Lidia s-a nascut in orasul rusesc Ufa in 1901 si a murit pentru adevar in 1928. Inainte sa fie arestata, ea facea parte din Biserica catacombelor din Rusia, lucrand in Industria Colectiva a Lemnului impreuna cu cei mai prost platiti muncitori.
Lidia a fost arestata la 9 iulie 1928. Departamentul pentru Operatiuni Secrete il cautau de mult pe un dactilograf care le dadea muncitorilor de la Departamentul Silvic brosuri battue la masina continand vietile sfintilor, rugaciuni, predici si cuvinte ale vechilor si noilor ierarhi ai Bisericii. Fusese remarcat faptul ca, la masina de scris folosita de acest dactilograf, partea de jos a literei "K" era stricata; si astfel Lidia a fost descoperita.
G.P.U. a inteles ca le cazuse in brate un indiciu cu care putea desconspira intreaga Biserica a catacombelor. Zece zile de interogatoriu continuu nu au reusit sa o infranga pe martira; pur si simplu ea refuza sa spuna ceva. Pe 20 iulie interogatorul, pierzandu-si toata rabdarea, a trimis-o pe Lidia spre interogare la "comandamentul special".
Acest "comandament special" functiona intr-o camera dintr-un colt al temnitei G.P.U. Un paznic permanent era stationat pe coridorul temintei; in aceasta zi de paza era Chiril Ataev, un soldat de 23 de ani. El a vazut-o pe Lidia pe cand aceasta era adusa in temnita. Cele zece zile de interogatoriu o vlaguisera pe martira si nu mai era in stare sa coboare treptele. Soldatul Ataev, la ordinul sefilor sai, a tinut-o si a condus-o pana la camera de interogatoriu.
"Hristos sa te salveze", i-a multumit Lidia paznicului, simtind soldatul Armatei Rosii o sclipire de compasiune in blandetea delicata a bratelor sale puternice. Si Hristos l-a salvat pe Ataev. Cuvintele martirei, ochii ei plini de durere si de perplexitate, i-au strapuns inima. Acum nu mai putea asculta cu indiferenta urletele si strigatele ei neintrerupte, asa cum inainte ascultase aceleasi strigate de la altii care erau interogati si torturati.
Lidia a fost torturata mult timp. Tortionarii din G.P.U. erau de obicei atenti sa nu lase niciun semn particular pe trupurile celor torturati, dar in cazul interogatoriului Lidiei nu au acordat nicio atentie acestui lucru. Urletele si strigatele Lidiei au continuat neintrerupte timp de mai mult de o ora si jumatate.
"Dar nu te doare? Urli si tipi, asta nu arata ca te doare?" intrebara neobositii tortionari intr-un moment liber.
"Doare! Doamne cum doare!" a raspuns Lidia cu un geamat spart.
"Atunci de ce nu vorbesti? Va fi si mai dureros!" zisera tortionarii perplecsi.
"Nu pot vorbi … nu pot … El nu ingaduie", gemu Lidia.
"Cine nu ingaduie?"
"Dumnezeu nu ingaduie!"
Tortionarii nascocisera ceva nou pentru martira: asaltul sexual. Ei erau patru - mai era nevoie de unul. L-au chemat pe paznic sa-I ajute. Cand Ataev a intrat in camera, a vazut-o pe Lidia, a inteles care va fi viitoarea tortura si rolul sau in ea - si acolo s-a lucrat o minune precum convertirea neasteptata a tortionarilor din vechime. Intreaga fiinta a lui Ataev a fost rascolita de oribilitatea satanica, si un sfant entuziasm l-a cuprins. Nedandu-si deloc seama ce face, soldatul Armatei Rosii, cu propriul revolver, i-a omorat pe loc pe cei doi tortionari care erau in fata lui. Chiar inainte ca al doilea foc sa se auda, barbatul din G.P.U. care statea in spate l-a lovit pe Chiril in cap cu manerul de la pistolul sau. Ataev a avut totusi suficienta tarie sa se intoarca si sa-l apuce de gat pe atacatorul sau, dar un foc de la al patrulea l-a doborat la pamant.
Chiril a cazut cu capul catre Lidia, care era intinsa cu chingi. Domnul i-a dat ocazia de a asculta inca o data cuvinte incurajatoare de la martira. Iar Chiril, uitandu-se in ochii Lidiei, cu sangele tasnind din el, si-a gafait unirea cu Domnul:
"Sfanta, ia-ma cu tine!"
"Te voi lua", zambi Lidia, radiind.
In vreme ce sunetul si intelesurile acestei conversatii deschideau usa catre cealalta lume, groaza a intunecat constiinta celor doi oameni din G.P.U. care ramasesera in viata. Cu tipete nebune au inceput sa traga in victimele neajutorate care ii amenintau, si au tras pana cand ambele lor revolvere au fost golite. Cei care au venit alergand la auzul focurilor de arma i-au scos afara, tipand nebuneste, si ei insisi au fugit din camera, cuprinsi de o teroare necunoscuta.
Unul dintre oamenii G.P.U. a innebunit complet. Celalalt a murit curand de soc nervos. Inainte de a muri, acesta a povestit totul prietenului sau, Sergentul Alexei Ikonnikoff, care s-a intors catre Dumnezeu si a adus aceasta marturie Bisericii; pentru raspandirea cu zel a ei, el insusi a suferit moarte muceniceasca.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.