Hristos s-a inaltat!

 

Ziua Inaltarii Domnului- Ispasul- a fost aleasa ca zi a Eroilor Martiri ai Neamului nostru, cind, potrivit unei stravechi traditii, se preamaresc toti acei care s-au jertfit hotarelor stramosesti, dreptatii, demnitatii, libertatii si credintei strabune in Iisus Hristos. Noi fundamentam teologic pomenirea Eroilor Neamului la Ispas, intrucit Inaltarea Domnului, ca Om, cu Trupul Sau Inviat la cer si sederea Sa de-a dreapta Tatalui inseamna oferirea Lui eroica drept jertfa de impacare a noastra, a oamenilor cu Dumnezeu Tatal.

 

Neamul intreg isi sarbatoreste si-si cinsteste astfel pe cei dusi: e una dintre cele mai sfinte indatoriri ale noastre. Desi au fost ani cind cultul, al martirilor, a fost aproape uitat, Biserica noastra nu a incetat nicicind sa-i pomeneasca la fiecare Sfinta Liturghie, in vecii vecilor si pentru ca "osemintele eroilor sint pietrele de temelie ale Tarii".

 

In zile ca acestea, mai ales, ne reamintim de sfaturile lui Neagoe Basarab catre fiul sau, Teodosie, prin care dadea acest indemn: "cu destinele Tarii sa nu faci tirguieli cu nimeni", sau de sfatul Sfintului Voievod Stefan cel Mare, cuprins in testamentul sau: "Cind dusmanul vostru cere legaminte rusinoase de la voi, atunci mai bine muriti prin sabia lui decit sa fiti martorii impilarii si ticalosirii Tarii voastre!"

 

De aceea la vreme de izbeliste

"Voievozi, popor si clerici

Ce din prapuri de biserici

Sfinteau flamuri de razboi

Cind iubirea de mosie si de lege si de noi

Din piosi facea eroii si piosii din eroi.

"

Sint versuri de foc care arata ridicarea obsteasca pentru apararea credintei crestine, a gliei strabune.

 

Eroii si martirii de dincolo de mormint ne trimit indemnul si intelesul marilor jertfe care s-au facut si se vor mai face pentru credinta in Iisus Hristos, pentru Neam si Tara in semnificatia lor ontologica. Avem noi, romnii, o Tara, o Patrie cu nimic mai prejos decit a altora, in felul ei, unica pe Pamint: au vietuit, au ctitorit si s-au jertfit aici in spiritul Logosului Intrupat in istorie, Alexandru cel Bun, Stefan cel Mare si Sfint, Mihai Viteazu, Avram Iancu, Constantin Brincoveanu cu familia sa si altii pe care, daca nu-i pomenim aici nu inseamna ca-i pretuim mai putin, iar in spatele tuturor Voievodul Anonim- Maria Sa poporul credincios si jertfelnic, fara de care eroii nostri personificati ar fi de neimaginat.

 

Eroii nu se pling, ci se preamaresc!

Nu vom uita jertfa voastra niciodata!

Caci jertfa voastra are sens vesnic prin jertfa unica, irepetabila si vesnica a lui Iisus Hristos- Mintuitorul si sensul vietii noastre!

Preot Dumitru CHITIMUS  

 
Ziarul Ceahlaul

.

02 Iunie 2006

Vizualizari: 4123

Voteaza:

Hristos s-a inaltat! 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Ortodoxie si Catolicitate
Ortodoxie si Catolicitate John Meyendorff (1926-1992) s-a născut la Neuilly, din părinți ruși cu rădăcini germano-bal­ti­ce, emigrați în Franța. Din pricina originii și sta­tu­tu­lui său de emigrant, a resimțit pe propria piele carențele și deșertăciunea naționalismelor în 30.00 Lei
Sfaturi pentru familia crestina
Sfaturi pentru familia crestina Această carte cuprinde sfaturi despre problemele familiei ale unor importante personalităţi ale Greciei ortodoxe, cum ar fi arhim. Filothei Faros, arhim. Makarios Griniezakis (­specia­list în ­bioetică şi predicatorul oficial al arhidiocezei Cretei) 25.00 Lei
Sfintii Insulelor Britanice
Sfintii Insulelor Britanice In veacurile de inceput ale crestinismului apusean, pamanturile Britaniei și ale Irlandei au rodit o multime de sfinti, care au aprins cu ravna lor lumina Evangheliei in intreg Apusul Europei. Vietuitori ai pustiei si intemeietori de manastiri, dascali si 48.00 Lei
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala De‑a lungul vieții pământești, oricine s‑a ciocnit de problema bolii, resimțind impactul negativ pe care ea îl are de obicei în viața noastră și a celor apropiați nouă. Medicul, psihologul și teologul Konstantin Zorin, binecunoscut deja cititorilor români 29.60 Lei
Povestiri de sarbatori
Povestiri de sarbatori În lumea noastră adeseori insuportabil de cenuşie, ne izbăveşte lumea de Sus, întrupându‑se în lumină şi frumuseţe. În odăjdii de poveste, tărâmul minunii îşi întinde braţele către cei mai mici cititori, plin de tâlc şi învăţăminte, cu ochii limpezi şi 26.43 Lei
Despre facerea lumii. Cateheze la Cartea Facerii
Despre facerea lumii. Cateheze la Cartea Facerii Comentariul arhimandritului Athanasie Mytilineos la Hexaemeron (cartea Facerii) are deosebita calitate de a te face martor al felului minunat în care Dumnezeu a creat lumea, iar aceasta nu scolastic, ci făcându-te să simți adierile creatoare ale Duhului 31.71 Lei
Mica Filocalie athonita contemporana a Rugaciunii lui Iisus. Rugaciunea lui Iisus potrivit invataturii marilor duhovnici athoniti ai secolului al XX‑lea
Mica Filocalie athonita contemporana a Rugaciunii lui Iisus. Rugaciunea lui Iisus potrivit invataturii marilor duhovnici athoniti ai secolului al XX‑lea Muntele Athos este şi azi „sipetul Rugăciunii lui Iisus”, şi marii duhovnici ale căror învăţături şi mărturii sunt prezentate în acest volum se află printre cei mai desăvârşiţi moştenitori ai tradiţiei care a transmis-o de-a lungul vremii, dar şi printre 31.71 Lei
Neptice. Scara in cer
Neptice. Scara in cer Calea poetului Șerban Moescu e calea firescului, a inocenței, a emoției și autenticității trăirilor spirituale, iar cititorul e prins în lectură de un autor profund, capabil să îndrume, chiar (sau, tocmai) cu simplitatea aceea pe care nu ai cum să nu o 26.43 Lei
Luminile Marilor Sarbatori ale Bisericii. Predici la Praznicele Imparatesti
Luminile Marilor Sarbatori ale Bisericii. Predici la Praznicele Imparatesti Marile Sărbători ale Bisericii sau Praznicele Împărăteşti sunt timp binecuvântat de Dumnezeu, sfinţit şi sfinţitor, pentru omul credincios, în care lumina vieţii veşnice din Împărăţia cerurilor străpunge cotidianul obișnuit. Din punct de vedere teologic, 52.86 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact