Cinstirea celor mai importanti ingeri

Pe data de 8 noiembrie, Biserica Ortodoxă cinstește Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și al tuturor cereștilor puteri.

Conform tradiţiei biblice, Sfinţii Arhangheli sunt căpeteniile tuturor îngerilor şi sunt în număr de șapte, dintre care cei mai cunoscuţi sunt Mihail, Gavriil şi Rafail. Ceilalți sunt Uriil, Varahiil, Salatiil și Jehudiil.

Sfântul Arhanghel Mihail este cel care l-a pedepsit pe Lucifer atunci când acesta s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, iar numele lui înseamnă, în ebraică, „Cine este ca Dumnezeu?”.

Sfântul Arhanghel Gavriil este călăuzitorul spre adevăr și „vestitor al tainelor divine”, înger al bunelor-vestiri, deoarece el este cel care i-a vestit Fecioarei Maria că îl va naşte pe Mântuitorul Iisus Hristos, iar Elisabetei că-l va naște pe Ioan Botezătorul. Numele lui se traduce tot din ebraică prin expresia „omul lui Dumnezeu” sau „Dumnezeu este tăria mea”.

Biserica cinsteşte pe 8 noiembrie și adunarea tuturor îngerilor, deoarece aceştia sunt slujitori ai lui Dumnezeu şi apărători ai oamenilor în lupta împotriva păcatului.

Totodată, sfinţii îngeri sunt şi ocrotitorii Jandarmeriei Române.

Conform datelor statistice, peste 1.300.000 de români poartă numele Sfinţilor Arhangheli.

Aceasta este ultima mare sărbătoare înaintea postului Crăciunului.

 

Duminică, 3 noiembrie, de la ora 8.30, ierarhul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Strunga, din jud. Constanța, ce are hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil.

Joi, 7 noiembrie, de la ora 17.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia slujba Vecerniei unită cu Litia la biserica „Sfinții Îngeri” din Constanța (fosta Capela Militară), zona Spitalul Județean.

 

Biroul de Comunicare

Pe aceeaşi temă

01 Noiembrie 2019

Vizualizari: 818

Voteaza:

Cinstirea celor mai importanti ingeri 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

cinstirea ingerilor

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Experienta vietii cu Hristos
Experienta vietii cu Hristos Mărturisesc că nu m-am gândit să public o carte de teologie, cu atât mai puțin un volumde predici, cu toate că mi-aș fi dorit mult să o pot face. Întrebată fiind dacă am supărat-o cu ceva, buna mea mamă, Rozalia Flueraș, spunea că nu am supărat-o decât cu 62.00 Lei
Slujind lui Dumnezeu si semenilor
Slujind lui Dumnezeu si semenilor Libertatea cea mai adâncă este de a te lăsa mereu răpit în Hristos, pentru a petrece cu El în veșnicie. Numai în Biserică, ascultând și împlinind poruncile lui Dumnezeu și învățătura evanghelică, credinciosul se poate împărtăși de roadele jertfei lui Hris 49.00 Lei
Acatistier al Sfintilor Isihasti si Marturisitori
Acatistier al Sfintilor Isihasti si Marturisitori Preaslăvirea lui Dumnezeu și cinstirea Sfinților este o punte luminoasă între cele vremelnice și cele veșnice. Oferim rugătorilor creștini acest Acatistier, nădăjduind că ne va fi tuturor spre folos duhovnicesc, în străduința de a ne alipi de tot binele 34.00 Lei
Minunatele fapte si invataturi
Minunatele fapte si invataturi „Câştigaţi virtuţile opuse păcatelor. Tristeţea este călăul care ucide energia de care avem nevoie ca să primim în inimă pe Duhul Sfânt. Cel trist pierde rugăciunea şi este incapabil de nevoinţele duhovniceşti. În niciun caz şi indiferent de situaţie să 27.00 Lei
Sfaturi pentru familia crestina
Sfaturi pentru familia crestina Rugăciunea Stareților de la OptinaDoamne, dă-mi să întâmpin cu liniște sufletească tot ce-mi aduce ziua de astăzi.Doamne, dă-mi să mă încredințez deplin voii tale celei sfinte.În fiecare clipă din ziua aceasta povățuiește-mă și ajută-mă în toate.Cele ce 29.00 Lei
Rugaciunea inimii
Rugaciunea inimii „Rugăciunea nu este o tehnică elaborată, nu este o formulă. Rugăciunea inimii este starea celui ce se află înaintea lui Dumnezeu. Dumnezeu este atotprezent, însă eu nu sunt întotdeauna prezent înaintea Lui. Am nevoie de o tradiție vie, de un Părinte 34.00 Lei
Dialoguri la hotarul de taina
Dialoguri la hotarul de taina Cartea aceasta de dialoguri cu Părintele Valerian, unul dintre cei mai mari duhovnici ai României de astăzi, este de o frumusețe rară prin arta cuvântului și adâncimea spiritului. Ea răspunde întrebărilor omului contemporan mai însetat de mântuire decât 38.00 Lei
Bucuria cea vesnica. Nasterea si Invierea Domnului
Bucuria cea vesnica. Nasterea si Invierea Domnului Părintele Ieromonah Valerian Pâslaru, Starețul Mănăstirii Sfântul Mucenic Filimon, unul dintre cei mai apreciați duhovnici contemporani, în cartea de față, în convorbirile sale cu teologul și scriitorul Florin Caragiu, ne vorbește despre renaștere și 32.00 Lei
Un graunte de iubire. Despre o viata traita cu sens
Un graunte de iubire. Despre o viata traita cu sens De atât avem nevoie pentru a trăi cu mai multă credință și a face bine celor de lângă noi. Într-o lume care pare să uite cât de prețioasă este viața, această carte este un mesager al speranței: împreună, putem să transformăm un grăunte de iubire într-un 55.00 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact