Importanta cinstirii sfintelor icoane

În cuvântul rostit după proclamarea Anului omagial 2017 în Patriarhia Română, Patriarhul României le-a vorbit în 1 ianuarie 2017 credincioşilor prezenţi la Catedrala Patriarhală despre importanţa cinstirii sfintelor icoane.

Dacă icoana ne îndeamnă să fim închinători lui Hristos, Sfânta Euharistie ne face purtători de Hristos, a spus Preafericirea Sa.

Astfel, în Biserică, creştinii devin prin lucrarea Sfântului Duh în sfintele taine şi în viaţa lor icoane vii ale lui Hristos în lume şi în Împărăţia Cerurilor în măsura în care iubirea şi sfinţenia lui Hristos sunt prezente în ei şi se arată în iubirea lor faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele. În această privinţă, sfinţii sunt icoanele cele mai vii ale lui Hristos. De aceea, când Biserica cinsteşte pe sfinţi ea preamăreşte de fapt lucrarea şi prezenţa harică a lui Hristos în ei. În acest sens, anul 2017 este proclamat în Patriarhia Română şi Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor ortodoxiei în timpul comunismului. Alături de personalitatea Patriarhului Justinian, vor fi evocate în anul 2017 chipuri de ierarhi, preoţi şi mireni din toate eparhiile care au mărturisit şi apărat credinţa ortodoxă în timpul regimului comunist.

Cinstirea sfintelor icoane, mai adaugă Părintele Patriarh, are ca scop mărturisirea dreptei credinţe.

În primul rând, icoana ne arată iubirea lui Dumnezeu pentru oameni şi dorinţa Lui de a ne împărtăşi viaţa veşnică, eliberându-ne de păcate care ne separă de Dumnezeu şi de moarte. În Biserică ni se dăruieşte înfierea în Hristos prin botez şi arvuna învierii în Hristos la sfârşitul veacurilor. Totodată, icoana sfinţilor ne cheamă la sfinţenie. Sfinţii sunt dascăli, pilde de urmat şi rugători pentru noi. Ei cunosc greutăţile vieţii creştine într-o lume care adesea este ostilă lui Dumnezeu. Ei au cunoscut prigoane, au trecut prin suferinţe. Iubirea lui Hristos s-a făcut prezentă în ei şi le-a dat putere să treacă peste toate necazurile şi ispitele. De aceea, sfinţii nu sunt numai modele morale care trebuie imitate din exterior, ci sunt rugători pentru noi şi împreună cu noi. Noi săvârşim Sfânta Liturghie împreună cu îngerii şi cu sfinţii din toate timpurile. De aceea, sfintele icoane ne cheamă la sfinţenie, comuniune, la a iubi Biserica lui Hristos din toate timpurile, la a păstra unitatea liturgică.

În timpul comunismului foarte mulţi clerici şi mireni au suferit ca urmare a mărturisirii credinţei. Aceştia, dar şi bunicile şi părinţii copiilor care le-au insuflat acestora credinţa creştină vor fi amintiţi în anul în curs.

Cinstirea celor care au pătimit pentru Hristos în comunism într-un regim ateu ostil Bisericii este nu numai o datorie morală, ci este şi un izvor de inspiraţie să vedem cum în timpuri grele sute de preoţi au fost chinuiţi şi trimişi în închisori, dar şi-au păstrat credinţa. De asemenea, mulţi credincioşi mireni au suferit pentru că erau creştini şi au mărturisit credinţa. Între apărătorii ortodoxiei se află bunicile şi mamele, părinţii simpli, dar credincioşi. Deşi copiii învăţau la şcoală că nu există Dumnezeu, bunicile şi părinţii copiilor, împreună cu preoţii slujitori ai Bisericii, i-au învăţat pe copii să se roage, să iubească pe Hristos, să sărute sfintele icoane, să se împărtăşească. De aceea, deşi nu s-a predat religia în şcoli, în anul 1989 când a avut loc Revoluţia din decembrie, mulţi copii şi tineri au îngenuncheat şi au rostit rugăciunea «Tatăl nostru» şi s-au însemnat cu semnul Sfintei Cruci. De unde au învăţat ei acestea? Din familia credincioasă, precum şi de la Biserică. De toţi aceşti mărturisitori ai ortodoxiei în timpul comunismului ne vom aminti cu evlavie, respect şi preţuire în anul în care am intrat, a mai explicat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

La final, credincioşii prezenţi au primit din partea conducătorului Bisericii Ortodoxe Române, ca semn de binecuvântare şi preţuire, iconiţe cu chipul Sfântului Evanghelist Luca. Conform tradiţiei, el a pictat prima icoană a Maicii Domnului.

Pe aceeaşi temă

03 Ianuarie 2017

Vizualizari: 1627

Voteaza:

Importanta cinstirii sfintelor icoane 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact