Biserica din Dumbrava a imbracat haina noua a resfintirii

Biserica „Sfintii Imparati Constantin si Elena“ a parohiei Dumbrava, Protopopiatul Pascani, a fost resfintita sambata de Inalt Preasfintitul Parinte Teofan, Arhiepiscopul Iasilor si Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, si de IPS Stefan al Arhiepiscopiei de Lentekhi si Tsageri (Georgia). Sfantul lacas a beneficiat in ultimii ani de o serie de lucrari de infrumusetare. Cu acest prilej, pr. paroh Nicolae Toia a fost hirotesit iconom.

Credinciosii din parohia Dumbrava, precum si din alte parohii ale Arhiepiscopiei Iasilor au participat sambata la resfintirea Bisericii „Sfintii Imparati Constantin si Elena“. Dupa intampinarea Inalt Preasfintitului Teofan si a Inalt Preasfintitului Stefan, a inceput randuiala slujbei de resfintire. Oamenii, veniti in numar mare la aceasta sarbatoare, au trecut prin sfantul altar, apoi au asistat la Sfanta Liturghie savarsita de cei doi arhierei, alaturi de un sobor de preoti si diaconi. La evenimentul religios au fost prezente si autoritatile locale, precum si cei care au sprijinit lucrarile la biserica. Mitropolitul Moldovei si Bucovinei a vorbit despre semnificatiile Evangheliei citite in prima sambata dupa Rusalii.

Parintele Pavel Postolachi, protopop al Protopopiatului Pascani, a remarcat ca in Dumbrava „Bunul Dumnezeu si-a inaltat o biserica, devenita fereastra catre cer“. „Aceasta fereastra, zidita de vrednicii ctitori acum 74 de ani, a capatat haina noua. Ea s-a reinnoit si s-a resfintit, impodobindu-se cu haina noua. Rugam pe Bunul Dumnezeu ca tot ceea ce s-a sfintit azi aici sa insemneze si sfintirea unei noi dumbravi in sufletul nostru“, a spus pr. protopop Pavel Postolachi. Parintele paroh si-a exprimat bucuria pentru prezenta soborului de ierarhi, preoti si diaconi, indreptandu-si gandul de multumire fata de cei care au sprijinit prin donatii lucrarile care s-au realizat in ultimii 15 ani. „Trebuie sa pastram curata aceasta biserica, dar si sa o zidim in sufletele noastre. Trebuie sa continuam aceasta lucrare pentru a ne face vrednici de ziua de astazi pe care am ajuns sa o traim“, a spus pr. paroh Nicolae Toia. IPS Teofan a acordat rangul de iconom parintelui paroh Nicolae Toia si distinctii de vrednicie celor care au sprijinit lucrarile la biserica parohiei Dumbrava, iar apoi a citit o rugaciune de dezlegare.

Lacasul de inchinaciune de la Dumbrava a fost ridicat intre anii 1937-1948, fiind filie a parohiei Lespezi. Parohia Dumbrava a fost infiintata in anul 1997, cand a fost numit aici paroh pr. Nicolae Toia. Intre anii 2009-2010 sfantul lacas a fost pictat de catre pictorii Vlad Anuta si Dumitru Aniculaesei din Botosani. De asemenea, a fost inlocuit tot mobilierul (iconostas, catapeteasma, strane), s-au achizitionat candelabre, s-a refacut instalatia electrica, s-a inlocuit tamplaria.

In cuvantul adresat cu prilejul resfintirii bisericii parohiei Dumbrava, IPS Stefan a multumit Inalt Preasfintitului Teofan pentru „zilele pline de bucurii“ de care a avut parte de cand se afla in Mitropolia Moldovei si Bucovinei, amintind in continuare de inceputurile Bisericii Ortodoxe din Georgia. „Biserica din Georgia a fost intemeiata de Sfantul Apostol Andrei, care, cu binecuvantarea Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, a atins de fata ei o scandura. Pe aceasta scandura a ramas chipul Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu. Sfantul Apostol Andrei, cu aceasta icoana, a venit in Georgia, in anul 37 d.Hr. Aici, Sfantul Apostol Andrei a intemeiat prima eparhie in Georgia. S-a impus pentru o perioada crestinilor de aici sa se ascunda din cauza prigoanelor. In veacul al IV-lea a venit o fetita in Georgia pe care o chema Nina. Lucruri atat de deosebite a facut incat a reusit sa lumineze poporul georgian din nou, dupa invatatura Sfantului Apostol Andrei. Acest lucru s-a intamplat in anul 326 d.Hr., cand Georgia a devenit oficial tara ortodoxa. Sfantul Constantin cel Mare a trimis in Georgia cu aceasta ocazie cele doua cuie cu care a fost pironit Mantuitorul in maini, fragmente din Sfanta Cruce si alte obiecte sfinte. Din acel moment Biserica Ortodoxa din Georgia isi incepe oficial misiunea ei pentru Hristos. In veacul al V-lea Patriarhia din Antiohia ii da Bisericii din Georgia autocefalia. Viata bisericeasca se dezvolta prin construirea de biserici si manastiri. In Georgia nu au fost miscari impotriva icoanelor. Din acest motiv s-au pastrat icoanele vechi, ca si cele noi. Icoana pe care Sfantul Apostol Andrei a adus-o se afla si astazi in Georgia. In prezent, in Georgia sunt foarte multe probleme de ordin politic, insa politica nu poate face nimic cu poporul lui Dumnezeu. Poporul lui Dumnezeu nu e ceva national. Toti crestinii ortodocsi suntem un popor al lui Dumnezeu. A fi numiti popor al lui Dumnezeu nu trebuie sa ne dea motiv de mandrie. Acest lucru reprezinta o datorie mare unul pentru altul si fata de Dumnezeu. Cand Dumnezeu ne da binecuvantari, sa primim cu multumire, iar cand avem ispite, sa le primim, pentru ca stim ca sunt de la Cel Preainalt. In ispite devenim mai puternici, pentru ca acestea ne intaresc, daca le primim cu credinta“, a spus IPS Stefan, care a indemnat credinciosii sa se spovedeasca atunci cand doresc sa se „spele de pacate“. (Constantin Ciofu)

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 1000

Voteaza:

Biserica din Dumbrava a imbracat haina noua a resfintirii 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Ortodoxie si Catolicitate
Ortodoxie si Catolicitate John Meyendorff (1926-1992) s-a născut la Neuilly, din părinți ruși cu rădăcini germano-bal­ti­ce, emigrați în Franța. Din pricina originii și sta­tu­tu­lui său de emigrant, a resimțit pe propria piele carențele și deșertăciunea naționalismelor în 30.00 Lei
Sfaturi pentru familia crestina
Sfaturi pentru familia crestina Această carte cuprinde sfaturi despre problemele familiei ale unor importante personalităţi ale Greciei ortodoxe, cum ar fi arhim. Filothei Faros, arhim. Makarios Griniezakis (­specia­list în ­bioetică şi predicatorul oficial al arhidiocezei Cretei) 25.00 Lei
Sfintii Insulelor Britanice
Sfintii Insulelor Britanice In veacurile de inceput ale crestinismului apusean, pamanturile Britaniei și ale Irlandei au rodit o multime de sfinti, care au aprins cu ravna lor lumina Evangheliei in intreg Apusul Europei. Vietuitori ai pustiei si intemeietori de manastiri, dascali si 48.00 Lei
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala De‑a lungul vieții pământești, oricine s‑a ciocnit de problema bolii, resimțind impactul negativ pe care ea îl are de obicei în viața noastră și a celor apropiați nouă. Medicul, psihologul și teologul Konstantin Zorin, binecunoscut deja cititorilor români 29.60 Lei
Povestiri de sarbatori
Povestiri de sarbatori În lumea noastră adeseori insuportabil de cenuşie, ne izbăveşte lumea de Sus, întrupându‑se în lumină şi frumuseţe. În odăjdii de poveste, tărâmul minunii îşi întinde braţele către cei mai mici cititori, plin de tâlc şi învăţăminte, cu ochii limpezi şi 26.43 Lei
Despre facerea lumii. Cateheze la Cartea Facerii
Despre facerea lumii. Cateheze la Cartea Facerii Comentariul arhimandritului Athanasie Mytilineos la Hexaemeron (cartea Facerii) are deosebita calitate de a te face martor al felului minunat în care Dumnezeu a creat lumea, iar aceasta nu scolastic, ci făcându-te să simți adierile creatoare ale Duhului 31.71 Lei
Mica Filocalie athonita contemporana a Rugaciunii lui Iisus. Rugaciunea lui Iisus potrivit invataturii marilor duhovnici athoniti ai secolului al XX‑lea
Mica Filocalie athonita contemporana a Rugaciunii lui Iisus. Rugaciunea lui Iisus potrivit invataturii marilor duhovnici athoniti ai secolului al XX‑lea Muntele Athos este şi azi „sipetul Rugăciunii lui Iisus”, şi marii duhovnici ale căror învăţături şi mărturii sunt prezentate în acest volum se află printre cei mai desăvârşiţi moştenitori ai tradiţiei care a transmis-o de-a lungul vremii, dar şi printre 31.71 Lei
Neptice. Scara in cer
Neptice. Scara in cer Calea poetului Șerban Moescu e calea firescului, a inocenței, a emoției și autenticității trăirilor spirituale, iar cititorul e prins în lectură de un autor profund, capabil să îndrume, chiar (sau, tocmai) cu simplitatea aceea pe care nu ai cum să nu o 26.43 Lei
Luminile Marilor Sarbatori ale Bisericii. Predici la Praznicele Imparatesti
Luminile Marilor Sarbatori ale Bisericii. Predici la Praznicele Imparatesti Marile Sărbători ale Bisericii sau Praznicele Împărăteşti sunt timp binecuvântat de Dumnezeu, sfinţit şi sfinţitor, pentru omul credincios, în care lumina vieţii veşnice din Împărăţia cerurilor străpunge cotidianul obișnuit. Din punct de vedere teologic, 52.86 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact