Mii de cujeni la Pelerinajul de Rusalii

Un eveniment in premiera prilejuit de praznicul Pogorarii Duhului Sfant a adus impreuna mii de credinciosi clujeni, care s-au rugat in comuniune si au dat slava Sfintei Treimi in cadrul Procesiunii de Rusalii, desfasurata duminica, 12 iunie, pe strazile din centrul municipiului Cluj-Napoca.

Initiata de Inaltpreasfintitul Parinte Andrei, Arhiepiscopul si Mitropolitul Clujului, procesiunea s-a dorit a-i uni in rugaciune pe credinciosii ortodocsi la unul dintre marile praznice ale crestinatatii, Pogorarea Sfantului Duh, moment care a marcat intemeierea Bisericii crestine.

Alaturi de Inaltpreasfintitul Parinte Arhiepiscop si Mitropolit Andrei si de Preasfintitul Episcop-vicar Vasile Somesanul, toti preotii din cele 38 de parohii din Cluj-Napoca au participat la Vecernia plecarii genunchilor, o randuiala unica specifica zilei de Rusalii, slujba care a inceput la ora 17.00 si a precedat procesiunea, care a fost deschisa de la Catedrala Mitropolitana din Cluj-Napoca, in jurul orei 18.30.



In cadrul acestei slujbe au fost inaltate rugaciuni de pocainta, dar si de binecuvantare a tarinilor, despre care Inaltpreasfintitul Parinte Mitropolit Andrei sublinia in cuvantul sau: „Toate darurile s-au revarsat in lume prin Duhul Sfant. Toata lumea, dar mai ales cei ce ne avem obarsia la tara, intelegem de ce a zis Sfantul David Proorocul, in Psalmul 64, lucrul urmator: „Cercetat-ai pamantul si l-ai adapat pe el, bogatiile lui le-ai inmultit, raul lui Dumnezeu s-a umplut de apa, gatit-ai hrana lor, ca asa este gatirea Ta! Vei binecuvanta cununa anului bunatatii Tale si campiile Tale se vor umple de roade grase!”. Aceasta este puterea Duhului Sfant. Harul Duhului Sfant face sa rodeasca multime de bunatati pentru noi si pentru mantuirea noastra. In ziua de Rusalii, dupa traditia mosilor si stramosilor nostri, ne rugam lui Dumnezeu ca sa binecuvanteze din nou tot mediul, tot Universul, campul, holdele, tarinile credinciosilor nostri”.

Rugaciuni si cantari pentru revarsarea Duhului Sfant

Timp de o ora, ierarhii, preotii si credinciosii au strabatut principalele piete ale orasului inaltand pe tot parcursul procesiunii cantari specifice, precum Troparul Rusaliilor, „Imparate Ceresc”, „Sfinte Dumnezeule”, prin care sunt invocate si preamarite cele trei Persoane ale Sfintei Treimi.

Traseul pe care s-a derulat procesiunea a fost: Piata Avram Iancu – B-dul 21 Decembrie 1918 – Piata Unirii (prin fata Catedralei „Sfantul Mihail”) – B-dul Eroilor – Piata Avram Iancu. Alaiul a facut opriri in patru locuri, si anume in fata Bisericii Unitariene, apoi in fata Catedralei Romano-Catolice „Sfantul Mihail”, urmand Catedrala Greco-Catolica „Schimbarea la Fata”, iar ultima oprire a fost la Catedrala Ortodoxa „Adormirea Maicii Domnului”. La fiecare oprire s-au rostit Ectenii, iar dupa revenirea la Catedrala Mitropolitana, slujbele au continuat in fata bisericii cu Sfintirea Apei, citindu-se rugaciuni pentru binecuvantarea tarinilor, a holdelor si a vazduhului.

In desfasurarea procesiunii de Rusalii a fost respectata ordinea prestabilita: toaca, crucea, felinare, ripide, prapori, icoana, diaconi, preoti, Inaltpreasfintitul Parinte Arhiepiscop si Mitropolit Andrei, Preasfintitul Episcop-vicar Vasile Somesanul si soborul preotilor slujitori, elevi, studenti si credinciosi. Atat ierarhii, cat si preotii au purtat in maini spice de grau pe tot parcursul traseului.

600 de politisti au fost la datorie

Inca dinainte de inceperea procesiunii, dar si pe toata perioada desfasurarii ei, Inspectoratul Judetean de Politie Cluj a luat masuri suplimentare de restrictionare si de fluidizare a traficului, precum si de asigurare a sigurantei publice.

Peste 600 de politisti clujeni au fost in teren astazi, pentru prevenirea infractiunilor sau a a unor fapte antisociale care pot aduce atingere ordinii publice, integritatii persoanelor si bunurilor acestora, precum si pentru asigurarea desfasurarii normale a traficului rutier si pietonal. Politisti rutieri au asigurat aceste masuri pe principalele artere, cu precadere pe strazile incluse in pelerinaj si pe caile de acces spre acestea.

Pentru echipele mixte de politisti si jandarmi au fost mobilizati 15 agenti de la Inspectoratul Judetean de Jandarmi Cluj, pentru asigurarea masurilor de ordine publica, pentru a evita producerea unor fapte de natura sa tulbure buna desfasurare a pelerinajului.

Inceputul unei traditii

Cu toate ca, de regula, procesiunile de acest fel se organizeaza la sate, acolo unde este mai bine inchegata legatura dintre preot, in calitate de pastor, si turma sa alcatuita din majoritatea sau chiar toti locuitorii, iata ca Procesiunea de Rusalii s-a bucurat de un ecou profund si in centrul unuia dintre cele mai dezvoltate orase ale tarii noastre, municipiul Cluj-Napoca.

Numarul mare de credinciosi participanti au dovedit-o. Cei peste 2.000 de oameni au respectat intocmai prgramul, au cantat alaturi de preoti, au inaltat rugaciuni si s-au imbogatit sufleteste din cuvantul de invatatura al Inaltpreasfintitului Mitropolit Bartolomeu.

Tuturor, ierarhul le-a adresat la final multumiri pentru deschiderea cu care au imbratisat aceasta noua forma de comuniune in rugaciune, multumind, de asemenea, tuturor celor implicati in organizarea pelerinajului: „Pentru frumusetea si reusita acestei procesiuni si pentru mangaierea ce a revarsat-o peste noi, ii multumim lui Dumnezeu. Apoi, le multumim si celor de pe pamant care ne-au sprijinit, Primariei Cluj-Napoca, Consiliului Judetean, Politiei Judetene, Inspectoratului Judetean de Jandarmi, Permanentei Consiliului Eparhial, preotilor de la catedrala, parintilor profesori de muzica, tinerilor nostri studenti si seminaristi teologi, preotilor, celor doi protopopi si fratiilor voastre tuturor, pentru ca fiecare in felul lui si-a adus contributia”.

Avand in vedere ca procesiunea de Rusalii a adunat multime de credinciosi din toate cartierele orasului Cluj-Napoca, dar nu numai, organizatorii spun ca manifestarea religioasa va fi organizata si anul viitor pentru a marca praznicul Pogorarii Duhului Sfant.


Sursa: radioreintregirea.ro

 

.

13 Iunie 2011

Vizualizari: 933

Voteaza:

Mii de cujeni la Pelerinajul de Rusalii 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Despre Maica Domnului si sfinti
Despre Maica Domnului si sfinti Cuvintele Sfântului Nectarie sunt ­descoperire a învățăturii celei adevărate și ­drept‑slăvitoare și, totodată, izvod de rugăciune necontenită, înăl­țân­du‑ne inimile și cugetele la Dumnezeu spre a primi vindecare, luminare și întărire.  15.00 Lei
File de Pateric din imparatia monahilor, Sfantul Munte Athos
File de Pateric din imparatia monahilor, Sfantul Munte Athos Sfântul Munte se aseamănă unui stup. Așa cum în acesta există cuiburi de albine, tot astfel şi în Athos – multe chilii monahale. Şi, precum în stup fără încetare zumzăie albinele, tot la fel şi în Athos monahii, ziua şi noaptea, rostesc psalmi şi imnuri 45.00 Lei
Sfanta Iuliana - mireasa lui Hristos
Sfanta Iuliana - mireasa lui Hristos Cu adevărat, Iuliana a dobândit puteri suprafirești prin harul lui Dumnezeu. A biruit legile firii, a rămas nevătămată de foc și de plumbul topit, a fost tămăduită în chip minunat după ce chinuri înfricoșătoare i‑au mutilat trupul. A cucerit inimile 15.86 Lei
Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul
Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul Scrierile și tradiția ascetică ne sunt necesare și nouă, celor ce suntem „în lume”. Se poate ca monahii și monahiile să aprofundeze viața duhovnicească în cele mai mici amănunte și să se dedice cu totul acestei lupte, dar și noi, cei „din lume”, avem 22.00 Lei
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine În această culegere veți găsi ­reunite 101 pilde despre ru­gă­ciu­ne, despre țelul și sensul vieții, de­spre dragoste și îndreptarea vieții noastre - un adevărat tezaur de mărturii minunate ce adeveresc puterea adu­că­toare de sfințenie a nevoinței 13.00 Lei
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX Tâlcuirea la Apocalipsă a Sfântului Ermoghen este o neprețuită călăuză către Lumină și Adevăr, căci, prin cuvinte puține și limpezi, ni se deschide fiecăruia drum către noima adâncă și lucrătoare a cuvintelor grăite de 34.00 Lei
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului „Eu sunt gângav și, vai, slab cu mintea când vreau să vorbesc despre Preasfânta Maică a lui Dumnezeu... Dacă fiecare atom al meu ar începe să grăiască în graiul heruvimilor și serafimilor, nici pe de-aproape n-aș putea să o 33.83 Lei
Din vistieria inimii mele
Din vistieria inimii mele Cartea aceasta este pregătită anume pentru tine. Din clipa în care o vei citi, ea nu va mai fi numai a mea, ci va fi și a ta.. Cele din "vistieria inimii mele" vor intra și în "vistieria inimii tale"... 50.74 Lei
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian În cuprinsul acestei cărți, totul este natural, totul este lin și liniștit; totul este în carte cum a fost în realitate. Pe parcursul expunerii mele, am vibrat adeseori, împreună cu cei ce esrau de față, la înregistrare. În cuprinsul acestei cărți, am dat 50.74 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact