Sfânta Teodora regina este cinstita pe 11 martie. Sfanta Teodora s-a născut din părinţi plini de virtute, a căror pildă a păstrat-o întreaga viaţă. Ajungând regina Epirului, slava domniei nu a abătut-o din calea sa. Ii plăcea să-i ajute pe cei aflaţi în nevoi, să nu dispreţuiască pe nimeni şi să-şi desăvârşească frumuseţea sufletească în locul celei trupeşti. In mijlocul palatului său, ea nu se abătea de la rugăciune şi post, socotind că e mai bine a plăcea lui Dumnezeu decât a plăcea oamenilor. Viaţa ei cea mai timpurie (din ultima parte a secolului al XlII-lea) spune:
„Cât despre Teodora, ea nu a fost niciodată ameţită de poziţia ei glorioasă (de curând dobândită), nici nu a cedat sub povara tinereţii, nici nu s-a complăcut în lux. Nici nu s-a umflat în pene de mândrie că deţine puterea imperială. In schimb, s-a hotărât să se închine pe sine lui Dumnezeu, să cultive urmarea virtuţii şi să-şi conducă viaţa în chip feciorelnic. Astfel, ea a îmbrăţişat smerenia, evitarea mâniei, dragostea, blândeţea, compasiunea şi milostivirea, izbutind în căutarea ei mai bine decât toţi ceilalţi şi întotdeauna venerându-L pe Dumnezeu din tot sufletul ei."
Această Viaţă continuă să spună că diavolul nu a putut să găsească nici o cale s-o atace decât prin soţul ei. Deşi se îndrăgostise de ea la prima vedere, după câţiva ani, Mihail al II-lea (Mihail Anghelos Dukas Comnenul), domnitorul Epirului, s-a schimbat brusc. A simţit acum că şi-a pierdut dragostea pentru ea, îndrăgostindu-se de o altă femeie, o nobilă pe nume Gaggrini. A început să se poarte necuviincios faţă de Teodora. Curând a făcut-o regină pe cealaltă femeie, tratând-o pe Teodora ca pe o slugă.
După Viaţa originală, după ce a îndurat toate acestea „ca o stâncă de neclintit", Teodora a fost apoi „dusă în exil", chiar dacă purta în pântece primul lor copil. A petrecut aproape cinci ani întregi în păduri şi locuri pustii, cu primul ei copil, un fiu căruia i-a dat numele de Nichifor, fără însă a murmura ori a se plânge vreodată. Dimpotrivă, şi-a înteţit rugăciunile, cerând lui Dumnezeu să-l lumineze pe soţul ei, ca nu cumva să-şi piardă sufletul.
După aceşti cinci ani, Dumnezeu, Cel ce nu lasă deşartă nici o rugăciune, a răsplătit devotamentul neîntrerupt al Teodorei faţă de soţul ei capricios, dăruindu-i acestuia o pocăinţă profundă. Lepădând amăgirea sa anterioară şi îndepărtând-o pe Gaggrini, a primit-o înapoi pe Teodora cu mai mare cinste decât înainte. Acum ea a putut să-l îndemne către multă evlavie, aşa încât împreună au devenit un izvor de milostenie şi au ctitorit biserici şi mănăstiri. Au mai avut împreună patru copii - doi fii şi două fiice.
După moartea soţului ei, întâmplată în 1267 sau 1268, Sfânta Teodora a schimbat văduvia cu haina călugărească şi astfel, sporindu-şi nevoinţa, şi-a încheiat viaţa întru dragostea lui Dumnezeu. A fost înmormântată în mănăstirea închinată Sfântului Gheorghe pe care ea o întemeiase.
După moartea ei, a continuat să dea ajutor din plin celor ce au alergat la ea cu credinţă şi cu dragoste. După cum spune Viaţa ei originală,
„Iar când Dumnezeu a preaslăvit-o mai târziu, a fost văzută lucrând multe minuni, tămăduind de tot răul şi boala pe cei ce s-au apropiat de ea (de mormântul ei) şi alungând din oameni demonii, vindecând fără încetare tot felul de afecţiuni incurabile. A tămăduit şi boala cancerului şi a săvârşit şi nu încetează să săvârşească şi alte uimitoare minuni nenumărate. Căci atunci când e invocată, ea vine la cei de aproape şi la cei de departe, de pe mare şi din insule şi de la marginile pământului, ca o caldă ajutătoare. Şi fie ca noi să fim socotiţi vrednici să dobândim mântuirea prin sfintele ei rugăciuni către Dumnezeu şi să ne bucurăm împreună cu ceata celor mântuiţi în împărăţia cerurilor. Amin!"
David si Mary Ford
Casatoria cale spre sfintenie, Editura Sophia
Cumpara cartea "Casatoria cale spre sfintenie"
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.