Fără îndoială, trebuie să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru privegherea noastră. Am facut-o urmând tradiţia Bisericii noastre, care, imitând cetele îngereşti, a rânduit săvârşirea privegherilor la pomenirea sfinţilor*.

Deşi sărbătorim în fiecare an hramul mult-lăudatei Sfinte Maria Magdalena, totuşi bucuria noastră nu este mai puţină. De-a lungul întregii nopţi, bucuria inimilor noastre a fost foarte mare. Cred că provenea mai ales de la mireasma Sfintei Magdalena, dar, în acelaşi timp, şi de la faptul că ne-a dat putinţa să avem comuniune duhovnicească, o desfătare obştească de tainele cereşti, pe care ea însăşi ni le-a descoperit.

Am cunoscut-o mai întâi pe Sfânta ca pe un vas al demonilor (cf. Mc. 16, 9; Lc. 8, 2), aşa cum este aproape fiecare trup, fiecare muritor. Cu toate acestea, avea înlăuntrul ei seminţele dumnezeieştii adunări, ale putinţei de a cuprinde în sine iluminările cereşti. Lucrul acesta se vede din recunoştinţa pe care a avut-o faţă de învăţătorul ei, prin faptul că, pe de-o parte, s-a schimbat şi a devenit un vas dumnezeiesc, iar pe de altă parte, prin faptul că L-a urmat şi că a propovăduit slava şi măreţia Lui.

Am cinstit şi ne-am închinat la acest vas, care este un rod al Sfântului Duh, o persoană plină de dumnezeieştile haruri ale cunoştinţei duhovniceşti şi ale împărtăşirii de
Preasfânta Treime. Duhul Sfânt a umplut-o şi a făcut din ea o fiică a Sionului, o prorociţă, o sfântă; şi aşa, ne însufleţeşte şi pe noi prin sfintele ei moaşte.

Prin sfintele lor moaşte sfinţii ne transmit harul si slava pe care le-au primit de la Dumnezeu. Ar fi fost o mare pierdere pentru noi dacă Dumnezeu i-ar fi luat pe sfinţi aşa cum l-a luat la cer pe prorocul Ilie sau pe Enoh (cf Fc. 5, 24; 4 împ. 2, 11), pentru că acum n-am fi putut avea moaştele lor. Ţinând, de exemplu, mâna Sfintei Maria Magdalena, avem toată încredinţarea că tinem în mâini toate acelea cu care este unită Sfânta: sfinţii, cerul, raiul şi tot ce este unit cu Hristos.

Sfânta Magdalena, prin neîntinarea trupului ei, pluteşte pe râul sfinţilor, care este trupul lui Hristos, iar când ne atingem de mâna ei cu buzele şi cu inima sau când o privim, ne face să ne adâncim şi noi în acelaşi râu. Atunci simţim că ne uneşte cu mintea tuturor sfinţilor, că ne atingem şi noi de Domnul, că izvorâm mir şi că suntem părtaşi la puterile şi la darurile ei. Este oare o minciună? Cinstindu-i amintirea, ni se iartă păcatele, iar mijlocirea ei ne apropie şi mai mult de Dumnezeu.

Sfânta ne uneşte şi cu apostolii şi cu uceniţele lui Hristos. Ei L-au urmat pe Hristos şi se strângeau în jurul Lui, absorbind mereu puterea Lui, atingându-I hainele, privindu-I chipul care strălucea de slava Tatălui, şi asa se schimbau lăuntric si îsi ieşeau din ei înşişi. Sfânta ne mai uneşte şi cu mucenicii, pentru că o tradiţie foarte veche din Ierusalim spune că şi-a sfârşit viaţa prin martiriu1. De vreme ce a fost apostol, credincioşii nu puteau accepta că nu este şi muceniţă.

Una dintre Paremiile de la Vecernia sărbătorii Sfintei vorbeşte despre femeia plină de bărbăţie, care se trezeşte noaptea pentru a pregăti casa, aşa încât, atunci când soţul ei se va trezi, să le găsească pe toate gata. Pregăteşte mâncarea, hainele pentru copii, pe când toţi încă dorm (cf. Pilde 31, 10 ş.u.). Acelaşi simţământ îl avem şi noi.

Chiar şi atunci când dormim, mâna Sfintei Maria Magdalena lucrează şi ne aduce toate bunătăţile din cer. Având-o pe ea, avem tihna şi siguranţa bărbatului care, deşi a plecat
departe, este liniştit, pentru că ştie că femeia sa, plină de bărbăţie, îi pregăteşte şi i le rânduieşte pe toate, iar casa îi este în siguranţă. De multe ori am văzut, am simţit, am
ştiut că Sfânta ne-a ocrotit şi că a dat la o parte orice piedică. Sfânta Magdalena este, pentru noi, temelia siguranţei prezentului şi a viitorului, purtare de grijă, iubire, iar mănăstirea noastră este o grădină pe care o cultivă ea însăşi.

