Vom aminti acum si despre un alt dar Sfant al lui Dumnezeu dat oamenilor, dar ce se afla intr-o oaza de liniste si binecuvantare din Sud-vestul Dobrogei, la Manastirea Dervent. Pelerinul care viziteaza manastirea, dupa ce s-a inchinat icoanei Maicii Domnului din biserica si a sarutat Sfintele Cruci, este indrumat sa mearga si la izvor. Odata ajuns in manastire, va observa, cu siguranta, o alee ce porneste din curte si se indreapta spre rasarit, delimitata de o parte si de alta de cate un rand de nuci batrani.

 
De cum o privesti, te uimesti de asemanarea izbitoare dintre ea si calea mantuirii, drumul duhovnicesc spre locul impartasirii noastre depline cu Hristos. Dupa cum am spus, este orientata spre rasarit, urcand, usor si drept, spre cerul azuriu al Dobrogei si cautand Ierusalimul Ceresc.

Este usor de parcurs de catre oricine, avand doar 250 de metri, caci, ca si viata omului, nu este prea lunga. Iar nucii cei batrani, ce incadreaza drumul, ne umbresc la fel cum pronia divina ne umbreste calea vietii, cu milostivirea Ei. Dar, odata ajuns la jumatatea caii, te intampina si cealalta imagine, a vietii pamantesti - aleea devine serpuitoare si-l lasa pe calator descoperit in fata caldurii de foc a soarelui ce straluceste cu putere, randurile de nuci nemaiinsotind cararea; parca ar fi unul din momentele in care Dumnezeu ne lasa sa vedem cat de neputinciosi suntem.

          
Insa, spre bucuria „calatorului care a parcurs pe Calea vietii“, parasirea aceasta nu este vesnica, caci in fata ochilor sai apare o constructie mica din piatra, acoperita cu olana, in stilul vechi al arhitecturii dobrogene. De departe se vede a fi o mica biserica implantata mai bine de jumatate in coasta unui deal. Dar de ce se gaseste acest paraclis aici, in mijlocul viilor si araturilor, departe de curtea manastirii, se va fi intreband calatorul nostru?

          
Apropiindu-se de paraclis, va observa ca acesta mai are si doua aripi laterale de zidarie din piatra, in care se gaseste incastrata cate o firida pentru lumanari si avand cate o banca de piatra ce te imbie la odihna. Capatul liber al paraclisului, cel dinspre Dunare, este prevazut cu o fereastra rotunjita in partea superioara, sectionata de o cruce mozaicata, astfel incat apare formata din patru ferestre mai mici. Accesul in interior se realizeaza prin doua deschideri laterale, arcuite. Inauntru, ochii drumetului descopera cu uimire destinatia enigmaticei cladiri; ea adaposteste Izvorul Tamaduirii.

 

Povestea izvorului

 
Dar care este povestea izvorului? Nimic mai simplu de aflat. Peretii si boltile paraclisului, fiind acoperite de picturi in fresca, ne infatiseaza, in registre insiruite cronologic, istoricul acestei manastiri. Urmarind aceasta poveste in imagini din dreapta-fata si ocolind-o spre stanga, descoperim ca istoria izvorului se impleteste cu cea a crestinarii noastre, acum doua milenii, si, mai tarziu, cu cea a manastirii. Parca vedem trecand prin fata ochilor cum apostolul neamului nostru, Andrei cel intai chemat, ajunge si prin aceste locuri trimis de Hristos Mantuitorul. Gasind poporul stramosilor nostri insetati de cuvantul adevarului, va propovadui poporului, iar apoi va da cu batul in piatra, asemenea lui Moise odinioara, iar, cu apa ce a izvorat aici, va boteza pe cei care au crezut. Vedem apoi cum ucenici de-ai Sfantului au primit Cununa langa cetatea Dervent, cum ciobanasul surdo-mut si-a gasit tamaduirea langa Sfintele Cruci roase de vreme, iar, la sfarsit, apare chipul cuviosului parinte Elefterie, spre a ne aminti de osteneala depusa pentru ridicarea acestui Sfant Locas.

Fresca de pe peretele interior al zidului din fata al paraclisului prezinta icoana hramului celui mai cunoscut intre credinciosi al manastirii, adica pe cea a Izvorului Tamaduirii.

          
Acest praznic, inchinat Maicii Domnului, menit sa arate rolul Fecioarei Maria in lucrarea mantuirii aminteste de o minune. Cu putin timp inainte de a ajunge imparat, Leon cel Mare (457 - 474) se plimba printr-o padure din apropierea Constantinopolului. La un moment dat, a intalnit un orb ratacit, care l-a rugat sa-i dea apa si sa-l calauzeasca pe drumul spre cetate. Leon a patruns in desisul din apropiere dupa apa, dar nu a gasit. Cand se intorcea, a auzit-o pe Maica Domnului spunandu-i:

          
„Nu este nevoie sa te ostenesti, caci apa este aproape. Patrunde, Leone, mai adanc in padure si, luand cu mainile apa tulbure, potoleste setea orbului si apoi unge cu ea ochii lui cei intunecati“. Leon a facut intocmai si indata orbul a vazut. Dupa ce a ajuns imparat, Leon a construit langa acel izvor o biserica. La randul sau, imparatul Justinian (527 - 565), care suferea de o boala grea si s-a vindecat dupa ce a baut apa din izvor, a construit o biserica si mai mare. De-a lungul timpului, apa acestui izvor a vindecat multe boli si a tamaduit diferite rani, molime si alte suferinte. La fel ca si acel loc sfant, izvorul de la Dervent vindeca si cheama pe cei cu credinta.

          
In fiecare an, dumnezeiescul praznic din vinerea Saptamanii Luminate, sarbatorit ca atare inca de la sfarsitul anilor '20, aduna mii de credinciosi. Dupa slujba privegherii de noapte, in jurul orei 1.00, aici, pe un platou amenajat in fata izvorului, se incepe slujba sfantului Maslu, cu un sobor de preoti.

          
Pe peretele opus, aflam din pisania redactata deasupra Izvorului cine a executat si prin osteneala cui s-a ridicat aceasta mica bijuterie a arhitecturii dobrogene:

 

P I S A N I E

          
„Cu vrerea Tatalui, Cu bunavointa Fiului si cu impreuna lucrarea Duhului Sfant, in timpul pastoririi I.P.S. Arhiepiscop Teodosie al Tomisului, staret al manastirii Dervent fiind P.C. Protosinghel Andrei Tudor, s-a ridicat acest paraclis in cinstea Sfantului Apostol Andrei, care, printr-o minune, a facut sa izvorasca acest izvor tamaduitor. Lucrarea s-a executat dupa planul arhitectilor Teodor Ion, ing. George Oprea si Dan Corneliu din Constanta, prin osteneala obstii Sf. Manastiri, si s-a pictat de catre pictorul Adrian Botea pe cheltuiala D-nei Anicuta Toader din Bucuresti, sfintindu-se in data de 14 septembrie 2003. Scrie, Doamne, in Cartea Vietii, pe ostenitorii manastirii si pe toti binefacatorii acestui Sfant asezamant“.

          
Iesind din paraclis, pelerinul va observa apoi foarte aproape, mai pe deal, un fel de parapet alb de zid, de forma arcuita. Aici, el va gasi, la baza, vechea amenajare a izvorului, realizata, se pare, pe vremea parintelui Elefterie, ctitorul manastirii Dervent. Motivati de dorinta de a da acestui izvor si Sfantului Apostol Andrei cinstirea cuvenita si pentru a veni in ajutorul credinciosilor care la astfel de sarbatori mari stateau la rand chiar multe ore pentru a primi macar putin din apa binecuvantata, parintii manastirii au hotarat sa ia initiativa amenajarii unei captari. Cu binecuvantarea IPS Teodosie, in anul 2002 au inceput lucrarile de amenajare a unui paraclis si a unui bazin in spatele lui pentru colectarea apei, cu o capacitate de 10.000 de litri, bazin ce retine acum apa indestulatoare pentru multimea credinciosilor.

          
Prof. P. Diaconu spune ca, odata cu „zavorarea“ manastirii, in 1960, a secat si izvorul. Dupa 1990, in urma rugaciunilor preotilor, firicelul de apa care timp de aproape 2000 ani a sfintit acest ochi de lumina a renascut. Izvorul a inceput sa curga, desi cu intermitente, pentru ca in ultimii ani, in ciuda verilor secetoase si calduroase sa curga fara incetare.

          
Ceea ce este cert este faptul ca prin consumarea ei unii bolnavi s-au vindecat ori si-au ameliorat suferinta.

          
La aceasta sursa de binecuvantare vin oameni de pretutindeni pentru a-si afla sanatatea si linistea. Asa s-a intamplat cu o familie din Constanta care, dupa redeschiderea manastirii, a venit aici cu o fata de 18 ani care isi pierduse vederea dintr-o data. A fost spovedita si impartasita, apoi indemnata sa mearga si la Izvorul Tamaduirii. Acolo, fata s-a spalat pe fata, si-a atins ochii si, spre uimirea parintilor si a oamenilor din jur, ea le-a spus: „Mama, mi s-a luat o perdea de pe ochi, vad perfect!“ Asa se face ca tanara a putut sa vada via plantata de calugari cu un an in urma.

Toti au revenit in manastire plangand de bucurie.

 

Maria IONESCU

.