Expozitia fotografica "Mama - Eseu despre iubire"

La Cinema Geo Saizescu a avut loc, joi, 8 martie, Vernisarea Expoziției fotografice „Mama – Eseu despre iubire”, a doamnei Cătălina Flămînzeanu, eveniment organizat de Arhiepiscopia Râmnicului și Teatrul Municipal Ariel din Râmnicu-Vâlcea.

În cadrul evenimentului, părintele Ștefan Zară, Consilier Cultural, a transmis cuvântul de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, intitulat Maica Domnului – recuperarea istorică a demnității femeii: „În Biserica Ortodoxă, femeia nu a fost niciodată desconsiderată, ci privită atât în plan soteriologic, cât și în plan social, ca egală cu bărbatul, „ajutor potrivit” acestuia (Facerea II, 18). Egalitatea în demnități și îndatoriri nu înseamnă însă egalitate în vocații. Confuzia egalității vocaționale între bărbat și femeie promovată de mișcarea feministă nu aduce decât prejudicii femeii și feminității. Femeia trebuie văzută ca și complementară cu bărbatul, femeia completează și sfințește bărbatul, nu îl înlocuiește, așa după cum nici bărbatul nu poate înlocui femeia și rolul sfânt al acesteia în lume, concretizat mai ales prin vocația de a fi mamă și a asemenea cel mai mult cu Dumnezeu prin aceea că se face născătoare de viață.

Maica Domnului reprezintă adevăratul și singurul model real al femeii. Chipul Maicii Domnului este idealul la care trebuie să ajungă orice femeie: maternitatea. Darul principal pe care Dumnezeu l-a făcut femeii, maternitatea, este și cel care o ridică la adevărata demnitate: ea naște viață, este este într-o lucrare sinergică cu Dumnezeu spre a aduce viața în lume.

Prin delicatețea, frumusețea și, mai ales, smerenia Maicii Domnului înțelegem cum femeia completează vocația bărbatului. Vedem cum femeia prin sensibilitatea ei este deseori mai aproape de Biserică decât bărbatul, iar prin maternitate este chemată să-L nască pe Hristos în sufletele copiilor lor.

Expoziția de față surprinde tocmai, pe de o parte, sensibilitatea femeii, care prin delicatețea ei reușește să alunge de multe ori urâtul și răul din lume, iar pe de altă parte accentuează rolul de mamă al femeii, care o împlinește și prin care ne împlinim și noi.

Felicităm pe Dna. Cătălina Flămînzeanu – un artist vâlcean de excepție, autoarea acestei expoziții că a reușit să redea în imagine, mai bine decât reușim să surprindem noi în cuvinte, rolul pe care îl are femeia în lume, să surprindă sensibilitatea, delicatețea și frumusețea dăruită de Dumnezeu femeii.

Cu acest prilej urăm tuturor mamelor, femeilor și domnișoarelor la mulți ani întru mântuire și să ne ajute Dumnezeu să ne împlinim în chemarea la care am fost chemați, după cum spune Sfântul Apostol Pavel: Fiecare, în chemarea în care a fost chemat, în aceasta să rămână (I Corinteni VII, 20)”.

Conţinutul acestui eseu fotografic despre iubire se bazează pe aspecte subtile ale relaţiei mamă-fiu/fiică, prezentaţi în ipostaze inedite, de o sensibilitate înduioşătoare. Tema principală a expoziţiei este emoţia, cu multiplele ei nuanţe. „Emoţia de a fi mamă, emoţia din teatru, emoţia din fotografie. Ce poate fi mai frumos? Ele îmi definesc viaţa. Cred în spusele doamnei Domnica Pellea că viaţa e pe zile. De aceea facem din fiecare clipă o minune. Atât cât putem. Emoţia surprinde, este întotdeauna actuală, iar oamenii se regăsesc în stările celor portretizaţi”, spune fotografa.

„Frumosul din oameni, sensibilitatea, tandreţea descriu actualul meu eseu fotografic”, afirmă fotografa Cătălina Flămînzeanu.

Fotografiile din noua sa expoziţie îl poartă pe privitor printr-o gamă neaşteptată de stări, de la melancolie, nostalgie până la încântare, chiar şi fericire. Pornind de la ideea că emoţiile nu cad niciodată în banalitate, Cătălina Flămînzeanu ştie să creeze, pentru cel aflat în faţa camerei de fotografiat, acel moment unic de încredere şi, totodată, de vulnerabilitate, în care acesta îşi mărturiseşte, prin privire şi prin întreaga gestică, sentimentul iubirii.

În felul acesta, valorile familiei sunt descoperite prin dragostea copleșitoare cu care părinții își privesc copiii, dar și din nostalgia celor care, cu dor nestins, își pot privi părinții doar în fotografii. Privirile tuturor se întrepătrund în această expoziție care devine un îndemn de a privi îndelung la chipurile celor dragi nouă, fie că aceștia sunt copii sau părinți.

SURSA: arhiepiscopiaramnicului.ro

09 Martie 2018

Vizualizari: 1050

Voteaza:

Expozitia fotografica "Mama - Eseu despre iubire" 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Anne. Familia din Ingleside. vol. 10
Anne. Familia din Ingleside. vol. 10 În volumul 10 al îndrăgitei serii, eroina noastră ni se dezvăluie, de data aceasta, în rolul de mamă. De la Green Gables, o regăsim acum pe Anne la Ingleside, în casa ei caldă unde împreună cu soțiorul ei drag, își crește proprii copii, care îi seamănă 40.00 Lei
Locul Fericitului Augustin in Biserica Ortodoxa
Locul Fericitului Augustin in Biserica Ortodoxa Pentru viața liturgică ortodoxă răsăriteană Fericitul Augustin și aproape toți ceilalți sfinți apuseni au rămas asemenea unor „dezmoșteniți”, fiind nevoie de deschiderea duhovnicească a unui sfânt precum Arhiepis­copul Ioan Maximovici spre a‑i introduce 16.00 Lei
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact