„Iar Eu, când Mă voi înălţa de pe pământ, îi voi trage pe toţi la Mine” (Ioan 12, 32)

Nu ştiu dacă v-aţi gândit vreodată la cuvintele acestea ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos: „Iar Eu, când Mă voi înălţa de pe pământ, îi voi trage pe toţi la Mine”, pe care le-a adresat ucenicilor Săi, dar să ştiţi că nu numai lor le-a spus, ci şi nouă, pentru că şi noi ştim cuvintele acestea, care au ajuns până la noi. Au trecut mii de ani de când au fost rostite cuvintele acestea, sunt citite în Sfânta Biserică din Sfânta Evanghelie, numai că noi nu suntem destul de atenţi la cuvintele Domnului Hristos. De fapt, Domnul Hristos a spus: „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece” (Matei 24, 35) Şi „Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh şi sunt viaţă” (Ioan 6, 63); a mai spus: „...cuvântul Tău este adevărul” (Ioan 17, 17), dar, de multe ori, chiar ştiind acestea, nu luăm în seamă cuvintele Domnului Hristos. Iată, chiar acestea:

„Iar Eu, când Mă voi înălţa de pe pământ, îi voi trage pe toţi la Mine”, de câte ori v-aţi gândit la ele? Care dintre noi, ştiind aceste cuvinte, s-a întrebat vreodată în viaţa lui: „Oare, care-i situaţia mea, eu ştiu cuvintele acestea, pe mine m-a ridicat Domnul Hristos mai presus de lumea aceasta, pe mine m-a tras acolo unde este El?”. Să ştiţi că-i important pentru că noi, de multe ori, citim Evanghelia ca şi când acolo se spun nişte lucruri pentru alţii. Să ştiţi că nu se spun numai pentru alţii, se spun şi pentru noi.

In Sfânta Evanghelie de la Marcu, de pildă, citim că a zis Domnul Hristos: „Adevărat grăiesc vouă că sunt unii, din cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea, până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu, venind întru putere” (Marcu 9,1).

Auzim cuvintele acestea care se citesc pentru noi în Sfânta Biserică, în duminica după înălţarea Sfintei Cruci, şi ni se spune şi nouă că: „...din cei ce stau aici - cum ar fi cazul nostru care suntem aici, acum - care nu vor gusta moartea, până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu, venind întru putere”. Auzind cuvintele acestea ar fi cazul să ne întrebăm: „Noi am văzut venind împărăţia lui Dumnezeu întru putere?” noi care zicem: „...vie împărăţia Ta”, în rugăciunea Tatăl nostru, ne-am verificat pe noi înşine vreodată să vedem dacă împărăţia lui Dumnezeu, pe care o cerem, a venit întru putere, ne-a copleşit pe noi vreodată, s-a aşezat în conştiinţa noastră, suntem împliniţi prin împărăţia lui Dumnezeu? A venit împărăţia lui Dumnezeu în noi întru putere, dorim să fim printre cei pe care i-a avut în vedere Domnul Hristos când a zis: „...sunt unii, din cei ce stau aici - bineînţeles că Domnul Hristos i-a avut în vedere pe cei care erau atunci de faţă, când a vorbit către ucenicii Săi -, care nu vor gusta moartea, până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu, venind întru putere”? Iată, avem în faţă cuvintele Mântuitorului pe care le-am scos eu din mulţimea cuvintelor spuse de Domnul Hristos, din mulţimea cuvintelor care au ajuns până la noi din Sfânta Evanghelie: „Iar Eu, când Mă voi înălţa de pe pământ, îi voi trage pe toţi la Mine”.

Suntem acum într-o vreme în care sărbătorim înălţarea la cer a Domnului Hristos, care s-a întâmplat la 40 de zile după ce a înviat din morţi. Sfânta noastră Biserică, în fiecare an, prăznuieşte înălţarea la cer a Domnului Hristos. Sfântul Apostol Pavel, în Epistola către Coloseni, are cuvintele: „Aşadar, dacă aţi înviat împreună cu Hristos, căutaţi cele de sus, unde Se află Hristos, şezând de-a dreapta lui Dumnezeu; Cugetaţi cele de sus, nu cele de pe pământ; Căci voi aţi murit, şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos întru Dumnezeu” (Coloseni 3, 1-3). El a scris aceste cuvinte credincioşilor din Colose, numai că aceste cuvinte au ajuns până la noi, aşa a rânduit Dumnezeu să fim şi noi, împreună cu colosenii, moştenitori ai acestor învăţături.

Sfântul Apostol Pavel ne învaţă că: dacă aţi înviat împreună cu Hristos, de acum încolo căutaţi cele de sus, nu vă uitaţi numai la pământ. Există posibilitatea aceasta să fii înviat împreună cu Hristos? Da, există, la Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Romani citim: „Deci ne-am îngropat cu El, în moarte, prin botez, pentru ca, precum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, aşa să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii” (Romani 6, 4). Căutăm cele de sus pentru că omul este o fiinţă rânduită nu numai pentru pământul acesta, cum sunt celelalte vieţuitoare de pe pământ - în limba greacă cuvântul om se traduce antropos, care înseamnă cel ce priveşte în sus -, omul este rânduit de Dumnezeu să ajungă sus, să ajungă în cer. Să ajungă acolo unde S-a înălţat Domnul Hristos, să ajungă acolo unde-i rânduit de Dumnezeu să ajungă fiecare om, dintre cei ce fac voia lui Dumnezeu; „Iar Eu, când Mă voi înălţa de pe pământ, îi voi trage pe toţi la Mine".

Sfântul Apostol Pavel zice: „...voi aţi murit şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos întru Dumnezeu”, adică am murit şi am înviat; şi am înviat şi am murit. Cum am murit, că doar noi vedem că suntem vii?! Suntem vii, este adevărat, dar într-un fel am murit faţă de lucrurile de pe pământul acesta şi viaţa noastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. Noi ne-am unit cu Domnul Hristos prin botez şi viaţa noastră pe care o trăim, o simţim şi o ştim este ascunsă în Dumnezeu cu Hristos. Unde-i Hristos? Domnul
Hristos este de-a dreapta lui Dumnezeu şi când Se va arăta, atunci şi noi ne vom arăta împreună cu El, spune mai departe Sfântul Apostol Pavel.

De aici trage nişte învăţături şi spune cum trebuie să fie viaţa omului care a murit cu Hristos, viaţa care este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu, viaţa care izvorăşte din înviere, viaţa omului care caută cele de sus, care cugetă cele de sus: „Drept aceea, omorâţi mădularele voastre, cele pământeşti - şi spune care sunt lucrurile care ne ţin, cumva, legaţi de pământ şi nu ne lasă ca viaţa noastră să fie ascunsă cu Hristos în Dumnezeu: desfrănarea, necurăţia, patima, pofta rea şi lăcomia - sau zgârcenia -, care este închinare la idoli” (Coloseni 3, 5); am zis lăcomia sau zgârcenia pentru că există două traduceri în româneşte, în legătură cu zgârcenia, iubirea de argint, iubirea de avere, Sfântul Apostol Pavel spune: „Că iubirea de argint este rădăcina tuturor relelor” (I Timotei 6, 10). Aici parcă se potriveşte mai mult lăcomia, pentru că părinţii cei duhovniceşti spun că lăcomia aduce desfrânarea.

Sfântul Apostol Pavel spune, mai departe: „Acum deci vă lepădaţi şi voi de toate acestea: mânia, iuţimea, răutatea' defăimarea, cuvântul de ruşine din gura voastră” (Coloseni 3, 8). Un om credincios n-are voie să spună necuviinţe, cuvinte de ruşine, n-are voie să se mânie; spune undeva un părinte duhovnicesc că mâniosul, chiar morţi de ar învia, nu-i primit la Dumnezeu.

Sfântul Apostol Pavel mai adaugă ceva, minciuna: „Nu vă minţiţi unul pe altul, fiindcă v-aţi dezbrăcat de omul cel vechi, dimpreună cu faptele lui, şi v-aţi îmbrăcat cu cel nou, care se înnoieşte, spre deplină cunoştinţă, după chipul Celui ce l-a zidit’’ (Coloseni, 3, 9-10). Sunt 11 păcate pe care le pomeneşte Sfântul Apostol Pavel, aşa cum Domnul Hristos pomeneşte 12 păcate care-l spurcă pe om, pe care le citim în Sfânta Evanghelie de la Marcu (7, 21-22), iar în Sfânta Evanghelie de la Matei (15,19) citim 6 dintre ele,
şi aflăm că acelea toate, chiar dacă s-ar face numai cu gândul, îl întinează pe om, îl spurcă.

Toată grija noastră trebuie să fie să scăpăm de răutăţile care ne depărtează de Dumnezeu şi nu ne fac vrednici de El. Sfântul Apostol Pavel nu s-a oprit numai aici, dacă s-ar fi oprit ar fi însemnat că aceia care nu mai fac păcate de felul acesta sunt vrednici de Dumnezeu. Să ştiţi că sunt vrednici de Dumnezeu cei care nu mai fac astfel de păcate, dar trebuie să facă şi alte lucruri bune, pentru că zice Domnul Hristos: „După roadele lor îi veţi cunoaşte...” şi: „Nu poate pom bun să facă roade rele, nici pom rau să facă roade bune. Iar orice pom care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc” (Matei 7, 16 şi 18-19) sau „Orice mlădiţă care nu aduce roadă întru Mine, El o taie...” (Ioan 15, 2). Deci, trebuie să facem şi lucruri bune, ne mai făcând lucruri rele.

Sfântul Apostol Pavel, tot în Epistola către Coloseni, spune ce fapte bune trebuie să facă omul: „îmbrăcaţi-vă, dar, ca aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi prea iubiţi - cu ce? -, cu milostivirile îndurării, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă-răbdare, îngăduindu-vă unii pe alţii şi iertând unii altora, dacă are cineva vreo plângere împotriva cuiva; după cum şi Hristos v-a iertat vouă, aşa să iertaţi şi voi. Iar peste toate acestea, îmbrăcaţi-vă întru dragoste, care este legătura desăvârşirii” (Coloseni 3, 12- 14). Deci, ce trebuie să mai avem noi după ce am înlăturat: desfrânarea, necurăţia, patima, pofta rea, lăcomia sau zgârcenia, care este închinare la idoli, mânia, iuţimea, răutatea, defăimarea, cuvântul de ruşine şi minciuna? Trebuie să avem şi roade bune: milostivirile îndurării, bunătatea, smerenia, blândeţea, îndelungă-răbdarea, iertarea şi iubirea care este legătura desăvârşirii.

Sfântul Apostol Pavel spune, mai departe, că dacă cineva le are pe acestea, adică s-a ferit de rău şi face binele, ajunge să aibă pacea lui Hristos, care este mai presus de ceea ce poate omul cugeta şi spune: „...pacea lui Dumnezeu, care covârşeşte orice minte...” (Filipeni 4, 7) şi „...fiţi mulţumitori” (Coloseni 3,15).

La ce trebuie să ajungem noi, cei care cugetăm cele de sus, cei care căutăm cele de sus, cei care dorim să fim împreună cu Domnul Hristos? La iubirea care este legătura desăvârşirii, la pacea care covârşeşte toată mintea şi la mulţumire. Un om credincios, un creştin adevărat trebuie să fie cu milostivire, cu bunătate, cu blândeţe, cu smerenie, cu îndelungă răbdare, cu iertare şi să ajungă la pacea care este mai presus de ceea ce poate omul să caute în lumea aceasta şi, în sfârşit, mulţumitori.

Acum să ne gândim la cuvintele cu care am început cuvântarea mea: „Iar Eu, când Mă voi înălţa de pe pământ, îi voi trage pe toţi la Mine”. Sfântul Ioan Evanghelistul a scris cuvintele acestea în Evanghelia sa, şi acum întrebarea noastră este: noi am ajuns în situaţia aceasta ca să fim ridicaţi peste toate lucrurile lumii acesteia până la aşa măsură încât să nu mai avem răutăţile pe care le pomeneşte Sfântul Apostol Pavel? Pentru că nimic spurcat sau necurat nu va intra în împărăţia lui Dumnezeu, se spune în Sfânta
Scriptură. Sfântul Apostol Pavel, de exemplu, în Epistola a I-a către Corinteni, spune: „Nu ştiţi oare că nedrepţii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă amăgiţi: Nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii, nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu. Şi aşa eraţi unii dintre voi. Dar v-aţi spălat, dar v-aţi sfinţiţi, dar v-aţi îndreptat...” (I Corinteni 6, 9-11).

Sfântul Apostol Pavel a avut posibilitatea să vadă în vremea lui oameni care din răi s-au făcut buni, şi aceia sigur s-au înălţat, împreună cu Domnul Hristos. Noi suntem candidaţi la înălţare, nu mai suntem candidaţi la înviere, pentru că am înviat împreună cu Domnul Hristos, dacă trăim o viaţă cum îi place Lui; dacă nu trăim o viaţă cum îi place Domnului Hristos suntem încă morţi în păcatele noastre. Ştiţi cum a zis tatăl fiului risipitor când s-a întors fiul lui: „Căci acest fiu al meu mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat” (Luca 15, 24), iar în Epistola către Timotei, Sfântul Apostol Pavel spune, despre femeia văduvă: „...cea care trăieşte în desfătări, deşi vie, e moartă” (I Timotei 5, 6) şi în Apocalipsă citim: „Ştiu faptele tale, că ai nume, că trăieşti, dar eşti mort” (Apocalipsa 3, 1).

Iubiţi credincioşi, noi ştim că Domnul Hristos spunea că Se va înălţa la cer şi îi va trage pe toţi la El, pe toţi aceia care ţin de Domnul Hristos. Gândul acesta nu l-am inventat eu, nu l-am scos eu din Sfânta Scriptură, ci Sfântul Maxim Mărturisitorul, care spune în Filocalie: „Dacă noi suntem împreună cu Domnul Hristos cu adevărat şi credem în Domnul Hristos, atunci se împlineşte cu noi cuvântul «...îi voi trage pe toţi la Mine»”. Unde trebuie să fie Domnul Hristos ca să tragă pe toţi la El? întâi de toate trebuie să fie
înălţat peste fiinţa noastră, în conştiinţa noastră, în mintea noastră, în noi înşine trebuie să fie mai presus de orice. Atunci înseamnă că trage gândurile noastre la El şi din gândurile ridicate mai presus de lumea aceasta se revarsă apoi ceea ce spune Sfântul Apostol Pavel: „...viaţa voastră este ascunsă cu Hristos întru Dumnezeu” - „...pacea lui Dumnezeu, care covârşeşte orice minte...” şi mulţumirea, pe care trebuie să le aibă un creştin.

Să avem în vedere toate acestea, mai întâi de toate să nu uităm că suntem candidaţi la înălţarea cu Domnul Hristos la cer. Uneori se spune că omul se ridică la cer şi în alte părţi se spune că cerul vine pe pământ. Se întâmplă şi una şi alta dacă ducem o viaţă cum îi place lui Dumnezeu: avem cerul pe pământ, ne-am înălţat la cer de pe pământ. Cum anume? Avem linişte în familia noastră, în viaţa noastră, avem bucuria pe care o dă Domnul Hristos, avem mângâierea care vine de la Dumnezeu; toate acestea sunt lucrurile înălţării. Deci, înălţarea Domnului Hristos nu este doar o istorisire, ci este o realitate, adică un lucru care se întâmplă şi care trebuie să se întâmple şi în viaţa noastră. Pentru aceasta trebuie, mai întâi, dacă aţi înviat împreună cu Hristos, să „...căutaţi cele de sus, unde se află Hristos” şi să „cugetaţi cele de sus”. Gândurile noastre trebuie să fie ridicate mai presus de noi, mai presus de obişnuitul vieţii. Domnul Hristos să ne îndrume gândurile noastre spre cele de sus, acolo unde este El, în fiinţa noastră; să nu-şi închipuie cineva că va fi cu Domnul Hristos, dincolo de lumea aceasta, dacă nu este chiar din lumea aceasta cu El.

„Iar Eu, când Mă voi înălţa de pe pământ, îi voi trage pe toţi la Mine” - să ne cercetăm în privinţa aceasta, dacă avem pe Domnul Hristos mai presus de noi, dacă-L avem în conştiinţa noastră, dacă El este în fiinţa noastră mai preusus de celelalte ale vieţii noastre. Aceasta nu înseamnă să nu ne facem datoria aici, pe pământ.

Fiecare dintre noi avem datoria să facem ceea ce vrea Dumnezeu. Cum anume? Dumnezeu vrea ca noi să fim lucrători împreună cu El, ca să împlinim cele de aici, de pe pământ, dar să nu uităm niciodată de El. Când plecam la şcoală de acasă, de la părinţii mei, mama, Dumnezeu să o odihnească, doar atât îmi spunea: „Nu-ţi uita de Dumnezeu, nu-ţi uita de rugăciune”, adică să ţinem seama de Dumnezeu. Cândva am găsit scris la Arhiepiscopia din Alba-Iulia: „Dacă Dumnezeu nu-i pe primul loc în inima ta, nu-i pe niciunul” - s-ar putea să nu fie chiar aşa, nu totdeauna reuşim să-L avem pe Dumnezeu în viaţa noastră pe primul plan dar, în orice caz, să ştim că dacă Dumnezeu nu-i pe primul loc în inima noastră, de fapt nu este pe locul care I se cuvine; întâi este Dumnezeu şi apoi omul şi, dacă-i aşa, ferice de omul care îl are pe Dumnezeu întâi.

Să ne gândim că avem rost şi folos din faptul că şi noi ştim ceea ce le-a spus Domnul Hristos ucenicilor Săi, că şi noi putem să fim între cei pe care Domnul Hristos îi ridică mai presus de lumea aceasta, dacă îl avem în prim-planul vieţii noastre, în gândurile noastre. Iar dacă facem răutăţile despre care zicea Sfântul Apostol Pavel, să nu nădăjduim că vom putea fi împreună cu Domnul Hristos în veşnicie, dacă nu suntem împreună cu El în vremelnicie.

Noi ne-am adunat aici la o slujbă, am arătat prin aceasta că avem credinţă, că dorim binele, că ne silim pentru mai bine şi acesta este începutul. Să nu rămânem numai la începutul acesta, ci să mergem mai departe şi să-L avem pe Domnul Hristos înălţat în conştiinţa noastră, înălţat în viaţa noastră, să avem conştiinţa că „...viaţa voastră este ascunsă cu Hristos întru Dumnezeu”, că trebuie să lepădăm răutăţile şi să facem cele bune şi, mai ales, să avem iubirea, „...care este legătura desăvârşirii” şi să avem în sufletul nostru pacea şi mulţumirea care sunt semnele înălţării la cer a vieţii noastre, a simţirii noastre. Să ne gândim că Dumnezeu vine către noi pentru că ne iubeşte şi noi mergem către Dumnezeu pentru că-L iubim. Dacă avem conştiinţa aceasta atunci fără îndoială că acolo unde este Domnul Hristos vom fi şi noi, că El a zis: „Iar Eu, când Mă voi înălţa de pe pământ, îi voi trage pe toţi la Mine”.

Să ne cercetăm pe noi înşine dacă ne trage şi pe noi Domnul Hristos la El, aşa cum a promis. Să ne rugăm lui Dumnezeu să ne înmulţească gândurile bune, simţirile bune, să ne înmulţească dorinţa de înaintare în cele bune, să trăim în aşa fel încât să se poată spune şi despre noi: „... voi aţi murit şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos întru Dumnezeu” şi de aceea Domnul Hristos pe toţi ne trage la El. Amin.

PĂRINTELE TEOFIL PĂRĂIAN

* Cuvânt rostit la Sfântul Maslu, Hurez, 8 iunie 2008.

Fragment din cartea "SĂ BIRUIM SUFERINŢA PRIN CREDINŢĂ", Editura Andreiana - Arhiepiscopia Sibiului

Cumpara cartea "SĂ BIRUIM SUFERINŢA PRIN CREDINŢĂ"

 

• Ce-nseamna fericirea?
  Publicat in : Religie
• Virgiliu Gheorghe: "Divertismentul nu aduce fericirea, dar poate cauza depresia”
  Publicat in : Interviuri
• Norocul si fericirea, religia superstitiosilor
  Publicat in : Editoriale
• Cum sa pastram fericirea familiala
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti