IPS Parinte Teofan implineste 64 de ani

Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, împlineşte astăzi, 19 octombrie 2023, 64 de ani.

IPS Părinte Teofan s-a născut pe 19 octombrie 1959 în localitatea Corbi, judeţul Argeş. A urmat școala generală în comuna natală și a continuat studiile la Seminarul Teologic din Craiova, apoi la Institutul Teologic de Grad Universitar din București. Între 1986-1990, a studiat la Institutul Teologic „Saint Serge“ din Paris, obținând titlul de doctor în Teologie.

În anul 1984 a devenit monah la Schitul Crasna (Prahova), iar în 1985 a fost hirotonit ierodiacon și ieromonah. Între anii 1987 și 1990 a fost duhovnicul Mănăstirii „Acoperamântul Maicii Domnului“ din Bussy-en-Othe, Franța, iar în 1990 s-a întors în țară, fiindu-i încredințată funcția de secretar al Cabinetului Patriarhal până în data de 15 septembrie 1991, când a fost ales episcop-vicar patriarhal.

A ocupat această funcție până în anul 2000, îndeplinind în același timp mai multe atribuții. În 2000 a fost ales Arhiepiscop al Craiovei și Mitropolit al Olteniei. La 5 martie 2008, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a ales pe Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan al Olteniei în demnitatea de Mitropolit al Moldovei și Bucovinei. În data de 8 iunie 2008 a fost întronizat Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Bucovinei. Ceremonia a avut loc în Catedrala Mitropolitană din Iaşi, după slujba Sfintei Liturghii, săvârşită în prezenţa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, de către un sobor de 32 de ierarhi, membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Rugăm pe Bunul Dumnezeu să dăruiască IPS Părinte Mitropolit Teofan păstorire rodnică și îndelungată în lucrarea necontenită a propovăduirii cuvântului lui Dumnezeu!

Întru mulţi ani cu sănătate şi ocrotire de la Domnul, Înaltpreasfinţia Voastră!

Sursa: doxologia.ro

19 Octombrie 2023

Vizualizari: 1307

Voteaza:

IPS Parinte Teofan implineste 64 de ani 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

IPS Parinte Teofan

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Despre Maica Domnului si sfinti
Despre Maica Domnului si sfinti Cuvintele Sfântului Nectarie sunt ­descoperire a învățăturii celei adevărate și ­drept‑slăvitoare și, totodată, izvod de rugăciune necontenită, înăl­țân­du‑ne inimile și cugetele la Dumnezeu spre a primi vindecare, luminare și întărire.  15.00 Lei
File de Pateric din imparatia monahilor, Sfantul Munte Athos
File de Pateric din imparatia monahilor, Sfantul Munte Athos Sfântul Munte se aseamănă unui stup. Așa cum în acesta există cuiburi de albine, tot astfel şi în Athos – multe chilii monahale. Şi, precum în stup fără încetare zumzăie albinele, tot la fel şi în Athos monahii, ziua şi noaptea, rostesc psalmi şi imnuri 45.00 Lei
Sfanta Iuliana - mireasa lui Hristos
Sfanta Iuliana - mireasa lui Hristos Cu adevărat, Iuliana a dobândit puteri suprafirești prin harul lui Dumnezeu. A biruit legile firii, a rămas nevătămată de foc și de plumbul topit, a fost tămăduită în chip minunat după ce chinuri înfricoșătoare i‑au mutilat trupul. A cucerit inimile 15.86 Lei
Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul
Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul Scrierile și tradiția ascetică ne sunt necesare și nouă, celor ce suntem „în lume”. Se poate ca monahii și monahiile să aprofundeze viața duhovnicească în cele mai mici amănunte și să se dedice cu totul acestei lupte, dar și noi, cei „din lume”, avem 22.00 Lei
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine În această culegere veți găsi ­reunite 101 pilde despre ru­gă­ciu­ne, despre țelul și sensul vieții, de­spre dragoste și îndreptarea vieții noastre - un adevărat tezaur de mărturii minunate ce adeveresc puterea adu­că­toare de sfințenie a nevoinței 13.00 Lei
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX Tâlcuirea la Apocalipsă a Sfântului Ermoghen este o neprețuită călăuză către Lumină și Adevăr, căci, prin cuvinte puține și limpezi, ni se deschide fiecăruia drum către noima adâncă și lucrătoare a cuvintelor grăite de 34.00 Lei
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului „Eu sunt gângav și, vai, slab cu mintea când vreau să vorbesc despre Preasfânta Maică a lui Dumnezeu... Dacă fiecare atom al meu ar începe să grăiască în graiul heruvimilor și serafimilor, nici pe de-aproape n-aș putea să o 33.83 Lei
Din vistieria inimii mele
Din vistieria inimii mele Cartea aceasta este pregătită anume pentru tine. Din clipa în care o vei citi, ea nu va mai fi numai a mea, ci va fi și a ta.. Cele din "vistieria inimii mele" vor intra și în "vistieria inimii tale"... 50.74 Lei
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian În cuprinsul acestei cărți, totul este natural, totul este lin și liniștit; totul este în carte cum a fost în realitate. Pe parcursul expunerii mele, am vibrat adeseori, împreună cu cei ce esrau de față, la înregistrare. În cuprinsul acestei cărți, am dat 50.74 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact