Sfinții Apostoli Petru si Pavel sunt sărbătoriți în fiecare an pe 29 iunie și sunt prăznuiți împreună, pentru că au murit în aceeași zi, de 29 iunie a anului 67 d. Hr. Însa, cei doi apostoli au primit moarte martirică în mod diferit: Pavel, pentru ca era cetățean roman, a fost omorât prin decapitare, iar Petru a fost răstignit cu capul în jos.
Sfântul Petru - piatra de temelie a Bisericii
Despre Sfântul Petru se știe ca a fost de origine din Bethsaida, localitate în apropierea Lacului Tiberiadei. Locul chemarii lui Petru la apostolat este prezentat de Ioan Evanghelistul ca fiind Betania, când fratele său, Andrei, cel dintâi chemat, l-a prezentat Mântuitorului, în timp ce Evangheliile sinoptice afirma că a fost Galileea, pentru că, Petru l-ar fi întâlnit pe Mântuitorul, mai întâi pe valea Iordanului și apoi în Galileea, când a avut loc chemarea lui finală la apostolat, cu ocazia pescuirii minunate.
Numele lui Petru, înainte de creștinare, a fost Simon. La acceptarea lui ca apostol, el primește numele de Chifa, echivalentul lui Petru în aramaică, ceea ce înseamnă piatră. Ca și fratele său, Andrei, el a fost pescar.
În răstimpul activității de pe Pământ a Mantuitorului, Petru a fost de față în toate ocaziile, când doar un grup restrâns dintre ucenici au fost admisi (Matei 9, 18-26; 17, 1-8; 26, 37). Adeseori, el devine purtătorul de cuvânt al celorlalți apostoli. Deși privilegiul prioritar de a fi descoperit că Iisus este Mesia, îi revine Sf. Apostol Andrei (Ioan 1,41), Petru este cel care afirmă cu tarie acest lucru, fapt pentru care Mantuitorul îl evidentiază (Matei 16, 13-20). Cu toate acestea, el este cel care fluctuează în credința sa în Hristos, de la afirmare și până la negare sau lepadare de El.
Petru este între primii ucenici care au sosit la mormântul Mantuitorului, după ce femeile anunța învierea Sa, iar dupa înălțarea la Cer și își exercită rolul de conducător în numirea celui care îl înlocuia pe Iuda (Fapte l, 15-22); vorbește la Pogorârea Duhului Sfânt (Fapte 2, 14-41); este unul din cei dintâi apostoli care săvârșește o minune în numele lui Iisus (Fapte 3, 1-10); îi condamnă pe Anania și Safira; săvârșește multe minuni; îl primește pe Cornelius în Biserică (Fapte 10, 1-11, 18), ceea ce a fost intepretat ca un prim gest de deschidere a învățăturii creștine către neamuri, deși în disputa cu Sf. Apostol Pavel este cel care susține cererile iudeo-creștine, privind observarea practicilor impuse de Lege (Galateni 2, 11-21); iese în evidenta cu ocazia sinodului apostolilor de la Ierusalim (Fapte 15, 7-11).
Sf. Petru a fost răstignit cu capul în jos, după propria lui dorință și a fost înmormântat, potrivit mărturiei preotului roman Caius, slujitor în timpul episcopatului lui Zefirin (199-217), pe dealul Vatican. Descoperirile arheologice de sub Basilica Sf. Petru au confirmat tradiția. Pe lângă cele opt cuvântări păstrate în Faptele Apostolilor (l, 15-24; 2, 14-41; 3, 12-26; 4, 8-21; 5, 29-42; 10,34-48; II, 4-17; 5, 5-11), de la Sf. Petru au rămas două epistole care îi poartă numele: I și II Petru.
Prima epistolă a fost scrisă din Babilon (anul 63-64), iar a doua, de la Roma (anul 67). Cele două epistole au același mesaj, abordând, teme pastoral-morale și teme dogmatice de prim rang, cu implicații serioase pentru învățătura lui Hristos, trinitară și eshatologica a Bisericii creștine.
Sfântul Apostol Pavel
Sfântul Apostol Pavel era tot evreu de neam, născut în Tarsul Ciliciei (Turcia de astăzi) și înainte de a crede în Hristos se chema Saul. A crescut de mic la picioarele unui mare învățat iudeu, cu numele de Gamaliil, de la care a învățat adâncul scripturilor, tilcul proorociilor, puterea Legii lui Moise, psalmii lui David și sfințenia templului, pentru care era plin de multă râvnă creștină. Sfântul Apostol Pavel (m. aprox. 65 d." Hr.), „Apostolul neamurilor". S-a născut într-o familie de evrei descendenți din tribul lui Beniamin, în Tarsul Ciliciei, probabil în primii ani ai erei creștine, a fost crescut și educat în tradiția fariseică, la Ierusalim, desăvârșindu-și educația sub îndrumarea vestitului rabin Gamaliei (Faptele Apostolilor 26, 5), care îl inițiază în bogata tradiție a interpretărilor legale (halakah) și în literatura folclorică iudaică (hag-gadah). După încreștinare, Pavel va considera celibatul ca o logodnă mistică cu Hristos și Biserica Sa.
Un moment de răscruce care îi va schimba definitiv viața este atunci când Mantuitorul Iisus Hristos i se arată învaluit de o lumina strălucitoare, atrăgându-i atenția ca cei persecutați nu sunt doar creștini, ci El însuși. În aceasta identificare a lui Hristos cu cei care cred în EI rezidă temeiul învățăturii pauline despre Biserică, înțeleasă ca Trup mistic al lui Hristos. Evenimentul, relatat de trei ori în Faptele Apostolilor (9, 1-19; 22, 5-16 si 26, 12-18), îl transformă pe Saul dintr-un înflăcărat prigonitor al creștinilor, în cel mai mare propovăduitor al Evangheliei lui Hristos.
Hristos l-a facut să înțeleagă, că El este Fiul lui Dumnezeu, Caruia trebuie să se plece tot genunchiul celor cerești și al celor pământești și să devină Apostolul Celui pe care până atunci L-a urât șii L-a prigonit cu furie, cel care a ostenit mai mult pentru Domnul. Orbirea care l-a lovit a durat câteva zile. Saul este botezat, apoi, de către Anania, după care se retrage în Arabia unde rămâne un răstimp de trei ani, pentru a se pregăti prin rugăciune și meditație, pentru noua sa chemare, dobândind „cunoașterea tainei lui Hristos" (Efeseni 3,4). Revine la Damasc, unde propovaduiește, că „Iisus este Fiul lui Dumnezeu" (Fapte 9, 20). Evreii de aici comploteaza împotriva lui, dar părăsește cetatea în taină, mergând la Ierusalim, unde predică Evanghelia.
La Ierusalim a fost primit cu ostilitate, fiind acuzat de încălcarea Legii și în consecință, bătut. Este scăpat din mâinile mulțimii înfuriate, de către soldații romani. Aflându-se de un complot împotriva lui, Pavel este transferat la Cezareea, unde a fost ținut în închisoare de către guvernatorul Marcus Antonius Felix.
Potrivit tradiției, Pavel a fost martirizat la Roma în timpul persecuției lui Nero, prin decapitare. Faptele apocrife legate de numele lui Pavel menționează locul martiriului, pe malul stâng al Tigrului, la aproximativ cinci km distanță de Roma, la Ad Aquas Salvias. Trupul său a fost înmormântat în cimitirul de pe Via Ostiensis, unde s-a ridicat biserica „San Paolo fuori le Mura", construită de Împăratul Constantin și restaurată de mai multe ori.
Pavel ramâne una dintre cele mai de seamă și mai puternice personalitați din istoria Bisericii creștine. Atât viața sa, profund marcată de arătarea nemijlocită a Mântuitorului pe drumul Damascului, cât și activitatea pentru învățătura propovaduită de el, dezvaluie absoluta sa dăruire și credincioșie nestrămutată față de Hristos și Biserica Sa. În Epistolele sale, scrise pentru a da raspuns unor cerințe imediate, deslușim elementele principale ale teologiei creștine în centrul căreia se afla Hristos cosmic.
Gândirea sa teologica izvorăște din experiența, din trăire, mai mult decât dintr-un discurs rațional, deoarece Pavel ni se descopera ca trăitor mistic, ce a izbutit să pătrundă realitatea tainică în Hristos. De aceea, El este Capul noii umanități mântuite, noul „Israel al lui Dumnezeu". Gândirea Sf. Apostol Pavel a pătruns și nuanțat întreaga teologie creștină.
Sf. Apostol Pavel rămâne printre cei care și-au asumat sarcina de a propovadui învațătura creștină, fiind cel care a propovaduit înnoirea omului în Hristos: „Dacă este cineva în Hristos, el e faptură nouă; cele vechi au trecut, iată că toate au devenit noi" (II Corinteni 5, 17).
Pavel însusi este exemplul acestei reînnoiri: „Fiti următorii mei, așa cum eu sunt al lui Hristos!" (I Corinteni 11, 1).
Apostolul neamurilor a lăsat în urma sa nenumarate biserici și episcopii, împreună cu paisprezece epistole apostolești pline de dumnezeiești învățături. După traditie, mormântul său se află la Roma, în biserica „Sfântul Pavel din afara zidurilor".
Sfintii Apostoli Petru și Pavel - stâlpi ai Bisericii lui Hristos
Numai Dumnezeu știe ostenelile, chinurile și nevoințele pe care le-au depus ei la propovăduirea Sfintei Evanghelii, dupa înălțarea Domnului la cer.
Mare este sărbătoare care prăznuieste pe doi dintre cei mai curajoși apostoli: Petru cel foarte râvnitor și pe Pavel, vasul alegerii, cum îl numeste Hristos. Petru era un pescar galileean sarac, chemat de Domnul împreună cu fratele sau mai mare, Andrei, Care le-a zis: „Veniti după Mine și vă voi face pescari de oameni. Și îndată, lăsând mrejele, au mers dupa El” (Marcu 1, 17-18)
https://doxologia.ro/canon-de-rugaciune-catre-sfantul-apostol-pavel
*Sfinte Apostol Pavel, roagă-te lui Dumnezeu pwntru noi!
Slavă Tatălui, Fiului și Sfântului Fuh, acum și pururea, în vecii vecilor!
Amin!
Maria Filipoiu - poet, exeget, jurnalist UZPR
Poet Maria Filipoiu
-
Sfintii Petru si Pavel, Apostolii care si-au rascumparat trecutul
Publicat in : Sfintii Apostoli Petru si Pavel
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.