Care sunt cuvintele evanghelice care vă întăresc cel mai mult? Un sfat pentru tinerii de astăzi.

Trei lucruri îmi plac foarte mult in Evanghelie, iar primul dintre ele se referă la istorisirea Sfântului Evanghelist Luca despre pescuirea minunată, adică făptul că Sfantul Apostol Petru, atunci când i-a zis Mântuitorul să ducă barca în larg şi să arunce mrejele ca să pescuiască, i-a răspuns Domnului Hristos: „Doamne, toată noaptea ne-am trudit şi n-am prins nimic, dar, pentru cuvântul Tău, voi arunca mrejele". Atât de mult îmi place cuvântul acesta! Sfântul Petru avea părerea sa, de pescar cu experienţă, dar a renunţat la ea pentru a împlini cuvântul Domnului Hristos. Când am sesizat lucrul acesta, m-am bucurat tare mult, înţelegând că omul trebuie să-şi sacrifice propria sa părere şi să dea dreptate lui Dumnezeu, şi să facă ce vrea Dumnezeu, iar nu ce doreşte el. Să-şi pună întotdeauna această problemă: „Ce vrea Dumnezeu de la mine în situaţia aceasta?", nu ce i se pare lui. Cam tot aşa zice şi Sfântul Antonie cel Mare: „Oriunde vei merge, să-L ai înaintea ochilor pe Dumnezeu şi, în orice vei face, să ai mărturie din dumnezeieştile Scripturi".

Al doilea pasaj evanghelic care mă copleşeşte cu lumina lui este Spălarea picioarelor. Aşa de mult mă emoţionează faptul că Dumnezeul nostru S-a coborât pentru om, încât a ajuns să spele picioarele lui! Chiar dacă vorbeşti de coborârea Domnului Hristos la iad, chiar dacă vorbeşti despre Răstignirea pe Cruce, parcă nu te impresionează aşa de mult cum te impresionează gândul că Dumnezeu spală picioarele omului. Imi place, de fapt, tot ce s-a întâmplat, dar mai ales faptul că Sfântul Apostol Petru s-a împotrivit, întocmai ca la Pescuirea minunată, însă, întocmai ca atunci, s-a supus voinţei Domnului. A avut o atitudine de împotrivire, dar una izvorâtă din evlavie. Domnul Hristos însă i-a zis: „Ceea ce fac Eu acum tu nu înţelegi, dar mai târziu vei pricepe". Şi atunci a zis Sfântul Apostol Petru din nou: „Nu. Niciodată n-o să-mi speli Tu picioarele!", dar Domnul Hristos i-a spus că, de nu se va lăsa spălat pe picioare, nu va avea parte de El. Atunci Petru a zis: „Doamne, dar nu numai picioarele, ci şi mâinile şi capul". Prin urmare, suntem de multe ori în situaţia aceasta de a ne împotrivi, ţinând, cumva, la părerea noastră, dar Domnul Hristos ne spune că, atâta vreme cât nu ne lăsăm modelaţi de El, dăltuiţi de El, nu putem avea parte cu El, pentru că ne împotrivim. După cum spunea Părintele Arsenie:

„Avem mintea care discută cu Dumnezeu, în loc să se supună fără discuţie". Dumnezeu vrea să ne supunem necondiţionat, fără discuţie. Aşa trebuia să facă Sfântul Apostol Petru, adică să accepte fără a se mai împotrivi. Dar toate acestea au fost şi spre învăţătura noastră.

Şi, mai pe urmă, a zis Domnul Hristos, după ce S-a aşezat la masă: „Voi Mă numiţi pe Mine învăţătorul şi Domnul, şi bine ziceţi, căci sunt. Iar dacă Eu, Domnul şi învăţătorul vostru, v-am spălat vouă picioarele, datori sunteţi să vă spălaţi picioarele unii altora". E vorba de o uzanţă care era în vremea aceea, în locurile pe unde a propovăduit Domnul Hristos. Ştim şi de femeia păcătoasă care a udat cu lacrimi picioarele Domnului Hristos, ştim şi de faptul că Sfântul Apostol Pavel, în Epistola către Timotei, îi spune acestuia să numere între văduve doar pe acelea care, între altele, au spălat picioarele sfinţilor, adică au fost cinstitoare de sfinţi, cinstitoare de creştini; în general, cuvântul sfânt era întrebuinţat pentru creştini, deşi nu toţi creştinii erau şi sfinţi.

Ştim de incestuosul din Corint, ştim şi alte nereguli ce se întâmplau între cei ce se botezaseră. Să nu idealizăm viaţa primilor creştini atât de mult, pentru că au fost şi destule neorânduieli, destule nereguli. Dar Sfântul Apostol Pavel hotărăşte ca între văduvele susţinute de Biserică să fie acelea care au fost cinstitoare de sfinţi, care le-au spălat picioarele. Noi nu avem rânduiala aceasta de spălare a picioarelor nici religios, nici nereligios, dar important este ca, duhovniceşte, să se practice, fiindcă Domnul Hristos a spus: „Sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora!" Cu alte cuvinte: sunteţi datori să fiţi cinstitori de oameni, sunteţi datori să fiţi curăţitori de oameni. Adică pe omul de lângă tine să-l cureţi, nu să-l întinezi, ca să-l ai curat în faţa conştiinţei tale şi, prin aceasta, să-l cinsteşti. Curăţirea şi cinstirea - aceste două lucruri intră în împlinirea duhovnicească a poruncii de a spăla picioarele.

Al treilea loc din Sfânta Evanghelie care mă impresionează şi pe care îl am în vedere în mod special este ceea ce istoriseşte Sfântul Luca, în Evanghelia sa, despre Inălţarea Domnului Hristos la cer. E puţin, dar în puţin se spune foarte mult, şi anume că Domnul Hristos i-a luat pe ucenicii Săi, i-a dus spre Betania, ; iar acolo si-a ridicat mainile si i-a binecuvantat. Spune Evanghelia: „Şi pe când îi binecuvânta, S-a depărtat de ei şi S-a inălţat la cer". Accentul acesta pe faptul ca Domnu Hristos i-a binecuvântat pe ucenici in timp ce S-a înălţat la cer e un lucru extraordinar; să te gândeşti doar ca ultimul gest pe care l-a făcut Domnul Hristos a fost acesta, că rezumatul activităţii sale pământeşti se cuprinde în faptul că Domnul Hristos i-a binecuvântat pe ucenici, ba, mai mult, S-a înălţat la cer binecuvântându-i!

Sa te stii sub binecuvântarea Mântuitorului este un lucru extraordinar, însă pentru aceasta trebuie şi să trăieşti o viata care sa merite binecuvântarea Domnului, caci El nu binecuvinteaza orice fel de viata.

E interesant de observat ca, atat la Naşterea Domnului, cât şi la Inălţarea Sa la cer, a fost bucurie mare. Tot în Evanghelia de la Luca, in legătură cu Naşterea Domnului nostru lisus Hristos, se spune că a zis îngerul catre păstori: „Iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul!” Iar la înălţare se spune, de asemenea, ca ucenicii s-au întors la Ierusalim „cu bucurie mare". „Şi erau totdeauna in templu, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu". Asta ne aduce aminte de un cuvan al Sfântului Isaac Sirul, că „rugăciunea este o bucurie care înalţă".

Bineînţeles, îmi plac şi alte pasaje evanghelice, cum este, de pildă, cuvantul acela din Sfânta Evanghelie de la Marcu, că oameni din mulţime au spus unui orb din Ierihon, care striga: „Iisuse, Fiul lui David, miluieşte-mă!", nişte cuvinte care pot foarte bine să fie desemnate ca un motto al întregii Evanghelii: „Ai încredere. Scoală-te. Te cheamă". Mie-mi place să spun că Evanghelia este izvor de nădejde şi de bucurie.

Parintele Teofil Paraian
Iubirea de aproapele ajutor pentru bucuria vietii, Editura Doxologia

Cumpara cartea "Iubirea de aproapele ajutor pentru bucuria vietii"

 

• Inaltarea Domnului - Sfantul Ioan Gura de Aur
  Publicat in : Inaltarea Domnului
• Inaltarea Domnului
  Publicat in : Inaltarea Domnului
• Manastirea Inaltarea Domnului - Detroit, Michigan
  Publicat in : Biserica in lume

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: