Drept maritori creștini,
Cu adevărat astăzi facem prăznuirea unuia dintre marii ierarhi ai bisericii creștine, Sf. Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei. Dar, făcând excepție de la regulă, nu am să vorbesc deloc despre marele Vasile-leul din Capadocia, ci am să vă vorbesc despre cea mai importantă persoană din viața acestuia și anume mama sa, Sf. Emilia, cea care este pomenită în aceeași zi cu fiul său.
Întâi de toate trebuie să spun că în toată istoria consemnată a Bisericii, sunt puține familii, dacă există vreuna, care se pot compara cu cea din care provenea marele ierarh al Cezareei Capadociei. Aceasta dacă luăm în considerare doar numărul membrilor săi care au jucat un rol de seamă în veacul al IV-lia sau influența lor asupra posterității. Dintre cei nouă copii ai familiei, patru vor rămâne în memoria Bisericii ca sfinți. Trei dintre ei vor ajunge episcopi: Vasile în Cezareea, Grigore în Nyssa, iar Petru în Sebasta. Este de prisos să mai amintim contribuția de excepție a primilor doi la dezbaterea teologică post-niceeană, la întemeierea monahismului și a unor așezăminte filantropice în Capadocia și Pont sau la istoria spiritualității creștine. Tatăl lor, Vasile, avea o ascendență nobilă și era retor în Neocezareea. Bunica pe linie paternă, Macrina- cea bătrână, mărturisise credința împreună cu soțul ei în timpul persecuției lui Maximin Daia, prin anii 306-313, și primise creștinismul prin propovăduirea Sf. Grigorie Taumaturgul, ucenic al lui Origen și apostolul Pontului. Sora cea mare a Sf. Vasile, Macrina- cea tânără, va avea o mare înrâurire asupra sa și asupra lui Grigorie, acesta din urmă scriindu-i, în semn de recunoștință, și biografia. Macrina este de asemenea personajul principal al dialogului ,,Despre suflet și Înviere”, o replică creștină la dialogul platonician Phaidon, în care episcopul Nyssei ne spune că redă ultima convorbire avută cu sora sa pe patul de moarte. Din acest motiv unii istorici o consideră pe Sf. Macrina ,,cel de-al patrulea Capadocian".
Între toate aceste personalități, mama pare să fi rămas o prezență discretă. În orice caz, dacă avem curiozitatea să-i aflăm numele, vom căuta în van să ne lămurim în scrierile celor doi mari autori ai familiei, Vasile și Grigorie. Lucrul este oarecum surprinzător, întrucât informatiile autobiografice nu lipsesc la niciunul, dar mai ales la Sf. Vasile. Așadar, care este viața și ce nume purta mama celor doi Părinți Capadocieni, cinstitâ și ea în această binecuvântată zi de 1 ianuarie, va fi subiectul discursului nostru.
Iubiți fii duhovnicești,
Emilia din Cezareea (Cappadocia) s-a născut în Cezareea între anii 305 - 315, nu știm cu precizie anul nașterii, într-o familie înstărită, care deținea numeroase bunuri în Asia Mică.
În tinerețe, Sf.Emilia s-a remarcat printr-o frumusețe rară, dar, fiind o persoană profund religioasă, s-a pregătit pentru celibat. Cu toate acestea, a rămas orfană devreme, tatăl ei a fost martirizat sub împăratul Licinia. În acea perioadă, foarte des fetele singure erau răpite pentru căsătorie forțată. Temându-se de aceasta, Emilia s-a căsătorit cu avocatul Vasile, care mai târziu a devenit preot. Vasile era cunoscut ca un om educat și evlavios.
Sfântul Grigorie Teologul scrie că căsătoria lor a constat nu atât într-o unire trupească, cât într-o luptă reciprocă pentru virtute. Au avut grijă de cerșetori, au acceptat pe străini și și-au cheltuit o parte semnificativă din proprietate pentru caritate. Domnul a binecuvântat-o pe Emilia cu mulți copii și anume 10.
Este venerată ca o mamă care a crescut cinci sfinți - Sf. Vasile cel Mare, Episcopul Cezareii din Capadocia, Sf. Grigorie- Episcopul Nyssei; Sf. Petru- Episcopul Sevastiei; Sf. Macrina cea Mica și Sf. Fericita Teosevia. Numele celorlalți copii ai Emiliei sunt necunoscute. Se crede că unii dintre ei au devenit mai târziu călugări.
Nu există om sau familie care să nu treacă prin durere și încercări. Suferința este moștenirea noastră comună. Și drepții vor întâmpina necazuri și amărăciuni multe în viața lor, ca și evlavioasa Emilia, care a suferit mult. Multe valuri au izbit corabia vieții ei de familie. Să urmărim câteva dintre acestea.
Prima suferință a constat în faptul că a rămas orfană de tânără, înainte de căsătorie a trăit experiența amară a vieții fără părinți, așa cum mărturisește propriul ei fiu: „A rămas orfană de ambii părinți”. Era a cincea fată din familie, neocrotită de nimeni. Dar această stare amară a înfruntat-o cu credința în Dumnezeu, în Părintele ceresc. Emilia a crezut că se găsește sub ocrotirea Domnului și pe credința aceasta și-a zidit nădejdea că vor veni zile mai bune, așa cum le dorea inima ei tânără.
După aceea, ca mamă, a fost mult încercată prin îmbolnăvirea fiului ei, Vasile. Acesta s-a îmbolnăvit grav de la o vârstă mică și era gata să moară. Și Emilia s-a rugat cu credință lui Dumnezeu ca să-i dăruiască sănătate. Rugăciunile acesteia și ale soțului ei au fost ascultate și minunea s-a întâmplat. Fiul lor Grigorie povestește minunea aceasta și spune că în timp ce fratele lor Vasile era bolnav de moarte, tatăl lor l-a văzut în vis pe Domnul, Care S-a apropiat și i-a adresat aceleași cuvinte ca și dregătorului de la curtea împărătească a lui Irod: „Mergi, fiul tău trăiește” (loan 4, 50). Tatăl, având credință asemănătoare cu cea a dregătorului „a primit același rod al credinței lui, a primit salvarea copilului său, pe care i-a oferit-o iubirea de oameni a lui Dumnezeu”.
Mama îndurerată s-a bucurat mult de vindecarea minunată a lui Vasile, și L-a preaslăvit pe Dumnezeu, dar acesta însă a rămas sensibil. Însuși fiul ei, Vasile cel iubit, scrie despre desele și diferitele lui boli. Episcopilor de pe malurile Pontului le scria că „boala trupului meu, despre care cu siguranță nu știți că mă însoțește din anii copilăriei până la vârsta bătrâneților mele, m-a împiedicat să vin aproape de voi”. Dar a suferit și de alte boli care l-au condus la îmbătrânire timpurie și la moarte în jurul vârstei de 49 ani. Vasile a fost chinuit de mic și compătimit de mama sa iubitoare. Într-adevăr, cât de mult suferă și se chinuiește o mamă când are copilul bolnav vreme îndelungată, și mai ales când copilul ei are o mulțime de harisme.
Moartea a venit însă și l-a luat devreme și pe unul dintre cei 10 copii. Băiețelul a fugit din brațele ei, îngerașul a plecat la ceruri. Emilia și-a liniștit durerea inimii doar prin credința și nădejdea că într-o zi îl va întâlni acolo.
Corabia familiei a fost zdruncinată cumplit de un alt talaz, mai puternic, la care nu se așteptau așa de repede. Este vorba despre moartea iubitului ei soț în jurul anilor 348-349, după ce s-a născut al cincilea băiat și cel de-al zecelea copil al familiei, Petru. „Acesta a fost ultimul vlăstar al părinților, care a fost numit fiu și orfan totodată, pentru că atunci când a văzut lumina zilei, tatăl a murit”. Ocrotitorul familiei a trecut în cealaltă viață și credincioasa Emilia a plâns ca om pe soțul ei, dar L-a preaslăvit și pe Dumnezeu, și Acestuia, ca Unui Părinte ceresc s-a încredințat pe sine și familia ei numerosă. Ca mamă văduvă a luat hotărârea să se lupte cu ajutorul lui Dumnezeu, să-i crească, să-i dea la studii și să-i căpătuiască pe cei nouă copii orfani, pe care fericitul soț îi lăsase aproape pe toți la vârste mici.
După moartea tatălui ei, fiica cea mare Macrina a ajutat-o pe Emilia să conducă gospodăria. Când copiii au crescut, ea a convins-o pe mamă să adopte un stil de viață monahal. Împreună s-au retras într-o moșie îndepărtată de pe malurile râului Iris, în Turcia modernă, și au întemeiat acolo o mănăstire.
Unii dintre sclavii pe care îi eliberaseră voiau să renunțe la lume si ei și să meargă la mănăstire și aveau totul în comun: o chilie, o masă, o haină; aveau tot ce aveau nevoie pentru o viață traita în mod egal; au slujit Domnului cu un acord, în smerenie, blândețe și dragoste și nu au avut mânie, invidie, ură, dispreț, nimic care nu ar fi pe placul lui Dumnezeu. Aveau o singură dorinta si o indelencire - gândul la Dumnezeu și rugăciune și considerau că îngrijirea și munca pentru nevoile trupului sunt comploturi neimportante, și nu o indeletnicire în sine.
Iubiți credincioși,
Referitor la numele real al mamei Sf. Vasile, au fost multe discutii. Unii istorici spun ca ea se chema ,,Emilia”, alții consideră că numele real este ,,Emelia”. Dar un lucru care ar trebui să ne dea Pontul, locul de proveniență al familiei, era în epocă parte a Imperiului roman, totuși ar fi neobișnuit ca o femeie nobilă dintr-un spațiu elenofon să primească acest nume. Abia dacă mai trebuie reamintit lipsa de entuziasm a grecilor în a împrumuta ceva din cultura și tradițiile romane, pe care le-au considerat întotdeauna inferioare celor proprii.
Verificând cu atenție, am reușit să identific două variante de nume. De pildă, Panegericul în cinstea Marelui Vasile scris de Sf. Grigorie de Nazianz, ni se spune că Vasile ,,s-a născut la anul 329, în Cezarea Capadociei, din familia magistratului Vasile și a soției sale, Emilia”. Sigur Vasile a studiat la Cezarea Capadociei, dar mai mult ca sigur nu s-a născut acolo. Teologul I.G. Coman, studiind ,,personalitatea Sf. Vasile cel Mare” afirmă că părinții Sf. Vasile au fost ,,Vasile retorul și Emelia”. Tot de la el aflăm că mama Sf. Vasile ,,Emelia” era fiică de martir.
Avem deci două variante ale numelui mamei Sf. Vasile ,,Emilia” respective ,,Emelia”. Pentru a ne edifice și a tranșa care dintre ele este mai aproape de adevăr, nu ne rămâne decât să apelăm la sursele patristice. Or singura sursă din veacul al IV-lea care ne oferă această informație este Panegericul în cinstea Marelui Vasile scris de Sf. Grigorie de Nazianz.
Așadar, potrivit Sf. Grigorie de Nazianz, pe mama Sf. Vasile o chema Emelia. Această informație ne-a parvenit prin intermediul a două surse bizantine. Prima este Sinaxarul pe luna ianuarie, alcătuit în sec. V, unde scrie: ,,Din partea tatălui, care se numea și el Vasile, sfântul se trăgea din Pont, iar după mamă, pe care o chema Emmelia, era capadocian”. Cel de al doilea text bizantin este un imn închinat icoanei Sf. Vasile, unde se zice: ,,Într-adevăr, vlăstar din Emmelia ca dintr-o rădăcină ai ieșit”.
Ce au în comun cele două variante? Mai nimic.,,Emilia este variant românească a latinescului ,,Aemilia”, prenume feminine latin. Prin contrast, Emmelia este un nume derivate din adjectival grecesc ,,Emmelis”, care în traducere înseamnă ,,armonios. Însă, este limpede că cele două nume sunt diferite fonetic, etimologic și semantic.
Noi trebuie să reținem că Emilia sau Emelia este una și aceeași persoană – mama Sf. Vasile cel Mare, cea care în toate aceste furtuni ale necazurilor, ca și în multe alte strâmtorări, Emilia s-a arătat o femeie vitează, o eroină adevărată. Toate mamele îndurerate ar trebui s-o urmeze, ca să nu deznădăjduiască în necazurile lor. Întotdeauna să se lupte cu ajutorul lui Dumnezeu, și vor birui durerea. Astfel vor da neapărat mărturie că mama este „cea mai mare eroină a istoriei”.
Pr. DAVID MARIAN , parohia NAȘTEREA MAICII DOMNULUI, MAMAIA NORD, NĂVODARI
preot Marian David
-
Emilia Popescu
Publicat in : Interviuri -
Sfanta Emilia
Publicat in : Vietile sfintilor -
Viata Sfantului Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei
Publicat in : Vietile sfintilor
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.