Dimitri Merejkovski scria, la un moment dat, în insolita lui "monografie" Iisus necunoscut (trad. rom. Cezar Petrilă, Editura ANTHEROS TEHNOPRESS, Iaşi, 1999, 349 p.): "Tava cu capul tăiat al Inaintemergătorului este oferită Irodiadei prostituata încoronată. Irod, asasinul, plânge de milă, privind ochii sticloşi ai celui omorât. Lacrimi de beţiv se rostogolesc pe taler, de unde sângele se prelinge pe picioarele dansatoarei Salomeea. Iar sufletul Inaintemergătorului freamătă de bucurie în cer, ca steaua dimineţii în faţa soarelui, aidoma copilului la sânul mamei sale. "Prietenul Mirelui care stă şi-l ascultă cu bucurie, se bucură de glasul Mirelui. Aşadar, bucuria aceasta a Mea s-a împlinit" (Ioan 3.29). Două capete: unul tăiat pe tavă celălalt căzut pe Cruce, iar între ele - lumea întreagă plângând ca Irod şi dansând ca fiica lui. Sfârşitul lui Israel este preţul înspăimântător al primului; sfârşitul lumii, preţul - şi mai înspăimântător - al celuilalt" (op. cit., pp. 214-215).
Intre sărbătoarea Tăierii Capului Sfântului loan Botezătorul şi Inălţarea Sfintei Cruci pare că n-ar fi prea mare legătură, la prima vedere. Iată însă, cum amândouă sunt ochii duhovniceşti prin care trebuie să privim şi să ne analizăm mântuirea. Ni s-a tot cotrobăit prin suflet în căutarea unei răni, care să ne nască angoase, căci cultura panicii care-i cuprinde pe futurologi şi horoscopişti, panica o speculează. Şi mai mereu absurdul, deloc ionescian, a câştigat teren în defavoarea bunului simţ. Fremătători de colb au înălţat praf în ochii noştri şi orbiţi de atâta dorinţă de sfârşit nu-l mai pregătim.
Hristos Domnul şi Ioan Botezătorul. Crucea şi temniţa şi călăul şi sabia. Mereu plata încercării de a pune lucrurile în normalitatea lor, aceea pe care Dumnezeu din veac, paradigmatic, a gândit-o pentru ele. Tot blestemul lumii de astăzi este că ia prea mult în seamă pe superficiali şi că îngăduie deştepţilor - după rânduiala de valori a lumii acesteia - ca atunci când micimea şi desfrâul şi decăderea îi cuprinde să se ascundă în teribile deculpabilizări cărora le cad pradă Botezătorul şi Răstignitul. Ca într-un ciudat de cunoscut şi reluat "theatrum mundi", moartea lui Ioan este încă o tragedie umană în vreme ce aceea a lui Hristos ţine de o Divină Comedie (theodramă).
De aici şi drama nehotărârii noastre de a urma lui Hristos. Un cancer al gândului metastazează venirea în fire, care, astfel, nu se mai trezeşte în noi niciodată. Semănăm hoţilor. Care n-au nevoie de lumină, căci îi descoperă, îi face văzuţi. Tot astfel şi noi, nemernici şi nepocăiţi tâlhari, n-avem nevoie de Hristos, Lumina lumii, căci ne descoperă, ne arată, ne face văzuţi.
De aceea la Praznicul Tăierii Capului Sfântului Ioan şi la acela al înălţării Sfintei Cruci nu există sfârşit. Căci după înviere, toate se cer după Cruce, iar Crucea ţi-o arată cel mai bine firul sângeriu lăsat de călău pe gâtul înaintemergătorului. Altfel, zadarnică zbatere viaţa.
Parintele Constantin Necula
Fragment din cartea "Duminici in dar, Predici si ganduri", Editura Agnos
Cumpara cartea "Duminici in dar, Predici si ganduri"
-
Schitul romanesc Sfantul Ioan Botezatorul de la Iordan
Publicat in : Biserica in lume -
Manastirea Sfantul Ioan Botezatorul - Essex
Publicat in : Biserica in lume -
Biserica Sfantul Ioan Botezatorul
Publicat in : Biserici si Manastiri din Romania -
Sfantul Ioan Botezatorul - Predica
Publicat in : Predici la sarbatori
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.