Sfintii 40 de mucenici din Sevastia

Sfintii 40 de mucenici din Sevastia Mareste imaginea.

Sfintii 40 de mucenici din Sevastia sunt praznuiti pe 9 martie. Pe când împărăţea Liciniu, în cetatea Sevastia era guvernator Agricola. Acesta era foarte preţuit printre păgâni pentru sălbăticia şi viclenia sa, dar mai ales pentru prigonirea creştinilor.

Va porunci tuturor creştinilor din Capadocia să aducă jertfe idolilor, iar cei care nu se supuneau erau sălbatic pedepsiţi.

Printre ostaşii lui Agricola slujeau patruzeci de bărbaţi tari şi nebiruiţi în războaie şi cu mare credinţă în Hristos. Cum diavolul găseşte cu uşurinţă slujitori (ară plată, s-a găsit un oarecare să pârască pe cei patruzeci marelui Agricola.

- Luminate guvernator, ostaşii aflaţi sub comanda lui Chirion nu aduc jertfe zeilor, ba încă au fost văzuţi închinându-se precum creştinii.

- Să vină la mine Chirion! porunci Agricola.

- Iată-mă la poruncă! a spus Chirion când a ajuns în faţa lui Agricola, însoţit de Candid şi Domnos.

- După cum în luptă aţi fost un suflet şi un cuget şi aţi arătat vitejia voastră, tot astfel acum să dovediţi supunerea la împărăteştile legi!

- Cum aşa, mărite Agricola?

-Veţi merge degrabă la templu şi veţi jertfi zeilor, spre binele cetăţii!

- Dacă pentru împăratul cel pământesc ne-am luptat vitejeşte, după cum singur mărturiseşti, pentru împăratul Ceresc mai vârtos vom pătimi şi vom birui.
Atunci mânios a răspuns Agricola:

- Aveţi de ales una din două: ori jertfiţi zeilor şi mari daruri veţi primi, ori nesupunându-vă veţi fi izgoniţi din slujba ostăşească. Gândiţi-vă şi alegeţi ce vă este mai de folos.

Cei trei au răspuns degrabă:

- De ceea ce ne este cu adevărat de folos, îngrijeşte Dumnezeu!

- Lăsaţi vorba multă şi vicleană şi în zori mergeţi la templu să îndepliniţi cele de cuviinţă.

După care Agricola a poruncit să fie duşi în temniţă.

Cei patruzeci de credincioşi, ajunşi în temniţă, au îngenuncheat şi s-au rugat lui Dumnezeu: "Scoate-ne pe noi, Doamne, din ispită şi din smintelile celor ce lucrează fărădelegea. Apoi cu toţii au cântat psalmul "Cel ce nădăjduieşte în ajutorul celui Preaînalt, întru acoperământul Dumnezeului se va sălăşlui. In rugăciuni şi cântare de psalmi au stat fără somn până la miezul nopţii, când li S-a arătat Domnul şi le-a spus: "Bun este începutul nevoinţei voastre, dar cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui!

Glasul i-a spăimântat şi bucurat în aşa măsură, că n-au mai putut dormi până în zori.

A doua zi, înconjurat de curtenii săi, Agricola a poruncit să-i fie înfăţişaţi cei patruzeci de oşteni. Şi le-a grăit astfel:

- Fără prefăcătorie vă spun că din câţi ostaşi are împăratul, înţelepţi, viteji, mândri şi iubiţi de mine ca voi nu sunt alţii. Dar dragostea mea voi să n-o întoarceţi în ură.

A răspuns Candid:

- Numele tău, Agricola, se potriveşte cu obiceiul, căci eşti viclean şi sălbatic!

- Doar am spus că numai de voi depinde dacă vă voi iubi sau urî! a răspuns Agricola.

-Noi iubim pe Dumnezeu şi iubirea ta păgânească pentru noi este întunericul rătăcirii.

Scrâşnind din dinţi ca un leu, Agricola a poruncit să fie iarăşi aruncaţi în temniţă şi puşi în lanţuri.

Şi a spus cu linişte Chirion:

- Nu ai încuviinţare de la împărat să ne schingiu- ieşti, ci doar să ne întrebi!

Atunci, temându-se Agricola, i-a lăsat nelegaţi, dar a poruncit unor străjeri să nu-i scape din ochi cât stau în temniţă. Acolo sfinţii se rugau, cântau psalmi şi învăţau din tâlcuirile lui Chirion, care nu uita la sfârşit să spună:

- Ceea ce ni se întâmplă e cu purtarea de grijă a lui Dumnezeu, fraţilor. Să ne străduim să rămânem nedespărţiţi şi după cum am trăit până azi, într-un suflet şi un cuget, tot astfel să suferim mucenicia, plăcând astfel lui Dumnezeu.

După şapte zile, dregătorul Lisie a venit să cerceteze cetatea Sevastiei şi Agricola i-a cerut ca împreună să-i judece pe cei patruzeci.

Iată şi ziua sorocită. în drum spre locul judecăţii, Chirion spunea tovarăşilor săi:

- Fraţilor, să nu ne temem! Amintiţi-vă cum ne ajuta Dumnezeu în războaie când punea pe fugă duşmanul şi noi rămâneam în viaţă şi nevătămaţi. Dumnezeu ne-a scăpat de o mulţime de potrivnici. Acum sunt doar trei: Satana, Lisie şi Agricola. Sau, mai bine spus, numai vrăjmaşul cel nevăzut. Oare unul singur va putea birui patruzeci? Să nu fie aşa şi să alergăm la Dumnezeu cu rugăciune.

Şi în drum spre locul judecăţii au cântat psalmul „Dumnezeule, întru numele Tău mântuieşte-mă şi întru puterea Ta mă judecă!“

Mult popor se adunase la locul judecăţii, lacom să vadă şi să audă. Şi a spus Lisie dregătorul:

- Eu socotesc că aceşti bărbaţi poftesc dregătorii mai înalte decât au. Deci dregătorii mari şi daruri bogate veţi primi de la mine, dacă vă veţi supune legilor împărăteşti şi veţi jertfi zeilor. Iar de nu, veţi pierde tot ce aveţi şi la cazne veţi fi puşi. Alegeţi!

Şi sfântul Candid a răspuns pentru toţi:

- Nu numai cinstea ostăşească, ci şi trupurile noastre să ne fie luate, că n-avem nimic mai scump şi mai cinstit decât Hristos Dumnezeul nostru!

Atunci dregătorul a poruncit mulţimii să-i bată cu pietre. O ploaie de pietre a plecat dinspre mulţime către cei patruzeci de mucenici. Dar, lucru de mirare, pietrele nu-i atingeau, ci se întorceau în capul celor ce le zvârleau, vătămându-i.

Văzând aceasta, Agricola, pierzându-şi minţile de mânie, însuşi a luat o piatră şi a aruncat-o asupra sfinţilor. Dar piatra s-a întors şi l-a lovit, sfarâmându-i gura.
Iar Lisie a exclamat cu uimire:

- Mă jur pe toţi zeii că aici e vorba de vrăjitorie!

- Mă jur pe Hristos că aici Dumnezeu a biruit, acoperindu-vă de ruşine, căci slugi ale Satanei sunteţi, sărmanii de voi! a răspuns Domnos.

Câţiva şutaşi ai tiranului, ştiind ce-i aşteaptă pe sfinţi, le-au spus:

- Oameni fără minte, de ce nu aduceţi jertfe zeilor, spre bine vostru şi al nostru, al tuturor?

- Noi cinstim pe Unul Dumnezeu, pe Hristos, Fiul Său, şi pe Sfântul Duh şi ne străduim să primim cununa vieţii celei fără de moarte, a răspuns Chirion cu ardoare.

Au fost iarăşi duşi în temniţă, unde ei au cântat şi s-au rugat până noaptea târziu, când au auzit un glas: „Cel ce crede în Mine, chiar de va muri, viu va fi“. Cu o mângâiere ca aceasta, Dumnezeu i-a întărit pentru cele ce urmau.

Dimineaţa au fost înfăţişaţi lui Agricola, căruia i-au spus:

- Suntem creştini, nu ne închinăm zeilor şi poţi să faci cu noi ce voieşti!

Când spuneau aceasta, Sfântul Duh i-a luminat şi au văzut ceea ce nu vedeau păgânii care mai erau de faţă: lângă Agricola era Satana, cu o s^bie într-o mână şi un şarpe în cealaltă, şi-i spunea la ureche: „Al meu eşti, ascultă-mă!“

Lisie şi Agricola au poruncit ca cei patruzeci de mucenici să fie duşi la iezerul, adică lacul, de lângă cetatea Sevastei. Era iarnă, ger cumplit şi vântul îţi tăia respiraţia. Când au ajuns la iezer, li s-a poruncit să se dezbrace de haine şi să intre în apă. In vreme ce se dezbrăcau, sfinţii îşi spuneau: „Nu de haine ne dezbrăcăm, ci pe omul cel vechi lepădăm, aspră este iarna, dulce este Raiul“. Jur împrejur au pus străjeri, iar lângă mal o scăldătoare cu apă caldă, înadins, pentru ca, dacă vreunul din mucenici, speriindu-se de ger, se va învoi a jertfi zeilor, să se poată încălzi degrabă în scăldătoare... La ceasul întâi din noapte gerul cumplit a îngheţat apa lacului şi începea a înlemni şi trupurile goale ale sfinţilor. Atunci unul dintre dânşii, nemaiputând să rabde, a alergat la scăldătoarea caldă. Dar când a atins apa caldă cu talpa piciorului a căzut mort...

Atunci ceilalţi treizeci şi nouă au prins a se ruga la Dumnezeu: „Ajută-ne, Dumnezeule, Mântuitorul nostru, că am stat în adâncul apei îngheţate şi am slăbit. Ajută-ne, să nu ne înece viforul apei, nici să ne înghită adâncul, că puterile noastre au sărăcit foarte!“

Pe la ceasul al treilea s-a făcut lumină de parcă răsărise soarele. S-a făcut cald, ca la vremea secerişului în luna lui Cuptor şi a izgonit gerul, a topit gheaţa şi a încălzit apa.

Toţi străjerii adormiseră, afară de unul. El a văzut toate acestea şi o lumină şi mai mare strălucind peste cei treizeci şi nouă de bărbaţi. Vrând să vadă şi să înţeleagă de unde vine lumina, a privit în sus şi a văzut coborând deasupra capetelor sfinţilor nişte cununi prealuminate, treizeci şi nouă la număr. Şi se întreba în sinea lui: „De ce sunt numai treizeci şi nouă de cununi? N-au fost patruzeci de bărbaţi?“ Inţelegând că cel ce alergase la baia caldă pierduse cununa de sfânt, a trezit pe ceilalţi străjeri şi, dezbrăcându-se de haine, a intrat în lac spunând:

- Şi eu sunt creştin!

Apoi, stând în mijlocul sfinţilor, a zis:

- Doamne, Dumnezeule, cred în Tine, precum şi aceştia au crezut, numără-mă în ceata lor şi mă învredniceşte să pătimesc pentru Tine!

Astfel împlinindu-se numărul cetei mucenicilor, diavolul, văzându-se biruit şi ruşinat, s-a prefăcut în om şi striga:

- Vai mie, aceşti bărbaţi m-au biruit şi m-au ocărât. Dar mă voi întoarce în inimile dregătorilor, care îi vor arde, ca să nu rămână nici moaştele lor.

A doua zi, cei doi tirani au venit şi mare le-a fost mirarea găsind pe sfinţi vii şi nevătămaţi. Se gândeau că mare meşteşug vrăjitoresc stăpânesc Chirion, Candid şi Domnos, când au dat cu ochii de străjerul lor credincios, aflat şi el gol în apă. Au întrebat străjile şi au aflat despre toate câte văzuseră ei. Umplându-se de mânie, cei doi dregători nemiloşi au poruncit ca mucenicii să fie scoşi din apă şi puşi la cazne. Au început călăii cu zdrobirea gleznelor cu ciocanul. Iar mama unuia dintre mucenici stătea acolo şi-i îmbărbăta:

- Iată, Hristos stă înainte ajutându-vă!

Zicând „Amin!“ mucenicii şi-au dat duhul. Dar Meliton, a cărui mamă îl îmbărbăta, mai sufla. Tiranii au poruncit ca trupurile mucenicilor să fie urcate în care şi duse spre ardere. Văzând aceasta, mama lui Meliton l-a luat în braţe pe acesta şi mergea în urma carelor. Când şi-a dat sufletul, maica sa l-a pus într-unul din care.

Rugul s-a făcut nu departe de lac. După ce vreascurile şi lemnele au ars, din trupurile sfinţilor au rămas oasele. Şi temându-se tiranii că oasele ar putea fi luate de creştini, au poruncit să fie aruncate în apă, spre pierderea pomenirii lor.

După trei zile, sfinţii s-au arătat în vis lui Petru, episcopul cetăţii, şi i-au spus: „Vino noaptea şi ne scoate din râu!“

Impreună cu alţi creştini a mers episcopul la malul apei şi, fiind noapte, deodată au văzut oasele strălucind sub apă, ca nişte nestemate. Au adunat deci oasele, până la unul, şi le-au pus într-un loc cinstit.

Numele sfinţilor care au pătimit din 26 februarie până în 9 martie sunt: Chirion, Candid, Domnos, Isihie, Ieraclie, Smaragd, Valent, Vivian, Evnichie, Claudie, Prisc, Teodul, Eutihie, Ioan, Xantie, Ilian, Sisinie, Aghie, Aetie, Flavie, Acachie, Ecdit, Lisimah, Alexandru, Ilie, Leontie, Gorgonie, Teofil, Dometian, Gaie, Atanasie, Chiril, Sacherdon, Nicolae, Valerie, Filoctimon, Severian, Hudion, Meliton şi Aglaie.

Cei ce au pătimit pentru Hristos au fost încununaţi de El şi strălucesc în lume prin faptele şi iubirea lor, spre slava Sfintei Treimi şi luminarea noastră. Amin.

Ileana Vasilescu

Fragment din cartea "Vietile sfintilor - povestiri pentru copii. Vol. 1", Editura Sophia

Cumpara cartea "Vietile sfintilor - povestiri pentru copii. Vol. 1"

Citeste si Acatistul Sfintilor 40 de mucenici

Pe aceeaşi temă

05 Martie 2021

Vizualizari: 1109

Voteaza:

Sfintii 40 de mucenici din Sevastia 5.00 / 5 din 1 voturi.

Cuvinte cheie:

40 de mucenici mucenicia

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE