IPS Varsanufie, la un an de la intronizare

S-a împlinit un an de când, prin voia lui Dumnezeu și cu alegerea Sfântului Sinod, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, numit Arhiepiscop al Râmnicului la data de 22 mai 2014, a fost întronizat în Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Ierarh Nicolae” din Râmnicu Vâlcea. Ziua întronizării, 8 iunie 2014, a fost una de mare încărcătură duhovnicească pentru Arhiepiscopia Râmnicului, întrucât Biserica a prăznuit atunci Pogorârea Sfântului Duh, ca semn și pecete a binecuvântării lui Dumnezeu revărsată peste noul Său arhiepiscop.

Astăzi, 8 iunie 2015, la împlinirea unui an de jertfelnică și rodnică arhipăstorire, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie a slujit Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală, aducând prinos de mulțumire lui Dumnezeu pentru toate darurile de care l-a învrednicit până în prezent și rugându-se ca și de acum înainte să-i dăruiască puterea de a sluji Sfânta Sa Biserică și de a conduce spre Împărăția Sa pe poporul Său cel dreptcredincios care i-a fost încredințat.



Cei care au pășit duhovnicește în Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel cu participarea la Sfânta Liturghie s-au închinat, cu această ocazie, și la Sfintele Moaște ale Sfântului Mare Mucenic Teodor Stratilat, păstrate în Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea, sfânt prăznuit în această zi, precum scrie în calendar: Aducerea Moaștelor Sfântului Mare Mucenic Teodor Stratilat.

În această zi de praznic, Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea a fost însuflețită de numeroși preoți, monahi și monahii din Eparhia Râmnicului, dar și de credincioși de rând, care au venit să-i ureze Înaltpreasfinției Sale mulți și binecuvântați ani. Slujba de Te Deum a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, care a rostit și Cuvântul de mulțumire adresat Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie.

Cuvântul de mulțumirea pus în lumină faptele deosebite pe care Înaltpreasfinția Sa le-a realizat în acest prim an de arhipăstorire, însemnând prin aceasta bucuria clerului și a poporului dreptslăvitor din Eparhia Râmnicului, care vede în Arhiepiscopul lor un model cinstit și vrednic de urmat. A vedea grija fără preget pe care Înaltpreasfinția Sa o poartă Sfintei Biserici și faptele vrednice de om gospodar de care a dat dovadă în puțin timp ține de datoria noastră, potrivit îndemnului Sfântului Apostol Pavel, care zice: „După roadele lor îi veţi cunoaşte. Au doară culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini? Aşa că orice pom bun face roade bune, iar pomul rău face roade rele. Nu poate pom bun să facă roade rele, nici pom rău să facă roade bune. Iar orice pom care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc. De aceea, după roadele lor îi veţi cunoaşte” (Matei 7, 16-20).

În acest prim an de arhipăstorire, Arhiepiscopia Râmnicului a renăscut, spre slava lui Dumnezeu, prin numeroasele realizări administrative, culturale, pastoral-misionare și social-filantropice care au avut loc. Dintre acestea, amintim pe scurt numai o parte: a fost renovat în întregime ansamblul arhiepiscopal, a fost înființat Centrul de Studii Brâncovenești de la Mănăstirea Hurezi, a fost înființat un nou protopopiat, a fost intensificată misiunea prin mass-media, prin noua pagină de internet, a fost înființată Editura „Praxis” a Arhiepiscopiei Râmnicului, la care au apărut deja mai multe volume de carte și CD-uri cu muzică psaltică, au fost construite zece case pentru sinistrați, au fost organizate mai multe simpozioane internaționale și naționale, au fost dezvoltate proiectele catehetice din parohii, s-au deschis noi centre catehetice, au fost oferite mai multe burse școlare și ajutoare financiare pentru copiii defavorizați și cei merituoși din județul Vâlcea și, mai presus de toate, s-a arătat o grijă cu roade deosebite în renovarea schiturilor și mănăstirilor care împodobesc Eparhia Râmnicului.

Înaltpreasfinția Sa Varsanufie a ținut să mulțumească tuturor celor prezenți la eveniment pentru dragostea pe care i-au arătat-o, precizând faptul că poartă neîncetat în suflet convingerea că mântuirea Sa proprie atârnă de mântuirea preoților și a credincioșilor din Eparhia Râmnicului, pe care i-a primit de la Dumnezeu spre păstorire, și încredințându-i pe toți de binecuvântarea și rugăciunile sale către Bunul Dumnezeu.

Văzând, dar, roadele cele bune ale Părintelui nostru duhovnicesc, datori suntem toți, cler și popor, să dăm „celui cu cinstea, cinste” (Romani 13, 7) și să împlinim ascultarea la care ne cheamă Sfântul Apostol Pavel, zicând: „Ascultaţi pe mai-marii voştri şi vă supuneţi lor, fiindcă ei priveghează pentru sufletele voastre, având să dea de ele seamă, ca să facă aceasta cu bucurie şi nu suspinând, căci aceasta nu v-ar fi de folos” (Evrei 13, 17).

Cu acest prilej binecuvântat de Dumnezeu, clericii, credincioşii, monahii şi monahiile din Sfânta Arhiepiscopie a Râmnicului au înălțat rugăciuni către Preasfânta Treime pentru sănătatea, paza, îndelungă-petrecerea şi rodnica arhierie a Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Varsanufie.
Întru mulți și fericiți ani, Înaltpreasfințite Părinte!

*

S-a născut la data de 24 ianuarie 1968, în Bucureşti. În anul 1998, a fost închinoviat şi tuns în monahism la Mănăstirea Slănic, din judeţul Argeş, unde a primit numele Varsanufie. A fost hirotonit ierodiacon şi, apoi, ieromonah, pe seama Mănăstirii Radu Vodă din Bucureşti, pe care a reactivat-o. A fost stareț al acestei sfinte mănăstiri între anii 1999-2006. Între anii 1999-2001, a fost exarh al Sfintei Arhiepiscopii a Bucureştilor. În anul 2000 a fost hirotesit protosinghel, iar în anul 2001 arhimandrit. În anul 2001, la propunerea vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist, a fost ales şi hirotonit Episcop-vicar al Sfintei Arhiepiscopii a Bucureştilor, cu titlul de „Prahoveanul”. La data de 22 mai 2014, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales și numit Arhiepiscop al Sfintei Arhiepiscopii a Râmnicului. A fost întronizat în Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Ierarh Nicolae” din Râmnicu Vâlcea la data de 8 iunie 2014, în Duminica Pogorârii Sfântului Duh.


Sursa: arhiram.ro
Preot Iancu Dorin Nifon

.
Pe aceeaşi temă

10 Iunie 2015

Vizualizari: 608

Voteaza:

IPS Varsanufie, la un an de la intronizare 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

IPS Varsanufie

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Predici si Cuvantari
Predici si Cuvantari Cuviosul a slujit și a predicat cu timp și fără timp. Omiliile sale, rostite ori de câte ori avea ocazia, însă cu precădere în duminici și sărbători, precum și în ajunul praznicelor și în serile de vineri și de duminică, au ajutat foarte mult la 80.00 Lei
Cuvinte care vindeca. Despre regasirea sensului intr-o lume haotica
Cuvinte care vindeca. Despre regasirea sensului intr-o lume haotica Cuvinte care vindecă s-a născut din întâlnirea noastră – un preot ortodox și un psiholog, amândoi preocupați de același lucru: cum putem reda cuvintelor greutatea lor firească și cum putem crea spații de viață în care oamenii să se simtă înțeleși, respect 63.32 Lei
Parintele Dumitru Staniloae - o viziune filocalica despre lume
Parintele Dumitru Staniloae - o viziune filocalica despre lume Rezultat a peste jumătate de secol de susținută activitate teologică, opera părintelui Stăniloae continuă încă să intimideze prin vastitatea aproape incredibilă a abordărilor și concretizărilor. Interesul pe care acestea îl suscită în Occident este 33.83 Lei
Sfantul Cuvios Marturisitor Sofian de la Antim. Viata si invataturile
Sfantul Cuvios Marturisitor Sofian de la Antim. Viata si invataturile Părintele arhimandrit Sofian Boghiu, fost stareț al mănăstirilor Antim și Plumbuita din București, a fost una dintre cele mai rodnice personalități ale monahismului românesc din secolul al XX-lea, un trăitor exemplar al Evangheliei Mântuitorului 42.29 Lei
Rugaciunea lui Iisus si experienta Duhului Sfant
Rugaciunea lui Iisus si experienta Duhului Sfant Părintele Dumitru Stăniloae este cu siguranță cel mai mare teolog ortodox al sfârșitului secolului XX. Vastă și profundă, opera sa exprimă în același timp sensibilitatea mistică și rigoarea dogmatică a Ortodoxiei patristice, cât și geniul specific al 21.14 Lei
Indumnezeire si etica in „Spiritualitatea ortodoxa. Ascetica si mistica” a parintelui Dumitru Staniloae
Indumnezeire si etica in „Spiritualitatea ortodoxa. Ascetica si mistica” a parintelui Dumitru Staniloae „Cartea de față - teza de doctorat a teologului german Jürgen Henkel susținută în 2001 la Facultatea de Teologie Evanghelică a Universității din Erlangen - e o excelentă introducere în teologia ascetică și mistică a Bisericii Ortodoxe așa cum a fost 42.29 Lei
Viata, minunile si prorociile Sfantului Serafim de Virita (1866-1949)
Viata, minunile si prorociile Sfantului Serafim de Virita (1866-1949) Într-o epocă marcată de suferință și prigoană, când credința era greu încercată, iar Biserica Ortodoxă părea aproape nimicită, Sfântul Serafim de Vîrița a fost lumină, nădejde și mângâiere pentru multe suflete rănite. Așa cum spunea adesea părintele 28.54 Lei
Stiinta si religia - editia a doua
Stiinta si religia - editia a doua Știința și religia este o lucrare de neegalat atât în literatura de specialitate rusă, cât și în cea străină. Ideea scrierii unui articol dedicat relației dintre știință și religie i-a venit lui Valentin Feliksovici Voino-Iasenețki (numele de mirean al 23.26 Lei
Domnul Duhurilor - lumea nevazuta si razboiul duhovnicesc impotriva falsilor dumnezei
Domnul Duhurilor - lumea nevazuta si razboiul duhovnicesc impotriva falsilor dumnezei Lumea nevăzută şi războiul duhovnicesc împotriva duhurilor care au încercat să uzurpe domnia lui Dumnezeu Cel slăvit în Treime sunt subiectul cărţii Domnul duhurilor. Părintele Andrew S. Damick foloseşte ca instrumente istoria, Scriptura, mitologia, scrie 42.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact