Liturghie arhiereasca la Manastirea Orlat

Praznicul Bunei Vestiri a adunat mulţimi de credincioşi la Mănăstirea “Sfânta Treime” din Orlat, judeţul Sibiu, unde Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului a oficiat Sfânta Liturhie împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. Aşezământul monahal a fost înfiinţat în anii de după Revoluţia din 1989 şi a devenit un centru spiritual pentru satele din Mărginimea Sibiului. La mănăstire vieţuiesc cinci maici, păstorite de stareţa Dionisia Grigore şi preotul duhovnic Sofian Portărelu.



La Sfânta Liturghie de la praznicul Bunei Vestiri, IPS Mitropolit Laurenţiu a fost înconjurat de un sobor de preoţi din care au făcut parte stareţul Mănăstirii “Brâncoveanu” de la Sâmbăta de Sus şi exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Sibiului, arhimandritul Ilarion Urs, protopopul de Sălişte, Petru-Toader Damian, preoţi din Sibiu şi din Mărginimea Sibiului.

La finalul Sfintei Liturghii, ierarhul a vorbit celor prezenţi despre sărbătoarea Bunei Vestiri şi despre mijlocirea Maicii Domnului în viaţa duhovnicească a credincioşilor. Părintele Mitropolit a subliniat faptul că răspunsul Fecioarei Maria la vestea cea bună primită de la îngerul Gavriil îndeamnă pe femeile creştine din întreaga lume să accepte darul vieţii şi să nu oprească prin avort sau metode contraceptive naşterea de prunci în familii.

Părintele duhovnic Sofian Portărelu i-a mulţumit ierarhului pentru vizita arhierească, binecuvântarea adusă obştii monahale şi credincioşilor prezenţi şi pentru cuvântul de învăţătură atât de înălţător. Părintele duhovnic i-a oferit ierarhului ca semn de apreciere şi mulţumire o bederniţă.

Sursa: basilica.ro

.
Pe aceeaşi temă

26 Martie 2015

Vizualizari: 520

Voteaza:

Liturghie arhiereasca la Manastirea Orlat 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Sfanta Iuliana - mireasa lui Hristos
Sfanta Iuliana - mireasa lui Hristos Cu adevărat, Iuliana a dobândit puteri suprafirești prin harul lui Dumnezeu. A biruit legile firii, a rămas nevătămată de foc și de plumbul topit, a fost tămăduită în chip minunat după ce chinuri înfricoșătoare i‑au mutilat trupul. A cucerit inimile 15.86 Lei
Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul
Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul Scrierile și tradiția ascetică ne sunt necesare și nouă, celor ce suntem „în lume”. Se poate ca monahii și monahiile să aprofundeze viața duhovnicească în cele mai mici amănunte și să se dedice cu totul acestei lupte, dar și noi, cei „din lume”, avem 22.00 Lei
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine În această culegere veți găsi ­reunite 101 pilde despre ru­gă­ciu­ne, despre țelul și sensul vieții, de­spre dragoste și îndreptarea vieții noastre - un adevărat tezaur de mărturii minunate ce adeveresc puterea adu­că­toare de sfințenie a nevoinței 13.00 Lei
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX Tâlcuirea la Apocalipsă a Sfântului Ermoghen este o neprețuită călăuză către Lumină și Adevăr, căci, prin cuvinte puține și limpezi, ni se deschide fiecăruia drum către noima adâncă și lucrătoare a cuvintelor grăite de 34.00 Lei
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului „Eu sunt gângav și, vai, slab cu mintea când vreau să vorbesc despre Preasfânta Maică a lui Dumnezeu... Dacă fiecare atom al meu ar începe să grăiască în graiul heruvimilor și serafimilor, nici pe de-aproape n-aș putea să o 33.83 Lei
Din vistieria inimii mele
Din vistieria inimii mele Cartea aceasta este pregătită anume pentru tine. Din clipa în care o vei citi, ea nu va mai fi numai a mea, ci va fi și a ta.. Cele din "vistieria inimii mele" vor intra și în "vistieria inimii tale"... 50.74 Lei
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian În cuprinsul acestei cărți, totul este natural, totul este lin și liniștit; totul este în carte cum a fost în realitate. Pe parcursul expunerii mele, am vibrat adeseori, împreună cu cei ce esrau de față, la înregistrare. În cuprinsul acestei cărți, am dat 50.74 Lei
Hristos, doctorul sufletelor si al trupurilor noastre
Hristos, doctorul sufletelor si al trupurilor noastre Domnul Iisus a venit pe pământ ca doctor pentru cei ce au trebuință de vindecare, pentru cei suferinzi, care poartă în pieptul lor o inimă înfrântă și tăiată-împrejur. El a luat asupra Sa firea omenească, cu toate ale sale, în afară de păcat. 25.37 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact