Hramul Catedralei mitropolitane din Sibiu

Catedrala mitropolitană din Sibiu și-a sărbătorit astăzi hramul. Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de arhierei, preoți și diaconi, condus de Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului. În soborul arhiereilor s-au aflat Înaltpreasfințitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, Preasfințitul Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, Preasfințitul Visarion, Episcopul Tulcii, Preasfințitul Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei și Preasfințitul Ilarion Făgărășanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului. În sobor s-au aflat cadre didactice de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu, consilieri eparhiali și alți slujitori ai sfintelor altare. Răspunsurile liturgice au fost date de Corala „Timotei Popovici” a Catedralei mitropolitane și de Corala „Anastasis” a Catedralei episcopale din Deva.

Sfânta Treime dătătoare de viață

Cuvântul de învățătură de la Sfânta Liturghie a fost rostit de IPS Mitropolit Irineu, care a vorbit despre marele praznic al Sfintei Treimi.

„Sărbătoarea Preasfintei Treimi de astăzi este un lucru desăvârșit și binevenit în cultul nostru și în rugăciunile noastre, mai ales în evlavia poporului român, unde praznicul Sfintei Treimi este atât de apreciat și de dorit de credincioși. Multe catedrale au fost închinate Sfintei Treimi pentru că Preasfânta Treime este dătătoare de viață și în același timp este Aceea care ne-a zidit pe noi, care ne-a alcătuit pe noi și ne-a dat ca felul nostru de viață să fie după viața Sfintei Treimi”, a subliniat ierarhul.

La final IPS Mitropolit Laurențiu le-a mulțumit ierarhilor, preoților, autorităților centrale și locale prezente, precum și tuturor oaspeților și credincioșilor care au participat la hramul Catedralei mitropolitane din Sibiu. Ierarhul i-a oferit apoi distincția „Crucea șaguniană pentru mireni” directorului Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu, președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, Constantin Chiriac.

„Unitatea de credință este dorința pe care noi o adresăm lui Dumnezeu, ca să ne mențină prin puterea Duhului Sfânt în legătură permanentă cu Mântuitorul Iisus Hristos, Capul Bisericii, într-o unitate frățească între noi. Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru darurile revărsate asupra noastră astăzi, când avem marea sărbătoare a Catedralei noastre. Preasfânta Treime este ocrotitoarea acestui așezământ, dar și a noastră celor ce ne rugăm permanent și intrăm aici ca la un izvor de viață dătător, pentru a ne împărtăși cu Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos”, a spus ierarhul.

Sărbătoarea hramului s-a încheiat cu un recital de cântece patriotice susținut pe esplanada din fața Catedralei de cele două coruri menționate, împreună cu o fanfară.

Sursa: mitropolia-ardealului.ro

06 Iunie 2017

Vizualizari: 605

Voteaza:

Hramul Catedralei mitropolitane din Sibiu 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Anne. Familia din Ingleside. vol. 10
Anne. Familia din Ingleside. vol. 10 În volumul 10 al îndrăgitei serii, eroina noastră ni se dezvăluie, de data aceasta, în rolul de mamă. De la Green Gables, o regăsim acum pe Anne la Ingleside, în casa ei caldă unde împreună cu soțiorul ei drag, își crește proprii copii, care îi seamănă 40.00 Lei
Locul Fericitului Augustin in Biserica Ortodoxa
Locul Fericitului Augustin in Biserica Ortodoxa Pentru viața liturgică ortodoxă răsăriteană Fericitul Augustin și aproape toți ceilalți sfinți apuseni au rămas asemenea unor „dezmoșteniți”, fiind nevoie de deschiderea duhovnicească a unui sfânt precum Arhiepis­copul Ioan Maximovici spre a‑i introduce 16.00 Lei
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact