Biserica Ortodoxă Cehă săvârșește pomenirea Sfântului Wenceslav de două ori pe an de, pe 28 septembrie (ziua martiriului său) și pe 4 martie (ziua mutării sfintelor lui moaște în Praga).
Sfântul Wenceslav, „protectorul ceresc al poporului slav”, s-a născut în jurul anului 907, fiind fiul cel mare al prințului ceh Vratislav și al soției lui Dragomira. Bunicii săi au fost prințul ceh Borivoj și Sfânta Ludmila. Sfântul Wenceslav a fost botezat în ritul slavon, adică ortodox și, tot potrivit ritului slavon, atunci când a ajuns la maturitatea duhovnicească, după cum se menționează în prima sa Viață, tatăl său, prințul Borivoj l-a chemat pe episcopul Notarios, împreună cu clerul, pentru a-l binecuvânta.
Episcopul, după ce a săvârșit Sfânta Liturghie, l-a luat pe Sfântul Wenceslav și, așezându-l în fața Sfintei Mese din Biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din castelul din Praga, l-a binecuvântat prin cuvintele: „Doamne Iisuse Hristoase, binecuvintează acest băiat, așa cum i-ai binecuvântat pe toți drepții Tăi”.
Sub supravegherea preotului Pavel și a bunicii sale Ludmila, Sfântul Wenceslav a început să învețe limba oficială slavonă. După aceea, tatăl lui l-a trimis în castelul Budec pentru a studia limba latină, necesară pentru viitoarea sa carieră diplomatică și pentru relațiile cu vecinii din Germania de Vest. În plus, Sfântul Wenceslav avea cunoștințe bune de limbă greacă și făcea parte dintre principii cultivați ai regatului.
Tatăl lui Wenceslav a murit în anul 920 și în același an a murit ca mucenică și iubita lui bunică, Sfânta Ludmila. Așadar, Sfântul Wenceslas avea numai 13 ani când a urcat pe tronul strămoșilor săi, însă până să ajungă tânărul Wenceslav la maturitate, în locul lui a guvernat Dragomira, mama sa.
La vârsta de 18 ani, Sfântul Wenceslav a preluat frâiele puterii în mâinile sale. A avut un puternic simț al dreptății și a simțit că trebuie să se opună intrigilor de la curte. Astfel, a decis ca mama sa să locuiască în afara curții regale, cedându-i ca reședință castelul Budec. În același timp, a mutat moaștele Sfintei Ludmila din Tetin în castelul din Praga, unde le-a așezat în Biserica Sfântului Gheorghe.
Ca domnitor, Sfântul Wenceslav a fost un model de creștin. Înzestrat cu o înaltă ținută religioasă și morală, cu râvnă pentru cinstirea și slava lui Dumnezeu, cu interes pentru răspândirea religiei creștine în întregul popor, dornic să construiască numeroase biserici (în același castel din Praga a construit Biserica Sfântului Vitus) și participând regulat la slujbele bisericești. Din punct de vedere istoric, una dintre cele mai vechi și valoroase Vieți a Sfântului amintește că acesta se îngrijea de săraci, bolnavi și orfani, oferea adăpost și ospitalitate călătorilor și străinilor, și că nu tolera nici o nedreptate. Sfântul Wenceslav a ajuns foarte îndrăgit de poporul său, care îl iubea și pentru faptul că era un cavaler curajos și foarte priceput.
Cu toate acestea, nu i-a fost dat să conducă prea multă vreme. Nobilii cehi, obișnuiți cu samavolnicia, îl disprețuiau pe Sfântul Wenceslav, pentru că acționa împotriva nedreptăților lor. Aceștia, îngrijindu-se doar de propriile lor interese, erau indiferenți de viitorul poporului, față de care manifestau o atitudine abuzivă. Stăruind în intrigile lor, se străduiau din răsputeri să-l convingă pe Sfântul Wenceslav că fratele lui vrea să-l omoare, același lucru obișnuind să i-l spună și lui Boleslav. Cu toate că Sfântul nu-i credea, fratele său Boleslav s-a lăsat convins de acești „binevoitori”.
Astfel, el l-a invitat pe fratele său, Wenceslav, în orașul de astăzi Stara Boleslav, unde își avea reședința. Sfântul Wenceslav, a cărui reședință era Praga, a acceptat invitația, deși fusese avertizat asupra pericolelor. După terminarea Sfântei Liturghii, vrând să se întoarcă la Praga, Boleslav l-a rugat să rămână pentru a participa împreună la masă. Acesta, deși între timp fusese din nou avertizat că Boleslav va încerca să-l omoare, a fost de acord cu popunerea fratelui său, lăsând totul în mâinile lui Dumnezeu.
A doua zi, dis-de-dimineață, Sfântul Wenceslav a plecat la Biserică pentru a participa la slujba de dimineață. Aici era așteptat de ucigașii tocmiți de fratele său, Boleslav, care între timp plecase și el în grabă din castel spre Biserică. Sfântul Wenceslav, auzindu-i pașii, s-a întors și, văzându-l, l-a salutat, zicând: „Să trăiești, fratele meu, îți mulțumesc pentru marea sărbătoare pe care mi-ai pregătit-o și pentru slujba religioasă de ieri… Fie ca Hristos să te ducă la praznicul Lui cel veșnic”. Dar Boleslav i-a răspuns: „Astăzi îți voi pregăti o sărbătoare mai mare”, apoi l-a lovit cu sabia. Wenceslav, smulgându-i sabia din mână, i-a spus: „Cât de stângaci mânuiești sabia, dornic să mă lovești”, și înapoindu-i sabia, a dat să intre în Biserică.
Atunci, ajutoarele lui Boleslav, care până la acel moment stătuseră ascunse, s-au năpustit asupra lui Wenceslav, străpungându-l de câteva ori cu sulițele și săbiile. Rănit de moarte, prințul Wenceslav a fost transportat în apartamentul preotului Krástei, unde a fost spălat, îmbrăcat și pregătit pentru înmormântare. Între timp, de la Praga a sosit și preotul Pavel, pentru a-i citi rugăciunile. Cinstitul trup al Sfântului Wenceslav a fost îngropat în biserica din orașul Boleslav, însă sângele lui a persisitat pe pământ vreme de trei zile, abia în cea de-a treia zi sângele Sfântului a fost absorbit de pământ, dar a apărut în Biserică, pe mormântul lui, spre surprinderea celor de față. Sfântul Wecenslav a fost ucis pe 28 septembrie 929 (sau 935).
Chiar și după moartea Sfântului, Dumnezeu Și-a arătat prin moaștele lui milostivirea și ajutorul tuturor celor care îi cereau mijlocirea. Au avut loc mai multe minuni în timpul îngropării sfintelor lui moaște.
Sfântul Wenceslav a fost cinstit la scurt timp după martiriu ca sfânt mucenic. A fost ucis violent, ca și bunica lui, Sfânta Ludmila, fiind victima tensiunilor interioare și a intrigilor, iar identitatea creștină a celor doi a jucat un rol important. După trei ani, moaștele Sfântului au fost mutate în castelul din Praga la inițiativa nefericitului prinț Boleslav, care s-a căit sincer pentru fapta sa. Mutarea sfintelor moaște a avut loc în același timp cu actul de sfințire.
Ca Sfânt și mijlocitor puternic în ceruri, Sfântul Wenceslav a fost cinstit atât de poporul ceh, cât și de Biserica națională din care a făcut parte personal. Biserica Ortodoxă a fost cea care, imediat după moartea Sfântului, i-a scris biografia și i-a alcătuit slujba, spre cinstire. Biserica catolică de rit latin a amânat cinstirea Sfântului Wenceslav.
Astfel, prima Viață în limba latină, Crescende Fide, a fost scrisă la 30 de ani după dea dintâi Viață a Sfântului Wenceslav din limba slavonă. Sfântul Wenceslav a fost cinstit oficial de Biserica Ortodoxă în secolul al X-lea.
Prin mijlocirea Bisericii Ortodoxe, cinstirea Sfântului prinț s-a răspândit rapid în Rusia, unde fiii familiei regale erau botezați de multe ori cu numele Wenceslav (în forma slavonă Viaceslav). Acest nume a fost repede primit de poporul rus și este dat copiilor până în zilele noastre.
În general, în țările cehe, pomenirea Sfântului Wenceslav s-a săvârșit pentru o lungă perioadă de timp, dar după alunecarea acestora spre Biserica Catolică, de rit latin monumentele literare salvone au fost distruse. Chiar și în prima jumătate a secolului al XVII-lea, unii iezuiți riguroși din Biserica Romano-Catolică nu au vrut să-l recunoască pe Wenceslav ca sfânt, numindu-l „sfânt auto-proclamat”, adică poporul de unul singur l-a proclamat sfânt, fără încuviințarea Bisericii Catolice. Abia după anul 1670, Papa Clement al III-lea a hotărât să introducă în Breviarul roman slujba în cinstea Sfântului. Motivul acestei lipse de evlavie din partea Bisericii Catolice a fost apartenența Sfântului Wenceslav la Biserica Ortodoxă de rit slavon, și nu la cea de rit latin. De multe ori astăzi, se aude părerea greșită cum că prințul Wenceslav, fiind un bun cunoscător al învățăturii catolice, a fost orientat către Apus și, prin urmare, spre catolicism. Însă Prințul nu a condus poporul către Apus, ci a încercat pur și simplu să facă pace cu domnitorii apuseni, care vroiau să pună mâna pe Boemia.
Creștinii ortodocși sunt mulțumiți de faptul că poporul ceh, deși a fost obligat de conducătorii săi să accepte catolicismul, îl cinstește încă pe Sfântul Wenceslav ca mijlocitorul lui către Dumnezeu și psalmodiază cu bucurie duhovnicească troparul vechi al Sfântului Wenceslav: „Sfinte Wenceslav, prinț al Boemiei…”
Sursa: Revista Mărturie ortodoxă, Ed. Asociația tradiției ortodoxe Pan Kypros, „Prietenii Sfântului Munte Athos”, nr. 96
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.