Melchisedec in comentariul Sfantului Maxim Marturisitorul

In Ambigua, Sfantul Maxim Marturisitorul, aduce aminte de Melchisedec, aceasta aparitie enigmatica din Vechiul Testament. Aici el trateaza genealogia acestui personaj, facand o paralela intre textul de ta Facerea, in care Melchisedec apare brusc in relatarea lui Moise si Epistola Apostolului Pavel.

Melchisedec acesta, care inseamna "rege al dreptati? " si care era rege al Salemului si era si rege al pacii, despre el nu se spune nimic, nici ca ar fi avut parinti - nu se spune nimic despre parintii lui - si nu se spune nimic nici despre sfarsitul zilelor lui. Si Sfantul Apostol Pavel in Epistola catre Evrei, vorbind despre acest Melchi­sedec, spune ca a fost fara tata si fara mama, fara spita de neam si mai spune ca acest Melchisedec fara tata, fara mama si fara spita de neam, era mai mare decat preotii evreilor (Evrei 7, 3). Sfantul Maxim Marturisitorul avand in vedere cele spuse de Sfantul Apostol Pavel in Epistola catre Evrei, spune ca intr-adevar, Melchi­sedec nu a avut tata si mama, dar nu in intelesul ca nu s-a nascut din niste parinti pamantesti, ci in intelesul ca a fost asa de ridicat peste nivelul parintilor lui, incat nu mai avea nici o legatura cu parintii lui, ci toata legatura lui era cu Dumnezeu. Si s-ar putea spune despre el ca era impreuna cu Dumnezeu fara de inceput, prin maretia vietii lui. Si mai departe spune ca acest Melchisedec n-a avut sfarsit al zilelor nu in intelesul ca nu a murit si el la vremea lui, ci in intelesul ca asa era de lipit de Dumnezeu incat se poate spune despre el ca era vesnic ca Dumnezeu. Bineinteles, acestea sunt lucruri de exceptie, noi nu ne putem gandi la asa ceva, dar neputem gandi la faptul ca omul unit cu Dumnezeu traieste din Dumnezeu si ca Dumnezeu Se revarsa in om. in felul acesta se intelege indumnezeirea omului despre care vorbesc unii dintre parintii cei duhovnicesti.

In ceea ce priveste intelesul duhovnicesc al lui Melchisedec, Sfantul Maxim ne spune:

Aceasta, socotesc, cunoscand-o si patimind-o marele si minu­natul Melchisedec, despre care povesteste cuvantul dumnezeiesc in Scripturi acele mari si minunate lucruri, s-a invrednicit sa devina mai presus de timp si de fire si sa se asemene cu Fiul lui Dumne­zeu, facandu-se adica, prin deprindere, dupa har, pe cat e cu putin­ta, asa precum credem ca e insusi Datatorul harului dupa fiinta. Caci ceea ce se spune despre el ca era "fara tata, fara mama si fara neam" (Evrei 7, 3), socotesc ca nu inseamna altceva decat lepadarea deplina a trasaturilor naturale, produsa in el de harul suprem din pricina virtutii. Iar cuvintele: "n-avea nici inceput al zilelor, nici sfarsit al vietii" marturisesc cunostinta care circumscrie timpul si veacul, si contemplatia ce depaseste existenta a toata fiin­ta materiala si nemateriala. Apoi: "facut fiind asemenea Fiului luiDumnezeu el ramane preot pururea" poate arata ca el e in stare sa-si pazeasca pana la sfarsit ochiul mintal deschis, prin deprinde­rea neschimbata a virtutii atotasemanatoare Iui Dumnezeu, a privirii dumnezeiesti spre Dumnezeu.

Caci virtutea obisnuieste sa lupte cu firea, iar contemplatia cea adevarata, cu timpul si cu veacul. Pentru ca cea dintai vrea sa ramana nerobita si nestapanita de celelalte cate se socotesc ca sunt dupa Dumnezeu, ca una ce numai pe Dumnezeu il stie nas­cator iar cea de a doua, necircumscrisa, nezabovind in nici una din cele ce au inceput si sfarsit, ca una ce da chip in sine lui Dumne­zeu care hotarniceste tot inceputul si sfarsitul si atrage la Sine intr-un extaz negrait toata intelegerea celor ce inteleg - in acestea se arata asemanarea dumnezeiasca, adica in cunostinta si virtute. Si prin aceasta e pazita in cei vrednici iubirea neclintita de Dumnezeu singur. Iar prin aceasita li se da in chip demn de Dumnezeu vredni­cia infierii care le daruieste puterea de a interveni necontenit la Dumnezeu si de a sta in fata Lui, procurind celui ce intervine ase­manarea dumnezeiasca chiar cu scopul obtinerii indurarii Lui.

De aceea, pe drept cuvant socotesc ca nu prin timp si fire, sub care petrecea natural marele Melchisedec, dar pe care, prin viata si ratiune le depasise si parasise cu totul, trebuie sa se spuna: "Cuvantul lui Dumnezeu l-a indreptat pe el", ci din acelea si prin acelea prin care el s-a prefacut cu vointa, adica din virtute si cunostinta. Caci nu e drept ca - celor a caror vointa a combatutvitejeste prin virtuti legea greu de invins a firii si a caror miscare a mintii a zburat prin cunostinta in chip neprihanit mai presus de timp si veac - sa se atribuie ca trasatura insusirea celor parasite, ci mai degraba maretia celor primite, singurele din care si in care sint si se cunosc. Fiindca si noi, privind in chip natural la cele vazute, cunoastem si numim corpurile din culori, de pilda aerul luminat, lumina, orice materie aprinsa de foc, foc, si corpul inalbit, alb, si cite altele de felul acesta.

Deci, daca dumnezeiescul Melchisedec a preferat prin vointa virtutea, firii si tuturor celor ce tin de ea, alegind prea frumos vrednicia noastra, si a depasit intreg timpul si veacul prin cunostin­ta, lasand cu o intelegere superioara prin contemplatie in urma sa toate cate sunt dupa Dumnezeu, nezabovind in nici unul din lucru­rile in care se observa sfarsitul; daca s-a nascut in Duh intre fiintele dumnezeiesti si fara de inceput si nemuritoare ale lui Dumnezeu prin ratiune dupa har si poarta in sine nevatamata si adevarata asemanarea  lui Dumnezeu care l-a  nascut (deoarece  toata nasterea obisnuieste sa faca la fel cu nascatorul pe cel nascut: "Caci ceea ce e nascut din trup, zice, trup este, iar ceea ce e nascut din duh, duh este") - pe drept cuvant nu s-a mai numit din insusirile naturale si temporale, intre care se cuprinde tata si mama si neam, inceput si sfirsit al zilelor, pe care le-a lepadat cu totul de la sine, ci din trasaturile dumnezeiesti si fericite, prin care si-a schimbat chipul si la care nu ajunge nici timp, nici fire, nici ratiune, nici minte, nici nimic altceva din cele ce sint, ca sa vorbim pe scurt. Deci marele Melchisedec a fost descris ca "fara tata, fara mama, fara neam, ne-avand nici inceput al zilelor, nici sfarsit al vietii", precum a lamurit cuvantul adevarat despre el al barbatilor purtatori de Dumnezeu, nu din pricina firii celei create si a celor din nimic, dupa care a inceput si a sfarsit, ci din pricina haruluidumnezeiesc si necreat care exista pururea mai presus de toata firea si tot timpul, din pururea existentul Dumnezeu, har dupa care se cunoaste oa fiind nascut intreg cu totul prin alegerea voii Sale. Si ne-a fost pastrat de Scriptura ca fiind singur de felul acesta, ca cel ce s-a ridicat poate primul prin virtute mai presus de materie si forma, care poate sint aratate prin cuvintele: "Fara tata si fara mama si fara neam"; si ca si cel ce a trecut prin cunostinta peste toate cele de sub vreme si veac, a caror existenta a inceput in timp prin Facerea (care nu neaga inceputul in oarecare timp), si nu s-a abatut deloc de la drumul dumnezeiesc cel inteligibil, ceea ce inseamna poate ca "n-are inceput al zilelor si nici sfirsit al vietii". In sfarsit, ca cel ce a patruns cu mintea in Dumnezeu insusi, desfa­cut de toate, in chip ascuns, tacut si, pe scurt, necunoscut, dupa negarea tuturor, e imprimat si transformat intreg de calitatile lui Dumnezeu intreg. Aceasta se arata poate prin cuvintele: "Facut asemenea Fiului lui Dumnezeu, ramane preot in veac". Caci orice sfant care a inceput sa aiba un bine prin excelenta, dupa acest bine e declarat si chip al lui Dumnezeu care l-a dat. in sensul acesta, si acest mare Melchisedec, pentru virtutea dumnezeiasca intiparita in el, s-a invrednicit sa fie chip al lui Hristos Dumnezeu si al tainelor Lui negraite. Caci spre El se aduna toti sfintii ca spre unarhetip si cauza a binelui ce se arata in fiecare din ei, dar mai ales acesta, ca cel ce poarta in sine, mai mult ca toti ceilalti, semnele lui Hristos.

Sfantul Maxim Marturisitorul, in aceeasi opera, trateaza si problema tipologiei lui Melchisedec.

Caci singur Domnul si Dumnezeul nostru lisus Hristos este prin fire si in adevar fara (tata si fara mama si fara neam si n-are nici inceput al zilelor, nici sfarsit al vietii. Fara mama, pentru caracterul nematerial, netrupesc al nasterii Lui dinainte de veci de sus din Tatal. Fara tata, dupa nasterea de jos, temporala, din mama si in trup, care nu s-a produs datorita zamislirii prin saminta. Fara neam, intrucit modul ambelor Lui nasteri e tuturor cu totul inaccesibil si necuprins. Si n-are nici inceput al zilelor, nici sfarsit al vietii, fiind fara inceput, fara sfarsit si cu totul nemarginit, ca Cel ce e prin fire Dumnezeu. Si ramane preot in veac, ca unul ce nu inceteaza de a exista, prin o moarte care pune sfirsit pacatului sau firii, fiindca e Dumnezeu si datatorul a toata viata cea dupa fire si virtute.

Dar nu socoti ca e lipsit cineva de acest har, cand auzi ca numai despre marele Melchisedec a spus Scriptura ca il are. Caci tuturor le-a sadit Dumnezeu in chip natural puterea spre mantuire, ca fiecare sa poata, daca vrea, sa se impartaseasca de harul dumnezeiesc si daca vrea,sa nu fie impiedicat sa devina Melchisedec si Avraam si Moise si, simplu, sa transfere pe toti sfintii in sine, fara sa le schimbe numele si locurile, ci imitandu-le modurile si vietuirea.

Protos Conf. Dr. Justinian Carstoiu

• Aaron si Melchisedec - Cele doua preotii
  Publicat in : Dogma

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: