A fost resfintit paraclisul Facultatii de Teologie

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a resfinţit sâmbătă, 19 decembrie, paraclisul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Marina” din Bucureşti. La slujba de resfinţire, împreună-slujitor a fost Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, iar în soborul de preoţi şi diaconi au fost consilieri din Administraţia Patriarhală şi ai Arhiepiscopiei Bucureştilor, precum şi preoţi profesori. Au fost prezenţi la slujbă reprezentanţi ai Secretariarului de Stat pentru Culte, ai Universităţii din Bucureşti, numeroși studenți de la instituţia teologică şi mulți credincioşi.

Resfințirea acestei biserici bucureștene s-a datorat amplei restaurări care a început în anul 2009 și s-a încheiat recent. Au fost realizate lucrări de conservare și restaurare interioară şi exterioară. Acest locaş de cult, închinat Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina şi Sfinţilor Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, este şi biserică de parohie, pentru ca studenţii teologi care se pregătesc să fie îndrumători duhovniceşti ai credincioşilor să cunoască mai bine această slujire, dar şi pentru faptul că la această biserică s-a format o comunitate importantă de credincioşi. De aceea, la slujba de resfinţire au participat nu doar mulți studenţi şi studente de la instituţia de învăţământ teologic, dar şi numeroşi credincioşi bucureşteni.

După săvârşirea slujbei de resfinţire, Părintele Patriarh Daniel a arătat că prin slujba de târnosire sau resfinţire a unei biserici ortodoxe se aduce o cinstire deosebită sfinţilor martiri. În acest sens, Preafericirea Sa a explicat semnificaţia purtării în procesiune a sfintelor moaşte şi a aşezării numai a moaştelor sfinţilor martiri sau mucenici în piciorul Sfintei Mese din Sfântul Altar sau în Sfântul Antimis. „Dintre toate categoriile și cetele de sfinţi, cei mai jertfelnici au fost sfinţii mucenici. Pe masa Sfântului Altar, în faţa Crucii, care se află între masa Sfântului Altar şi Tronul cel de sus, care reprezintă pe Hristos Domnul şezând pe tron împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, se aduce şi Sfânta Jertfă cea fără de sânge, Sfânta Euharistie. De aceea, moaştele sfinţilor celor mai jertfelnici stau pe jertfelnic şi în jertfelnic, adică în Masa Sfântă a Sfântului Altar. Jertfa lor este expresia iubirii jertfelnice a lui Hristos prezentă în ei. În general, omul în faţa morţii are teamă. Instinctul de conservare, de supravieţuire, îl face să tremure, să fie copleşit de frică, dar curajul sfinţilor martiri, a căror iubire faţă de Hristos a fost mai tare decât moartea, s-a arătat prin însuşi faptul că iubirea jertfelnică a lui Hristos, harul lui Hristos era prezent în ei şi îi întărea. (...) Această apropiere maximă între Hristos Cel jertfit sau răstignit pe Cruce şi înviat din morţi şi sfinţii martiri se arată în slujba de sfinţire a unei biserici ortodoxe”, a spus Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Sfinţii mucenici, deşi au fost omorâţi, sunt numiţi în slujbele Bisericii Ortodoxe „buni biruitori mucenici”, pentru că au biruit duhul lumesc şi duhurile diavoleşti, nu prin viclenie, ci „prin jertfă curată, prin credinţă dreaptă, răbdare desăvârşită până la moarte”. „Sfinţii martiri nu au răspuns la ură cu ură, la violenţă cu violenţă şi nici la răutate cu răutate, ci au biruit ura cu iertarea și răbdarea. Această iubire jertfelnică în care nu se vede duh de răzbunare, de ură este un dar de la Dumnezeu. Aceasta nu este un simplu calcul omenesc, pentru că este mai presus de logica omenească a legitimei apărări... Sfinţii buni mărturisitori mucenici au biruit cu puterea harului puterea demonilor vicleni, urâtori de oameni şi vrăjmaşi ai oamenilor”, a spus Părintele Patriarh Daniel.

Cinstirea deosebită a sfinţilor mucenici în Biserica Ortodoxă nu este întâmplătoare - a subliniat Patriarhul Bisericii noastre -, fiindcă temeiul scripturistic al cinstirii lor şi al aşezării sfintelor moaşte în piciorul Sfintei Mese se află în cartea Apocalipsei, capitolul 7. La fel, părţile semnificative ale sfintelor slujbe îşi au fundamentul în Sfânta Scriptură, precum Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, care conţine 124 de referinţe din Noul Testament, respectiv 98 din Vechiul Testament, adică aproape 95% din textul Sfintei Liturghii este din Sfânta Scriptură.

La finalul cuvântului de învăţătură, Părintele Patriarh Daniel a hirotesit iconom-stavrofor pe pr. Georgian Păunoiu, parohul Bisericii „Sfânta Ecaterina”, şi pe pr. Olivian Constantin, coslujitor la acest sfânt locaș de cult. De asemenea, a oferit parohiei mai multe obiecte liturgice, iar persoanele implicate în lucrările de consolidare şi restaurare au primit distincţii bisericeşti şi icoane. După acest moment festiv, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a săvârşit Sfânta Liturghie. În timpul sfintei slujbe, ierarhul a hirotonit diacon pe teologul Constantin Valentin Merezeanu, pe seama Parohiei Tisa, Protopopiatul Urlaţi. În cursul zilei de sâmbătă, până la miezul nopţii, credincioşii bucureşteni, femei şi bărbaţi, s-au închinat în Sfântul Altar.

Ioan Buşagă
Sursa: ziarullumina.ro


 

21 Decembrie 2015

Vizualizari: 588

Voteaza:

A fost resfintit paraclisul Facultatii de Teologie 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Predici si Cuvantari
Predici si Cuvantari Cuviosul a slujit și a predicat cu timp și fără timp. Omiliile sale, rostite ori de câte ori avea ocazia, însă cu precădere în duminici și sărbători, precum și în ajunul praznicelor și în serile de vineri și de duminică, au ajutat foarte mult la 80.00 Lei
Cuvinte care vindeca. Despre regasirea sensului intr-o lume haotica
Cuvinte care vindeca. Despre regasirea sensului intr-o lume haotica Cuvinte care vindecă s-a născut din întâlnirea noastră – un preot ortodox și un psiholog, amândoi preocupați de același lucru: cum putem reda cuvintelor greutatea lor firească și cum putem crea spații de viață în care oamenii să se simtă înțeleși, respect 63.32 Lei
Parintele Dumitru Staniloae - o viziune filocalica despre lume
Parintele Dumitru Staniloae - o viziune filocalica despre lume Rezultat a peste jumătate de secol de susținută activitate teologică, opera părintelui Stăniloae continuă încă să intimideze prin vastitatea aproape incredibilă a abordărilor și concretizărilor. Interesul pe care acestea îl suscită în Occident este 33.83 Lei
Sfantul Cuvios Marturisitor Sofian de la Antim. Viata si invataturile
Sfantul Cuvios Marturisitor Sofian de la Antim. Viata si invataturile Părintele arhimandrit Sofian Boghiu, fost stareț al mănăstirilor Antim și Plumbuita din București, a fost una dintre cele mai rodnice personalități ale monahismului românesc din secolul al XX-lea, un trăitor exemplar al Evangheliei Mântuitorului 42.29 Lei
Rugaciunea lui Iisus si experienta Duhului Sfant
Rugaciunea lui Iisus si experienta Duhului Sfant Părintele Dumitru Stăniloae este cu siguranță cel mai mare teolog ortodox al sfârșitului secolului XX. Vastă și profundă, opera sa exprimă în același timp sensibilitatea mistică și rigoarea dogmatică a Ortodoxiei patristice, cât și geniul specific al 21.14 Lei
Indumnezeire si etica in „Spiritualitatea ortodoxa. Ascetica si mistica” a parintelui Dumitru Staniloae
Indumnezeire si etica in „Spiritualitatea ortodoxa. Ascetica si mistica” a parintelui Dumitru Staniloae „Cartea de față - teza de doctorat a teologului german Jürgen Henkel susținută în 2001 la Facultatea de Teologie Evanghelică a Universității din Erlangen - e o excelentă introducere în teologia ascetică și mistică a Bisericii Ortodoxe așa cum a fost 42.29 Lei
Viata, minunile si prorociile Sfantului Serafim de Virita (1866-1949)
Viata, minunile si prorociile Sfantului Serafim de Virita (1866-1949) Într-o epocă marcată de suferință și prigoană, când credința era greu încercată, iar Biserica Ortodoxă părea aproape nimicită, Sfântul Serafim de Vîrița a fost lumină, nădejde și mângâiere pentru multe suflete rănite. Așa cum spunea adesea părintele 28.54 Lei
Stiinta si religia - editia a doua
Stiinta si religia - editia a doua Știința și religia este o lucrare de neegalat atât în literatura de specialitate rusă, cât și în cea străină. Ideea scrierii unui articol dedicat relației dintre știință și religie i-a venit lui Valentin Feliksovici Voino-Iasenețki (numele de mirean al 23.26 Lei
Domnul Duhurilor - lumea nevazuta si razboiul duhovnicesc impotriva falsilor dumnezei
Domnul Duhurilor - lumea nevazuta si razboiul duhovnicesc impotriva falsilor dumnezei Lumea nevăzută şi războiul duhovnicesc împotriva duhurilor care au încercat să uzurpe domnia lui Dumnezeu Cel slăvit în Treime sunt subiectul cărţii Domnul duhurilor. Părintele Andrew S. Damick foloseşte ca instrumente istoria, Scriptura, mitologia, scrie 42.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact