Auzim din ce in ce mai des pe om spunand: "Nu mai am timp pentru nimic!" Tot mai mult, omul zilelor noastre sta cu ochii pe ceas sau cu telefonul mobil in mana: da un telefon, verifica un mesaj, se uita la ceas, cauta sa isi aminteasca ceva de prin agenda, totul pentru ca nu cumva sa uite ceva din programul zilei.
Ceva nu este in regula cu aceasta vreme fara timp! Si inainte aveau oamenii serviciu si casa, copii si griji, insa astazi abia de le mai pot face fata. Zilnic ma uit pe fetele oamenilor pe langa care trec: mai intristate, mai abatute, mai indepartate, mai pline de griji si cu programe mai incarcate.
Se arata a fi din ce in ce mai adevarate vorbele lui Antoine de Saint-Exupery, care zic: "Tristetea este intodeauna formata din timpul care curge si nu si-a dat roadele." Omul a ajuns sa alearge neincetat, de dimineata pana seara, insa, cu toate acestea, nimic nu il multumeste, nimic nu il odihneste din cele pe care le face. Omul isi foloseste rau timpul primit in dar.
Moralistul francez Jean de la Bruyere da o sentinta scurta acelora care se plang de faptul ca nu au timp pentru nimic sau ca au mult prea putin. El spune astfel: "Cei care isi intrebuinteaza rau timpul sunt cei dintai care se plang de scurtimea lui." Prin urmare, nu au timp decat aceia care nu sunt in stare sa si-l dramuiasca asa cum trebuie, adica aceia care sunt tinuti de "patima programului dezordonat", deoarece oricare ar fi durata timpului, stiinta intrebuintarii lui il poate face intotdeauna sa mai lung.
Sa fie aceasta insa cu adevarat o patima personala sau doar o simpla stare de fapt a lucrurilor? Gandul imi spune ca programul dezordonat a ajuns patima, si inca una foarte perfida, camuflata sub lozinci de genul "asta-i lumea", "ce sa facem, mergem inainte", "asta este societatea", "si ce daca nu am timp de nimic, toti sunt asa".
Imi dau seama ca programul dezordonat este o patima mai ales privindu-i pe cei foarte putini dintre noi care inca au inca timp pentru toate, care le fac pe toate ale zilei si inca le mai ramane ceva timp pentru ei. Un cuvant al lui Marcel Proust m-a pus pe ganduri, si anume: "Zilele sunt egale pentru un ceasornic, dar nu pentru un om." Acum imi dau seama de ce zic multi oameni, mai ales dintre cei de la oras, cum ca "timpul s-a scurtat, ora nu mai e cum era o data" si altele asemenea.
Omul gaseste timp pentru a face multe, insa foarte rar pentru a le face pe cele ce merita cu adevarat timpul alocat lor. E timp pentru a face lucruri proaste si nefolositoare, insa niciodata nu e timp pentru a face lucrurile cele bune. Aici se descopera inselaciunea diavolului - intotdeauna va gasi omul timp pentru a-si petrece ziua in orice altcceva afara de rugaciune, citire si asezare sufleteasca.
Daca omul primeste o invitatie la distractie, cu siguranta va gasi timpul necesar spre a o satisface, insa "o invitatie" la biserica, la Sfanta Liturghie sau la o alta slujba, de cele mai multe ori vine cand omul are programul prea incarcat sau este deja prea obosit pentru altceva. Deci timp avem, insa nu il folosim in ceea ce merita cu adevarat.
Sfintii Parinti sunt foarte categorici in privinta folosirii cu intelepciune a timpului. Astfel, ei ne indeamna neincetat sa ne chibzuim cu mare grija fiecare zi, fiecare ceas, fiecare clipa, caci orice clipa poate naste vesnicia. O clipa poate insemna o vesnicie, pentru ca fiecare clipa ne poate costa vesnicia. Nicolae Iorga, gandind la moarte, spune urmatorul cuvant: "Pierzi in viata ani la rand si la moarte cersesti o clipa." Nici un om nu stie cand va muri, nici un om nu stie cand va inceta a mai putea lucra in timp, nici un om nu stie clipa de care ii va atarna vesnicia.
Frumos spune o minte luminata: "Nu poti omori timpul fara a insulta vesnicia." Prin urmare, un om care isi pierde timpul sau il foloseste in ce nu trebuie, se arata a fi nebagator de seama si indiferent fata de viata vesnica ce va urma acesteia de aici. Ba mai mult, omul dezordonat nu va pierde doar vesnicia, ci inca si restul vietii pe care o mai are de trait pe acest pamant. Astfel, "pierderea vremii bune este samanta si maica vremii rele", dupa cum spune Dimitrie Cantemir.
Parintele Gheron Iosif vorbeste despre programul de peste zi al omului ca despre o mare datorie, un program dezordonat fiind asociat unei vieti lipsita pana si de cea mai mica asezare. El aducea adesea in fata ucenicilor programul marilor nevoitori athoniti, spunanad: "Una dintre principalele caracteristici ale nevoitorilor binecuvantati era exactitatea programului vietii lor. (...) Inceputul dobandirii caracterului si personalitatii se afla in staruinta de a urma un mod de viata programat si sistematizat. (...) Prin respectarea unui program statornic, omul dobandeste hotarare si barbatie, lucru foarte important si absolut necesar in viata noastra, mai ales pentru ca nevointa noastra este lupta, si inca una crancena. (...) Programul in viata este contributia cea mai importanta la sporirea duhovniceasca."
Lumea are nevoie de o pauza, de o clipa de liniste, in lupta ei de a rezista vitezei actuale. Sa parasim zgomotele si sa dam inapoi lumii linistea de care are nevoie; sa lasam telefonul mobil sa se "odihneasca" si televizorul sa se "racoreasca"; sa nu mai iesim din casa fara vreun rost bine determinat; sa ne asezam pe fotoliu sau in pat, chiar fara a adormi; sa luam in mana o carte buna si sa vorbim cu omul despre om si, cu atat mai mult, sa vorbim cu Dumnezeu despre tot.
Sa parasim deci acele fapte care ne fura, chiar impotriva vointei noastre, ore intregi de peste zi. Sa ne nevoim in a ne pune ordine in programul zilnic, in savarsirea sustinuta a celor bune si folositoare si in parasirea acelor fapte "sugative" de timp.
Amanarea este hotul timpului !
Sa ne amintim de canonul de rugaciune, de rugaciunea de dimineata, de rugaciunea de seara, de rugaciunile din vremea mesei, de vorbitul in liniste cu sotia, cu mama, cu copilul, cu fratele sau cu un prieten. Sa ne amintim ce inseamna a sta si a asculta in liniste o melodie sau a citi o carte.
Cat de bine se regasesc toate cele spuse mai sus in poezia "Glossa", a lui Mihai Eminescu.
Redau aici doar cateva fragmente din aceasta poezie.
Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi si noua toate;
Ce e rau si ce e bine
Tu te-ntreaba si socoate.
Multe trec pe dinainte,
In auz ne suna multe,
Cine tine toate minte
Si ar sta sa le asculte ?!
Tu asaza-te deoparte,
Regasindu-te pe tine,
Cand cu zgomote desarte
Vreme trece, vreme vine.
Teodor Danalache
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.