Dar şi voi, părinţii şi fraţii mei, care aţi venit din întreg Sfântul Munte ca să o prăznuim împreună pe Sfânta Magdalena, nu mă îndoiesc că tot aşa o simţiţi şi voi pe Sfânta,
care, în cele din urmă, este bogăţia întregului Sfânt Munte, pentru că aparţine Bisericii, şi nu numai nouă!

Sfânta Magdalena este o adevărată mamă pentru noi, ctitoră a mănăstirii şi învăţătoare a noastră. Este ctitoră, pentru că a luat parte la reconstrucţia mănăstirii noastre şi la scăparea ei din incendii şi din alte primejdii. O ocroteşte neîncetat şi face ca oamenii să-şi întoarcă ochii asupra acestei mănăstiri si să o iubească în mod deosebit, datorită
cinstitei mâini a Sfintei Magdalena.

Sfânta Magdalena nu este o persoană oarecare. I-a adunat aici pe toţi monahii dinainte de noi şi pe noi înşine. Ea este maica noastră, care ne ţine în braţele ei. îmi aminteşte
de mama care „se veseleşte de fii“ (Ps. 112, 9). Intr-adevăr, se veseleşte de fiii ei, fie că suntem călugării mănăstirii ei, fie că suntem aghioriţi, fie că suntem cei veniţi pentru a-i
cinsti pomenirea. Este, de asemenea, şi învăţătoarea tuturor celor care vor să se atingă nu de pământ, nu de cenuşă, nu de lucruri muritoare, ci de cele nemuritoare şi cereşti, a celor care vor să-L atingă pe Dumnezeu.

Când numele ei este rostit, ne amintim întotdeauna de momentul în care si-a ridicat mâna si a vrut să-L atingă pe Hristos şi, totodată, ne amintim de răspunsul Domnului: „Nu Mă atinge, pentru că încă nu M-am suit la Tatăl Meu!“ (In. 20, 17). Spunându-i: „Nu Mă atinge!“, Hristos a vrut să-i arate atingerile imateriale cu care ar putea să-L prindă şi să-L pipăie. In realitate, cuvântul „Nu Mă atinge!“ a fost o expresie plină de tandreţe a Domnului faţă de neputinţa unei femei.

S-a purtat cu ea cu atâta nobleţe, ca să evite să-i spună: „Incă nu ştii Cine sunt?“ Aşadar, i-a spus simplu: „Nu Mă atinge!“, ca şi cum i-ar fi spus: „Ce rost are să atingi ceea ce vezi? Trebuie să te împărtăşeşti de ceea ce se ascunde dincolo de cele văzute!"

Astfel, vorbind foarte simplu, Domnul i-a arătat cum va trebui să-L simtă. Când privim cortegiul unui rege, vedem cum îl înconjoară străjile, lăncierii, flamurile. Toate acestea
aproape că îl acoperă, dar cu toţii ştim că ele sunt nişte indicii ale prezenţei regelui. Tocmai acest lucru a vrut să i-l spună şi Domnul, cu atâta subţirime, Sfintei: „Nu privi la cele din afară, ci priveşte la ceea ce însoţeşte trupul Meu!“

„Nu Mă atinge!“ înseamnă: „Când Mă voi sui la Tatăl Meu, atunci vei putea să te atingi de trupul Meu cel preacurat, atunci vei putea să Mă ţii în mâinile tale, atunci vei putea să-Mi pipăi şi rănile, şi trupul Meu îndumnezeit, şi întreaga Mea dumnezeire.“

Lucrul acesta l-a realizat fecioara Magdalena, i l-a dăruit Hristos. Nu numai că a învrednicit-o să-L atingă, ci şi să-L primească pe Hristos întreg, să-L îmbrăţişeze, să-L sărute şi să-L poarte în adâncul inimii ei, în timp ce mai înainte abia de putea să-L vadă cu ochii trupeşti. In clipa în care s-a dus să-L atingă, L-a privit în mod exterior, şi de aceea atingerea ar fi fost una exterioară, nu ar fi avut nicio urmare pentru cer, ar fi fost o simplă faptă omenească, s-ar fi stins în ţărână. In schimb, atingerea duhovnicească pe care Hristos i-a dezvăluit-o în acel moment, ajutând-o pe Sfânta Magdalena să o realizeze, urma să rămână pe veci, să fie o atingere continuă, care uneşte fiinţa ei muritoare cu viaţa nemuritoare a Sfintei Treimi. Prin cuvintele: „Nu Mă atinge!“, Domnul i-a arătat că putea să-L pipăie cu dor şi cu lepădare de sine pe Cel iubit.Dacă iudeii nu ar fi înţeles că norul luminos şi că stâlpul de foc erau prezenţa şi lucrarea lui Dumnezeu, nu s-ar fi folosit cu nimic. Lucrul acesta trebuia să-l înţeleagă şi ea.

Prin urmare, cuvântul Domnului era un acoperământ al realităţii, pentru ca Sfânta să nu fie rănită dacă i-ar fi spus în mod direct că nu-L cunoaşte. Dar, în acelaşi timp, era şi o dovadă că Cel văzut şi pipăit era ceva mai mare decât stâlpul de foc şi decât norul luminos. In El era cuprins Duhul, harul, lumina, întreaga Sfântă Treime. Aşa cum vor spune ulterior Părinţii Bisericii, Domnul a învrednicit-o „să-i dezvăluie puţin Dumnezeirea"2, aşa încât mintea ei de femeie să o poată cuprinde şi, în cele din urmă, să o absoarbă. I-a deschis puţin uşa teologiei, aşa încât să poată simţi şi să se poată desfata inteligibil de atingerea de Dumnezeul cel ascuns. Sfânta Magdalena L-a simţit, şi la această priveghere ni L-a descoperit şi nouă, de-a lungul întregii nopţi.

Am putea să spunem că pentru noi a fost rostit cuvântul „Nu Mă atinge!", că pentru noi a fost trimisă Sfânta Magdalena şi că pentru noi această noapte a fost deschiderea „pentru puţin" a uşii cerului, prin dezvăluirea învăţăturilor şi contemplării Domnului. Sfânta Magdalena ne-a înmiresmat şi pe noi cu mirul Sfântului Duh şi cu deschiderea porţii cerurilor. Smerita Mironosiţă, văzându-ne pe noi, netrebnicii ei fii, spune împreună cu Biserica: „Strălucit-a frumuseţea mea!", aţi făcut să-mi strălucească frumuseţea şi mai mult!

Cum să nu o cinstim astăzi pe întru-tot-curata maică a noastră, pe ctitora şi învăţătoarea noastră? Cum să nu fie sufletele noastre pline de recunoştinţă, de vreme ce ne-a învrednicit - cu rugăciunile şi mijlocirile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi prin harul Domnului - să fim printre cei care au urmat-o şi au iubit-o, alegând fecioria ei, slujirea ei apostolică, adevărata ei slavă, care se datora legăturii sale cu Hristos? Cum să nu privim toată noaptea şi toată ziua la chipul ei şi să nu urmărim felul în care mâna ei s-a atins şi se atinge de Domnul, mai ales acum, când se află înaintea Jertfelnicului ceresc?

Intr-adevăr, cea întocmai cu apostolii ne-a învrednicit să ne împărtăşim de dorurile şi de căutările sufletului ei şi de lucrările vieţii ei. Pentru noi, aceasta este cea mai mare
cinste, pentru că nu e ceva mai prejos decât îndumnezeirea. Este o neîncetată hrănire şi unire cu Dumnezeu. Domnul, Care este mai presus de ceruri, Domnul, Care întrece norii, Domnul, Care este în fiinţa Sa nevăzut, a acceptat să privească peste cele smerite ale noastre, peste inimile noastre păcătoase şi pământeşti, peste ochii noştri muritori, şi să ne învrednicească de un dar atât de mare. Suntem sămânţa duhovnicească a Sfintei Magdalena.

Am moştenit şi noi dimpreună cu sămânţa Domnului acest pământ, această mănăstire, pe care Domnul a dăruit-o fecioarei Magdalena, şi suntem zi şi noapte părtaşi paşilor şi trăirilor Sfintei celei întocmai cu apostolii.

Sfinţi Părinţi, şi toţi câţi aţi luat parte la acest hram, vă rog să vă rugaţi întotdeauna pentru noi, aşa încât, având cinstea să păstrăm sfintele ei moaşte, să avem şi putinţa de a cuprinde tot mai mult darurile pe care Sfânta Magdalena ni le face în chip văzut şi nevăzut!

* Fragmente din diferite omilii rostite de Gheronda Emilianos la praznicul Sfintei Maria Magdalena.

ARHIMANDRIT EMILLANOS SIMONOPETRITUL

Fragment din cartea "Cuvantari duhovnicesti la sarbatori", Editura Sfantul Nectarie

Cumpara cartea "Cuvantari duhovnicesti la sarbatori"

Note:

1 Sfântul Modest al Ierusalimului, Despre Sfintele Femei Mironosiţe, PG86B, 3.273.
2 Cf. Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentariu la Matei, Omilia 56, 4, PG 58, 554.

• Rugaciune catre Sfanta Maria Magdalena
  Publicat in : Rugaciuni - Rugaciuni Ortodoxe
• Sfantul Preot Marturisitor Ilie Lacatusu; Sfanta Maria Magdalena
  Publicat in : Calendar ortodox
• Biserica Sfanta Maria Magdalena - Ierusalim
  Publicat in : Biserica in lume
• Canon de rugaciune catre Sfanta Maria Magdalena
  Publicat in : Rugaciuni - Rugaciuni Ortodoxe
• Sfanta Maria Magdalena, modelul biblic al caintei
  Publicat in : Religie

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: