Cererea a şasea din Rugăciunea Domnească este: „Şi nu ne duce pe noi în ispită". Prin ea ne rugăm Tatălui ceresc ca „harul Lui să ne ferească de ispitele care întrec puterile noastre"2.
Ispita este bântuiala cea rea, care-l amăgeşte şi-l împinge pe credincios sub jugul diavolului3.
Ispita nu este de la Dumnezeu, căci Dumnezeu nu ispiteşte pe nimeni (Iac 1, 13), ci, după cum zice Origen, „dacă este un rău ca să te laşi ispitit (lucru pe care tocmai îl cerem să nu se întâmple), atunci cum să nu fie absurd să ne gândim că Bunul Dumnezeu, Care nu poate aduce roade rele, l-ar arunca pe cineva în cele rele?"4. Avem de luptat împotriva duhurilor răutăţilor din văzduh (Ef 6,12). Iar Sfântul Grigorie al Nissei iI numeşte ispititor pe diavolul5. Ispita este uneltirea celui necurat; el este cel ce aţâţă în om pofta trupului, pofta ochilor şi trufia vieţii (1 In 2,16). Cu aceste întreite bântuieli a încercat el să-L ispitească chiar pe Hristos (Mt 4,1-11) şi cu ele a dus-o în ispită pe Eva în rai: „Frumos era la vedere şi bun la mâncare rodul ce m'a omorât"6. Diavolul se foloseşte de obicei de slăbiciunile noastre, adică de împătimirea noastră pentru cele pământeşti, atunci când ne întinde momeala ispitei. Pescarul care vrea să prindă un anumit soi de peşte, agaţă în cârligul undiţei o anumită gânganie, ce place îndeosebi bietului peşte.
Ispita în sine nu este păcat; învoirea cu ispita este păcat. Dumnezeu nu ispiteşte, dar îngăduie ispita fie pentru mântuirea sufletelor noastre, fie spre a ne da prilej să dovedim tăria credinţei noastre, şi astfel să avem drept la răsplătire: „Ispitele ce se întâmplă drepţilor sunt pentru cercare şi au şi plată"7. Se poate spune, pe bună dreptate, că ispitele sunt semne ale dumnezeieştii bunăvoinţe, aşa cum îi zice Arhanghelul Rafail lui Tobit: „Trebuia să fii ispitit, fiindcă ai bineplăcut lui Dumnezeu" (Tobit 13, 13, Vulgata şi Cod. Sinaiticus). Pentru aceea, oamenii cei mai bântuiţi de ispite sunt tocmai cei ce se tem de Dumnezeu şi fac voia Lui, căci satana nu ispiteşte pe cel ce-l are în mână, ci pe acela care-i scapă sau îi zădărniceşte planurile. Sfântul Efrem Şirul a văzut în vedenie tolănit pe ziduri, la poarta unei cetăţi pline de desfrâu, un singur diavol, care nu făcea altceva decât să se tot sucească leneş, când pe o parte, când pe alta. In schimb, în pustie, a văzut un viespar întreg de draci dând târcoale în jurul unui singur pustnic îmbunătăţit. „Unde ispita bântuieşte mai aprig, acolo se poate spune că şi virtutea este mai mare"8.
Ispitele ne sunt de mare folos: „Fericit bărbatul care rabdă ispita; fiindcă la capătul încercării va primi cununa vieţii" (Iac 1, 12; 1, 2, 4).
Ispitele ne trezesc din nepăsare, ne smeresc, ne sporesc virtutea (copacul scuturat de vânt îşi înfige rădăcinile mai adânc), ne măresc dragostea de Dumnezeu, ne ajută să ne ispăşim păcatele chiar în viata de acum şi, în sfârşit, sporesc fericirea noastră veşnică (prin cioplire şi lustruire, piatra nestemată capătă mai multă strălucire).
Intr'adevăr, viaţa omului pe pământ este o luptă după cum citim în Sfânta Scriptură (Iov 7, 1), şi dacă cerem să fim scutiţi de lupta cu păcatul, nu cerem „ca să nu fim puşi la încercare, căci aşa ceva nu e cu putinţă, ci ca să nu fim biruiţi în ispită”9. Ne rugăm „să ne întărească, cu harul Său, ca să putem răbda cu tărie şi cu bărbăţie până la sfârşit caznele ce ni se vor da"10. A nu cădea în ispită, când suntem bântuiţi, a răbda cu tărie şi cu bărbăţie necazurile înseamnă a ne împotrivi, a lupta împotriva ispitei, că legea noastră creştină este luptă (1 Co 9, 25), iar fără luptă şi fără biruinţă nu se poate câştiga împărăţia cerurilor (Mt 11,12).
Numai cu puterile noastre nu putem birui ispita; de aceea, atunci li când ispita ne bântuie, să ne rugăm lui Dumnezeu ca să ne mântuiască (scape) cu harul Său11.
Dumnezeu nu îngăduie să fim ispitiţi peste puterile noastre (1 Co 10, 13). Olarul nu ţine prea mult oalele în cuptor, ca să nu crape de prea mult foc12. Din păţania dreptului Iov se vede că diavolul are asupra omului numai atâta putere câtă îi îngăduie Dumnezeu (Iov 1, 12); iar dacă Dumnezeu îngăduie ispite mari, atunci El dă şi harul îndestulător spre a ţine piept încercărilor (2 Co 12, 9). Harul de împotrivim se dobândeşte prin rugăciuni. Cine se ispiteşte, dar, să cadă numaidecât la rugăciune; aşa au făcut Sfinţii Apostoli în corabie, cuprinşi de furtună pe lacul Ghenizaretului (Mt 8, 25).
Rugăciunea este pavăza cea mai puternică împotriva ispitei: privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu intraţi în işpită" (Mt 26, 41). Rugăciunea luminează mintea şi întăreşte voinţa.
Aşadar, tâlcul cererii „Şi nu ne duce pe noi în idpită" este nu să ne scape de ispită, că şi Sfântul Apostol Pavel a cerut şi nu a fost ascultat (2 Co 12, 7-9), ci să ne izbăvească de bântuielile ispitelor, care ne-ar putea prăvăli în păcat; să ne dea putere să ne împotrivim, să luptăm şi să biruim ispita.
Catehism - Invatatura de credinta ortodoxa, Editura Renasterea
Cumpara cartea "Catehism - Invatatura de credinta ortodoxa"
Note:
1 Sfântul Simeon al Tesalonicului, op. cit., cap. 320, p. 317.
2. Mărturisirea ortodoxă, II, 23.
3. Fericitul Augustin, op. cit., Cuvântarea LVII, 4, p. 254.
4. Origen, op. cit., XXIX, 11, trad, cit., p. 276.
5. Sfântul Grigorie al Nissei, op. cit., p. 451.
6. Octoih, Stihirile Fericirilor din duminica gl. 7, ed. cit.
7. Sfântul Simeon al Tesalonicului, op. cit., cap. 320, p. 317.
8. Sfântul loan Gură de Aur, Omilia despre Statui, 1-2, op. cit., voi. 11, pp. 567-568.
9. Origen, Despre rugăciune, c. XXIX. trad. cit., p. 276.
10. Mărturisirea ortodoxă, II, XXIII
11. Ibidem II, XXIII
12. Sfantul Macarie Egipteanul, Omilia XXVI, 3, op. cit., p. 205
-
Si nu ne duce pe noi in ispita
Publicat in : Credinta -
Rugaciune la vreme de ispita
Publicat in : Rugaciuni - Rugaciuni Ortodoxe -
Despre ispita de a nu fi sfant
Publicat in : Editoriale -
Ispita celui ce i se pare ca sta
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Ispita insoteste fiecare fapta buna
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.