Sfantul Samson, primitorul de straini

Sfantul Samson, primitorul de straini

 Sfantul Samson, primitorul de straini, este praznuit de Biserica Ortodoxa pe 27 iunie. Sfantul Samson s-a nascut intr-o familie ce apartinea inaltei aristocratii romane, inrudita cu familia lui Constantin cel Mare. A studiat cele mai importante discipline ale vremii, in special medicina, catre care a fost atras mai ales datorita firii sale pline de compasiune. Deoarece nu putea ramane indiferent la durerea si suferinta semenilor, ii primea pe cei bolnavi in propria casa, pentru a le putea oferi atentia cuventa si ingrijirea medicala necesara. Aceste fapte de milostenie trupeasca erau insotite intotdeuana si de rugaciunile Sfantului Samson.

Dupa trecerea la cele vesnice a parintilor sai, acesta a impartit avearea sa saracilor si, detasat de orice obligatie lumeasca si dorind sa nu dobandeasca marire in ochii celorlalte persoane, a parasit Constantinopolul. A locuit intr-o casa simpla unde inchinandu-si viata rugaciunii, linistirii si lucrarii faptelor bune. Sfantul Samson gazduia numeroase persoane bolnave si le trata fara a cere rasplata. Le purta de grija mai ales celor care sufereau de boli incurabile sau celor care aveau boli pe care alti medici refuzau sa le trateze: leprosi, orbi si indraciti, astfel incat vestea despre faptele sale s-a raspandit in intregul oras iar casa sa a devenit un adevarat "rai" al celor suferinzi.

Patriarhul Mina, al Constantinopolului (25 august), afland de acesta si cunoscand credinta si curatenia vietii lui, l-a sfintit preot al Bisericii lui Hristos. Sfantul Samson este cel care l-a vindecat in chip minunat pe Imparatul Iustinian (527 - 565) de o grea boala. Imparatul isi pierduse nadejdea insa a fost instiintat prin vis sa-l cheme pe Sfantul Samson la palat. Acesta a uns cu putin untdelemn locul care ii pricinuia suferinta imparatului, pentru ca minunea sa nu-i fie atribuita. Redobandindu-si sanatatea, Imparatul Iustinian a dorit sa-i ofere aur in semn de multumire insa sfantul i-a inapoiat darul spunand: "Vreti sa-mi oferiti ceea ce eu am respins pentru dragostea lui Dumnezeu?" Sfantul Samson l-a sfatuit insa pe imparat sa construiasca un spital langa locuinta sa, unde sa poata primi mai multi pacienti. Imparatul a fost de acord si imediat si a cerut mesterilor sa construiasca un edificiu impunator la mica distanta de Catedrala Sfanta Sofia. Acesta a fost cunoscut cu numele de "ospiciul lui Samson". In cadrul ospiciului Sfantul Samson i-a slujit pe cei bolnavi cu ravna cu care un inger slujeste inaintea tronului lui Dumnezeu.

Aceasta instituitie medica a fost multa vreme sustinuta material de catre imparat. Dupa ce a slujit semenilor multi ani in acest asezamant, Sfantul Samson a trecut la cele vesnice la o varsta inaintata. A fost inmormantat in Biserica Sfantul Mochie, unde, in ziua praznuirii sale, medicii din Constantinopol se adunau pentru procesiune, intrucat il cinsteau ca pe ocrotitorul lor.

Dupa mutarea sa la Domnul numeroase minuni si vindecari minunate au fost savarsite in ospiciu prin mijlocirea Sfantului Samson. La scurt timp dupa trecere la cele vesnice un incendiu care s-a extins de la Catedrala Sfanta Sofia a distrus casele inconjuratoare si a afectat acoperisul ospiciului. Oamenii care se aflau inauntru, impreuna cu voluntarii, au incercat in zadar sa stinga flacarile. La un moment dat l-au zarit pe Sfantul Samson stand pe acoperis si poruncind focului sa se retraga. In acest fel, asezamantul a fost salvat.

Troparul Sfantului Cuvios Samson, primitorul de straini, glasul al 8-lea:

In rabdare ti-ai agonisit plata ta, parinte cuvioase; in rugaciuni neincetat rabdand, pe saraci iubind si pe aceia indestuland. Ci te roaga lui Hristos Dumnezeu, Sfinte Samson, milostive fericite, sa mantuiasca sufletele noastre.

Radu Alexandru

Pe aceeaşi temă

27 August 2013

Vizualizari: 5552

Voteaza:

Sfantul Samson, primitorul de straini 5.00 / 5 din 2 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact