A inceput prepararea Marelui Mir

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oficiat luni dimineață slujba de sfințire a ingredientelor și a recipientelor în care va fi preparat și păstrat Sfântul și Marele Mir. „Arată prețuirea Bisericii pentru Hristos cel jertfelnic”, a declarat la final Patriarhul României.

După preparare, mirul va fi transportat la Reședința Patriarhală, urmând ca, în Joia Mare, ierarhii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române să oficieze sfințirea la altarul de vară al Catedralei Patriarhale.

La finalul slujbei, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a vorbit despre semnificațiile și importanța Sfântului și Marelui Mir și a explicat decizia confecționării din argint a noilor amfore în care acesta va fi păstrat.

În total, au fost confecționate 12 amfore mari, de câte 25 de litri fiecare, cu ajutorul cărora mirul va fi transportat la Reședința Patriarhală, și 44 de amfore mici de argint, de câte 5 litri, care vor fi dăruite, ulterior sfințirii, eparhiilor din Patriarhia Română.

Sursa: basilica.ro

In Joia Mare, 17 aprilie 2025, Biserica Ortodoxa Romana va sfinti pentru a 23-a oara Sfantul si Marele Mir. Sfantul si Marele Mir este untdelemn curat de masline, amestecat cu vin alb si multe mirodenii si aromate. Marele Mir este pregatit (fiert) cu o randuiala solemna in primele trei zile din Saptamana Patimirilor Domnului si sfintit de catre Sfantul Sinod, in frunte cu Parintele Patriarh, in Joia Mare, la Liturghia Sfantului Vasile cel Mare.

Slujba speciala de sfintire a Marelui Mir se oficiaza la intervalul de 3-4 ani, sau ori de cate ori cantitatea de Mir Sfant a Bisericii se epuizeaza si e nevoie de noi cantitati pentru necesitatile eparhiilor din intreaga tara.

Sfantul si Marele Mir este folosit in Taina Mirungerii (dupa Botez), la sfintirea Antimiselor, tarnosirea si resfintirea bisericilor.

Citeste mai multe informatii despre Sfantul si Marele Mir

Pe aceeaşi temă

14 Aprilie 2025

Vizualizari: 1097

Voteaza:

A inceput prepararea Marelui Mir 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact