Ortodoxia este credinta ce nu lasa omului cu adevarat vreme pentru odihna decat in veacul viitor. Nici nu poate fi altfel din moment ce Sfantul Grigorie de Nyssa ne spune ca inca de la inceput Dumnezeu ne-a creat spre a fi "lucratorii asemanarii noastre cu El". In acest sens, viata noastra se cere a fi de la un capat la altul un loc si timp al ostenelilor cele duhovnicesti, in care fiecare pas al nostru se face intru asemanare.
Stim insa ca aceasta cale a devenit cu atat mai dificila, cu cat in lume si viata fiecaruia dintre noi a aparut pacatul. Posibilitatea caderii este cea care face sa nu existe stat pe loc in viata duhovniceasca. Exista cadere ori ridicare. Exista urcus sau coborare. De aici rezulta drama si ispita "celui care i se pare ca sta". Nu intamplator s-a spus "i se pare", subliniind inselarea.
Ortodoxia nu lasa loc "incremenirii in proiect", ca sa folosim o expresie cunoscuta a scriitorului Gabriel Liiceanu. Cu toate acestea, toti sporim la un moment dat, sau pentru o perioada mai indelungata (dea Domnului ca nu pentru vesnicie), numarul celor incremeniti, pietrificati, osificati din punct de vedere sufletesc.
Pericolul incremenirii launtrice il paste insa nu doar pe cel pacatos, ci si pe "drept". Asta pentru ca nu exista numai incremenire in pacat, ci si incremenire in "virtuti". Una este drama celui cazut in pacate multe, iar cealalta este drama "virtuosului legalist", a omului care se indreptateste pe sine insusi.
Paradoxal, Sfintele Evanghelii dau marturia unei mai mari sanse de venire in fire si de intoarcere pe cale, celor din prima categorie decat celor care se cred drepti, celor care, de fapt, "li se pare" ca sunt drepti. In ambele cazuri, ne aflam insa sub ispita unei parute odihne.
De fapt, "ni se pare" ca stand, ne gasim o anumita odihna, un anume confort, dupa care tindem in mod natural. Regretabil este ca am ajuns sa cautam odihna acolo unde nu o putem gasi, anume in noi insine.
Uitam insa ca adevarata odihna nu inseamna repaus, lipsa unei relatii, ci din contra, presupune relatie. Odihna o gasim intotdeauna in afara noastra, deoarece altcineva sau altceva ne odihneste. Nu intamplator oamenii care isi gasesc adevarata odihna in natura, in semeni, dar mai ales in Dumnezeu, nu au cum sa mai caute “umbra ei” in patimi sau in indreptatirea de sine.
Asupra acestei perceptii gresite cu privire la adevarul lucrurilor atragea atentia Sfantul Apostol Pavel cand a spus ca "celui ce i se pare ca sta neclintit, sa ia aminte sa nu cada" (I Cor. 10, 12). In cazul nostru, pe acel "ni se pare" sa-l intampinam cu "luarea aminte", spre a nu cadea. Altfel spus, ispita indreptatirii de sine sa o intampinam printr-o permanenta trezvie.
De fapt spiritualitatea ortodoxa mai ales prin intermediul invataturii filocalice isihaste, da marturie asupra faptului ca cel care isi mortifica trupul prin asceza si trezvie, care dobandeste dragostea jertfelnica, pregusta inca de aici din odihna vietii vesnice. Acea "odihna pururea miscatoare" dupa cuvintele Sfantului Maxim Marturisitorul, ce presupune necontenita epectaza, urcusul duhovnicesc continuu, din slava in slava in Dumnezeu.
Chemarea catre odihna vesnica ne-o adreseaza fiecaruia dintre noi Insusi Mantuitorului atunci cand spune: "Veniti la Mine toti cei osteniti si impovarati si Eu va voi odihni pe voi" (Matei 11, 28). Aceasta chemare se adreseaza insa unui om viu, mai bine spus, inviat intru Hristos, care poate veni sau ajunge la El, nu unuia pe care moartea il gaseste cazut ori incremenit, "unuia caruia i se pare ca sta".
Radu Alexandru
-
Si nu ne duce pe noi in ispita
Publicat in : Credinta -
Rugaciune la vreme de ispita
Publicat in : Rugaciuni - Rugaciuni Ortodoxe -
Despre ispita de a nu fi sfant
Publicat in : Editoriale -
Ispita insoteste fiecare fapta buna
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.