Sfantul Antim din Chios

Sfantul Antim din Chios

Sfantul Antim din Chios este pomenit in Biserica Ortodoxa in data de 15 februarie. Este praznuit in mod deosebit de Biserica Greciei, ample manifestari religioase avand loc la Manastirea Voithia din Insula Chios, asezamant monahal ctitorit chiar de Sfantul Cuvios Antim, in care sunt pastrate si sfintele sale moaste. Sfantul Antim din Chios, impreuna cu Sfantul Nectarie din Eghina, (care si-a petrecut o parte a vietii pe insula Chios) se numara printre marii sfinti taumaturgi ai secolului trecut, pe care Dumnezeu i-a daruit Bisericii Sale.

Sfantul Antim, dupa numele de mirean Argyrios K. Vagianos, s-a nascut pe 1 iulie 1869, in familia unor tarani evlaviosi, Konstantinos si Argyra, in regiunea Sf. Luca Livadion din Insula Chios. A parasit scoala primara destul de devreme pentru a deveni cizmar.

 Sfantul Antim din ChiosSfantul Antim din Chios

La varsta de 19 ani a vizitat Schitul Sfintilor Parinti, intemeiat de monahul Pahomie, la aceea vreme povatuitorul duhovnicesc al Sfantului Nectarie din Eghina. Cu binecuvantarea batranului, Argyrios s-a intors acasa unde si-a construit singur o coliba in care s-a nevoit. Ajutorul sau in luptele duhovnicesti a fost icoana Maicii Domnului primita de la mama sa, cunoscuta cu numele Maica Domnului Voithia (Ajutatoarea) care, in scurta vreme, a inceput a lucra minuni, aducandu-i pe multi oameni la asa-zisa chilie a lui. Argyrios a-a intors acasa pentru a alina suferinta parintilor dar si pentru a-i ajuta pe saracii din satul natal.

Sfantul Antim din Chios

Dupa un timp, s-a retras insa la Schit, unde a devenit monah. Parintele Pahomie insusi i-a dat numele Antim la randuiala tunderii in monahism. Imbolnavindu-se grav, Parintele Pahomie l-a trimis din nou acasa pentru a se insanatosi. De si a continuat sa stea acasa o perioada de timp insemnata, unde lucra ca cizmar pentru a-i ajuta material pe parintii parintii sai, constinuat sa traiasca asemenea unui adevarat monah, pentrecand noptile in rugaciune. Postea aspru, uneori traind numai cu paine si apa pentru mari perioade de timp.

Orice atatc din partea vicleanului Diavol il respingea prin rugaciune si citind din Sfanta Scriptura si Vietile Sfintilor.

In anul 1909, la varsta de 40 de ani, a primit Schima Mare, de la succesorul lui Pahomie, Ieromonahul Andronic. Oamenii din Chios doreau ca el sa fie hirotonit preot, dar episcopul a refuzat din cauza ca parintele nu avea scoala. La cererea bunicului lui Antim, Episcopul Smirnei l-a hirotonit insa preot in 1910.

Dupa un pelerinaj la Muntele Athos, in 1911, Parintele Antim s-a intors in Chios, unde a devenit preot in cadrul unui spital in care erau tratati bolnavii de lepra.

In scurt timp, spitalul a devenit un centru duhovnicesc, asemanadu-se mai mult cu o manastire decat cu o institutie sanitara.

Dumnezeu al lucrat prin Sfantul Antim numeroase minuni in acest loc. Sfantul obisnuia a-i vindeca pe bolnavii de lepra cu mainile, si nu numai ca el insusi nu s-a imbolnavit, dar pe multi i-a tamaduit de aceasta bola necrutatoare. Unii dintre pacientii vindecati au devenit monahi si maici.

Incepand cu anul 1930, in urma unei viziuni a Macii Domnului, Sfantul Antim a pus temelia unui asezamant monahal, inchinate Nascatoarei de Dumnezeu. Obstea monahala numara la inceput un numar de 30 de maici.

Sfantul Antim din Chios

In scurta vreme, Manastirea Maicii Domnului Ajutatoarea, asa cum este cunoscuta, avea sa adaposteasca peste 80 de maici, fiind cunoscuta in Grecia ca model de viata monahala. In cadrul acestui asezamant a slujit ca preot si duhovnic Sfantul Antim vreme de 30 de ani, savarsind nenumarat minuni. Atunci cand a fost prea batran pentru a mai putea lucra cu mainile, s-a retras in chilia sa, rugandu-se neincetat pentru ca astfel sa poata sluji semenilor pana la ultima sa suflare.

Sfantul Antim le marturisea calugaritelor sale: “Eu n-am umblat la scoala, dar m-am silit sa castig cateva lucruri pentru marile lupte ascetice: postul, privegherea, rugaciunea, lacrimile, metaniile, pocainta, ziua si noaptea. Cuvintele mele pot parea fariseice, dar pentru intarirea voastra va destainui aceste lucruri. Nu vorbesc ca un fariseu, ci ca un tata. Dracii ma ardeau si ma chinuiau. Si eu insumi ma chinuiam puternic: nu ma saturam nici de paine, nici de apa, nici de somn, etc… Numai Dumnezeu stie! N-am ingaduit nici odihna, nici usurare a trupului meu. Pe un vechi sac de panza, in loc de saltea, dormeam putin, sprijinit de radacina unui maslin. Dracii nu ma lasau sa ma odihnesc un minut”.

Pe 27 ianuarie 1960, Sfantul Antim a slujit pentru ultima data Sfanta Liturghie. A trecut la cele vesnice pe 15 februarie 1960, la varsta de 91 de ani. A fost canonizat de Patriarhia Ecumenica pe 13 august 1992. Moastele Sfantului Cuvios Antim din Chios, impreuna cu icoana Maicii Domnului-Ajutatoarea, se gasesc in biserica manastirii pe care sfantul a intemeiat-o, Dumnezeu continuand sa lucreze prin acestea minuni.

Radu Alexandru

15 Februarie 2021

Vizualizari: 8013

Voteaza:

Sfantul Antim din Chios 5.00 / 5 din 2 voturi. 2 review utilizatori.

Comentarii (2)

  • Stefanel Radu Postat la 2017-02-15 18:24

    Minunat exemplu de traire in Hristos!

  • Vali CostinPostat la 2012-05-27 02:16

    De aceeasi lucrare ca si Sfantul Zotic, pomenit la 31 decembrie. Si el ingrijea leprosii expulzati dintr-un oras bizantin.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact