Biserica parohiei Tantava din Protopopiatul Bolintin a fost sfintita

Luni, 9 iunie, cand Biserica Ortodoxa praznuieste Sfanta Treime, sute de credinciosi ai Parohiei Tantava, din Protoieria Bolintin, au participat la slujba de sfintire a bisericii parohiale care a primit hramurile "Sf. Treime", "Sfantul Lazar" si "Sf. Ier.

Meletie, Arhiepiscopul Antiohiei". Slujba de sfintire a fost savarsita de Preasfintitul Parinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, inconjurat de un ales sobor de preoti si diaconi. Cu acest prilej, credinciosii au putut trece prin Sfantul Altar, unde au sarutat Sfanta Evanghelie, Sfanta Cruce si Sfantul Prestol. De asemenea, s-au putut inchina si la particele din moastele Sfintei Mari Mucenite Ecaterina, ale Sfantului Mare Mucenic Gheorghe, ale Sfantului Apostol Andrei, aduse de la Catedrala Episcopala din Giurgiu.

Dupa slujba de sfintire, in altarul de vara al bisericii, Intaistatatorul eparhiei noastre a oficiat Sfanta si Dumnezeiasca Liturghie, la finalul careia a rostit un cuvant de invatatura in care a vorbit despre Dogma Sfintei Treimi care reprezinta adevarul de temelie al credintei crestine. Invatatura despre Sfanta Treime, a aratat Preasfintia Sa, are o insemnatate deosebita pentru viata noastra duhovniceasca, deoarece asa cum persoanele Sfintei Treimi exista una in alta, intr-o unitate perihoretica fiintiala, tot asa si crestinii formeaza o comuniune spirituala de credinta, nadejde si iubire in Dumnezeu. Totodata, ierarhul nostru a evidentiat si frumusetea duhovniceasca a momentului sfintirii bisericii care devine Casa a lui Dumnezeu, deoarece, prin sfintire, Dumnezeu cel in Treime inchinat si slavit Se salasluieste acolo, lucrand tainele cele mantuitoare.

In continuare, Chiriarhul nostru, apreciind activitatea pastoral-misionara, administrativ-gospodareasca si social-filantropica desfasurata, a acordat distinctia de iconom stavrofor parintelui paroh Dragomir Georgica, iar parintelui Vasile Octavian, de la aceeasi parohie, distinctia de iconom. De asemenea, a oferit distinctia eparhiala "Vrednicia Vlasceana" domnului Ing. Lazar Popescu, pentru implicarea deosebita in acest proces de restaurare si infrumusetare a bisericii din Tantava. Totodata, au primit diplome de vrednicie Domnul Tudor Florea, Primarul Comunei Gradinari si domnul Viceprimar Dumitrache Gheorghe. Preotii slujitori prezenti au primit lucrarea "Meletie - Amintiri despre Sat, Biserica si oameni”, aparuta la Editura Episcopiei Giurgiului.

La final, toti crediciosii au luat parte la agapa frateasca organizata cu prilejul sfintirii bisericii parohiale, iar spre folos duhovnicesc au primit iconite cu Sfanta Treime.

Prima stire despre biserica Parohiei Tantava dateaza din anul 1810. In catagrafia intocmita in acel an se spune ca biserica din sat era de zid ,,tare” si avea trei preoti: Toma, Ioan si Andrei. La intrarea in biserica, in dreapta, se gaseste portretul arhimandritului Meletie Cascioreanul de la Manastirea Pantocrator, egumenul manastirii Cascioarele, considerat al doilea ctitor al bisericii, care in anul 1862 a refacut vechiul locas, impodobindu-l cu fresca, obiecte de cult, iconostase si strane. Curgerea timpului si-a pus amprenta asupra sfantului locas care, intre anii 2009-2014, a fost restaurat in totalitate, efectuandu-se ample lucrari de infrumusetare si restaurare.


Sursa: episcopiagiurgiului.ro

.

10 Iunie 2014

Vizualizari: 1083

Voteaza:

Biserica parohiei Tantava din Protopopiatul Bolintin a fost sfintita 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact