Drapelul a fost inaltat pe catarg la Turnu Severin

Ziua Drapelului National a fost sarbatorita si la Drobeta Turnu Severin.

Luni seara, incepand cu ora 18.00, Garda Drapelului formata din 7 cadre militare, a participat la coborarea Drapelului de pe catarg pentru introducerea acestuia pentru sfintire in Catedrala Episcopala din Drobeta Turnu Severin, dupa care drapelul a fost depus in incinta Prefecturii judetului Mehedinti.

Azi, 26 iunie 2012, Garda de Onoare si blocul de defilare din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judetean Mehedinti, au participat la ceremonialul militar din fata Prefecturii (Piata Drapelului), care s-a incheiat cu o parada militara.

Drapelul de lupta este simbolul onoarei, vitejiei si gloriei militare.

El evoca trecutul glorios de lupta al poporului roman pentru libertate nationala si traditiile de lupta ale unitatii, amintind fiecarui militar datoria sfanta de a servi cu credinta patria, de a apara cu orice pret unitatea, suveranitatea si independenta Romaniei.

Aceasta zi este marcata de catre autoritatile publice si de celelalte institutii ale statului, precum si prin ceremonii militare specifice, organizate in cadrul unitatilor Ministerului Apararii Nationale si ale Ministerului de Interne.

Drapelul a fost binecuvantat cu Sfanta Cruce de catre parintele Consilier Iulian Nedelcu si parintele Arhidiacon Adrian Mazilita.

Expresia patriotismului si respectului fata de simbolul national a fost data de sarutarea drapelului de catre oficialitatile prezente, in ordinea de reprezentare protocolara a institutiilor de stat, ultimul fiind Comandantul garnizoanei.

Dupa semnalul de ridicare a drapelului s-a intonat vocal-instrumental imnul de stat, apoi cei prezenti au asistat la defilarea Garzii de Onoare, cu prezentarea onorului la drapelul national inaltat pe catarg, in acompaniamentul muzicii de fanfara.

Sursa: episcopiaseverinului.ro

.
Pe aceeaşi temă

26 Iunie 2012

Vizualizari: 621

Voteaza:

Drapelul a fost inaltat pe catarg la Turnu Severin 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

Ziua Drapelului National

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Sfanta Iuliana - mireasa lui Hristos
Sfanta Iuliana - mireasa lui Hristos Cu adevărat, Iuliana a dobândit puteri suprafirești prin harul lui Dumnezeu. A biruit legile firii, a rămas nevătămată de foc și de plumbul topit, a fost tămăduită în chip minunat după ce chinuri înfricoșătoare i‑au mutilat trupul. A cucerit inimile 15.86 Lei
Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul
Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul Scrierile și tradiția ascetică ne sunt necesare și nouă, celor ce suntem „în lume”. Se poate ca monahii și monahiile să aprofundeze viața duhovnicească în cele mai mici amănunte și să se dedice cu totul acestei lupte, dar și noi, cei „din lume”, avem 22.00 Lei
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine În această culegere veți găsi ­reunite 101 pilde despre ru­gă­ciu­ne, despre țelul și sensul vieții, de­spre dragoste și îndreptarea vieții noastre - un adevărat tezaur de mărturii minunate ce adeveresc puterea adu­că­toare de sfințenie a nevoinței 13.00 Lei
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX Tâlcuirea la Apocalipsă a Sfântului Ermoghen este o neprețuită călăuză către Lumină și Adevăr, căci, prin cuvinte puține și limpezi, ni se deschide fiecăruia drum către noima adâncă și lucrătoare a cuvintelor grăite de 34.00 Lei
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului „Eu sunt gângav și, vai, slab cu mintea când vreau să vorbesc despre Preasfânta Maică a lui Dumnezeu... Dacă fiecare atom al meu ar începe să grăiască în graiul heruvimilor și serafimilor, nici pe de-aproape n-aș putea să o 33.83 Lei
Din vistieria inimii mele
Din vistieria inimii mele Cartea aceasta este pregătită anume pentru tine. Din clipa în care o vei citi, ea nu va mai fi numai a mea, ci va fi și a ta.. Cele din "vistieria inimii mele" vor intra și în "vistieria inimii tale"... 50.74 Lei
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian În cuprinsul acestei cărți, totul este natural, totul este lin și liniștit; totul este în carte cum a fost în realitate. Pe parcursul expunerii mele, am vibrat adeseori, împreună cu cei ce esrau de față, la înregistrare. În cuprinsul acestei cărți, am dat 50.74 Lei
Hristos, doctorul sufletelor si al trupurilor noastre
Hristos, doctorul sufletelor si al trupurilor noastre Domnul Iisus a venit pe pământ ca doctor pentru cei ce au trebuință de vindecare, pentru cei suferinzi, care poartă în pieptul lor o inimă înfrântă și tăiată-împrejur. El a luat asupra Sa firea omenească, cu toate ale sale, în afară de păcat. 25.37 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact