In satele de deal si de munte din judetul Mehedinti se praznuieste in fiecare an, in toiul verii, o sarbatoare instituita de insusi Ocrotitorul Olteniei, Cuviosul Nicodim cel Sfintit de la Tismana.
Ciumarca, asa cum se numeste aceasta reverberatie inca vie a unei istorii sfinte petrecute cu mai bine de sase veacuri in urma pe meleagurile mehedintene, aminteste de intrepatrunderea dintotdeauna a neputintei umane in fata bolilor necrutatoare cu milostivirea dumnezeiasca. Sarbatoarea marturiseste prin gurile mosilor si stramosilor actualilor locuitori ai zonei ca, acolo unde vrea Dumnezeu, se biruieste randuiala firii. Acolo unde este jertfa si cainta, insasi moartea isi pierde puterea, iar sfintii reanimeaza si tamaduiesc trupuri, aducand in ele luminare si
inteleptire.
Sfantul Nicodim a tamaduit localnicii de ciuma
Ciuma, cunoscuta si sub numele de “moartea neagra” a fost una din cele mai violente epidemii din istoria lumii, despre care se crede ca ar fi izbucnit in Asia, raspandindu-se in Europa dupa anul 1347, unde a creat mare panica. Cel mai probabil, ea a ajuns in zona prin intermediul corabiilor care faceau comert intens in acea vreme. Scrierile veacului si cercetarile ulterioare arata ca o treime din populatia mondiala a pierit de aceasta molima.
Cu toate acestea, un mare numar de oameni au fost tamaduiti prin lucrarea lui Dumnezeu si mijlocirea Sfantului Nicodim de la Tismana. Potrivit traditiei, prin aceste locuri a trecut Sfantul, care vazand suferinta celor ce erau bolnavi de ciuma, se ruga pentru ei, iar acestia prin post si rugaciune se vindecau. Venind Sfantul Nicodim in aceste parti, a randuit pentru fiecare sat, o zi de vineri in care sa se savarseasca Sfanta Liturghie la intrarea in sat si apoi sa se citeasca rugaciunile de indepartare a bolilor molipsitoare.
Asa se face ca in fiecare sat din zona de munte a Mehedintiului se sarbatoreste Ciumarca, zi de rugaciune obsteasca, pentru ca Dumnezeu sa ii fereasca pe locuitori de toate bolile sufletesti si trupesti. Cu acest prilej fiii satelor se revad si se bucura. Desi se consuma mancaruri de post, Ciumarca a devenit pentru fiecare dintre sate, un al doilea hram, o a doua sarbatoare a localitatii respective. Desi fusese data uitarii in cateva locuri, unul dintre satele care au pastrat-o neintrerupt cu sfintenie, este Godeanu. Aici Ciumarca se praznuieste in preajma sarbatorii Sfantului Ilie, mai precis in a treia vineri dupa sarbatoarea Sfintilor Apostoli Petru si Pavel.
Dealul Chiciora - Horebul mehedintenilor
In amintirea minunii vindecarii oamenilor de ciuma, in fiecare an, sute de credinciosi mehedinteni participa la Ciumarca satului Godeanu. Cu aceasta ocazie se savarseste Sfanta Liturghie de catre ierarhul locului, Preasfintitul Parinte Nicodim, Episcopul Severinului si Strehaiei, impreuna cu alti arhierei, preoti si diaconi. Alaiul clerical este intampinat cu traditionala paine si sare, oferite de copiii imbracati in frumoasele costume populare specifice zonei, iar fanfara satului Godeanu rasuna cu putere, minute in sir, pentru a anunta sarbatoarea mult asteptata.
Credinciosii, arhiereii si zeci de preoti pornesc, apoi, in procesiune de la poalele dealului Chiciora pana in varful sau, acolo unde se afla amenajat un altar de vara pentru savarsirea slujbei. De obicei, Sfanta Liturghie se savarseste intr-un loc pitoresc de pe dealul Chiciora, cea mai inalta culme din zona, situata la aproximativ 760 de metri. In apropierea acestui loc se zideste o manastire inchinata Sfantului Ioan Evanghelistul si Sfintei Mucenite Marina. Si tot aici se va ridica o cruce de mari dimensiuni ce va strajui tinutul Mehedintiului. Pare ca insusi locul invoca sfintenia, astfel incat credinciosii adunati la inaltime nu simt arsita zilei si dogoarea nestavilita a soarelui, ci, pret de cateva ore, platoul pe care se savarsesc taine negraite devine scara catre cer si carare catre Imparatia lui Hristos.
Ciumarca - postire, rugaciune si peregrinare
Daca privim mai atent inspre forma dezvoltata de-a lungul timpului de sarbatoarea Ciumarcai, constatam ca statornicia credintei in necesitatea inca actuala de curatire psiho-somatica i-a pastrat o identitate genuina, amprentata remarcabil prin unicitate la nivelul experientei religioase. Dupa cum era si firesc, fenomenul de tranzitie de la starea bolnava la starea de sanatate a trupului si sufletului a facut ca in jurul sarbatorii sa se intretese si unele elemente de legenda care nu fac altceva decat sa evidentieze si mai mult caracterul ei minunat. In timp ce majoritatea zilelor de praznuire de peste an sunt aghiocentrice, avand in mijloc imaginea unuia sau mai multor sfinti, Ciumarca si-a croit o alta cale catre celebrarea religioasa. Actul constitutiv al sarbatorii locale il reprezinta o minune de amploare, a carei puternica impresie a reverberat si a facut posibila transmiterea anamnetica a ei pana in contemporaneitate. Credinciosii au simtit nevoia sa ii confere si un plus de legitimitate, poate tocmai de aceea ea este asezata intre alte doua mari sarbatori: Sfintii Apostoli Petru si Pavel si Sfantul Proroc Ilie Tesviteanul.
Pentru mehedinteni si mai ales pentru localnici, este importanta atat experierea sarbatorii la nivelul personal al intimitatii si profunzimii duhovnicesti, cat si formele exterioare de manifestare ale acesteia. Postirea si, pentru cei care pot, ajunarea deplina, se impleteste cu acel pelerinaj colectiv de la baza dealului pana pe cea mai inalta culme. Imaginea este de-a dreptul pitoreasca: soborul de fete bisericesti in straie negre si satenii imbracati in portul traditional sau de ocazie strabat pedestru cativa kilometrii ai unui vechi drum de tara, prin praful uscat al verii si, adesea, printr-o caldura inabusitoare. Inaintea lor, o alta imagine dinamica, parca desprinsa din cartile vetero-testamentare: o intreaga fanfara - aproximativ 20 de oameni, costumati la randu-le - pune in fiecare sunet si in fiecare acord armonic cate o crampeie din bucuria zilei de praznic; trompetistii (numiti in zona gornisti) dau de veste ca poporul binecredincios al lui Dumnezeu si-a adus aminte de binefacerile Sale si a plecat sa-L slaveasca la loc inalt, dupa datorie, dupa putere, dupa evlavie. Totul devine o marsaluire irenica. Intre punctul de plecare si cel de destinatie timpul dobandeste acele valente ale momentelor sacre. Este timp de reflexie si introspectie, de rugaciune si cainta.
Sarbatoarea care aduna fiii satului de prin colturile lumii
Dincolo de aspectul religios, Ciumarca este un important factor unificator al comunitatii locale. Cu ocazia praznuirii ei, fiii satului, imprastiati prin tot locul, in tara si in lume, se reintorc la casa parinteasca si petrec cu ai lor ca in indepartata copilarie. Desi timpul si, mai ales spatiul, tind sa ii desparta, aceasta binecuvantata zi de Vineri zamisleste o chemare a radacinilor, un glas tainic ce aduna in vatra satului nenumarate constiinte si chipuri, oameni simpli si oameni mari, care nu au uitat semnificatiile adanci ale sarbatorii. Atat de profunda este trairea mehedintenilor in raport cu aceasta zi de rugaciune lasata de Sfantul Nicodim, incat este pusa pe picior de egalitate cu hramul satului.
Anul acesta, bunii crestini si odraslele lor s-au reintalnit pe 12 iulie, in vinerea tamaduirii de ciuma. In mijlocul lor s-a aflat ca un parinte iubitor, Chiriarhul locului, Preasfintitul Parinte Nicodim, fiu al satului, care reprezinta dovada propasirii duhovnicesti a acestor oameni. Parintele Episcop este garantul faptului ca glasul Domnului rasuna pana in cele mai ascunse colturi ale satului romanesc ce isi cheama si isi ridica singur carmuitori ai duhului, pastratori ai datinilor din strabuni si ai cinstirii de Dumnezeu.
Astazi, din strafundurile cugetelor credinciosilor mehedinteni izvoraste recunostinta, caci minunea vindecarii de ciuma a stramosilor lor din indepartatele veacuri este chiar temeiul existentei lor, o existenta de cele mai multe ori modesta, insa plina de religiozitate si de omenie. Viata langa strasina bisericii, sub ocrotirea marilor sfinti ai Domnului, le inlatura ispitele si le alina suferintele. Le ofera prilejul, ca in fiecare an, de Ciumarca, postirea sa le fie motiv de bucurie si drumul prafuit, luat la pas, cararea care duce la ispasirea pacatelor.
Catalin Cernatescu
Sursa: episcopiaseverinului.ro
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.