Moastele Sfantului Grigorie Decapolitul vor fi aduse la biserica 'Sfintii Apostoli' din Bacau

Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul vor ajunge pentru întâia oară în Moldova și vor fi așezate spre închinarea credincioșilor la biserica ”Sf. Apostoli” din Parcul Cancicov, în municipiul Bacău.

Unul dintre cei iubiți și cinstiți sfinți ale căror moaște se află pe teritoriului țării noastre, Sfântul Grigorie Decapolitul, va ajunge pentru prima oară în Moldova. Racla cu sfintele sale moaște va sosi în pelerinaj la biserica ”Sf Apostoli” din municipiul Bacău, duminică, 25 iunie, a.c.

, cu prilejul târnosirii altarului acestui sfânt locaș. ”Cunoscând spiritualitatea și evlavia băcăuanilor, am făcut demersuri la forurile bisericești superioare, la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, și Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Varsanufie al Râmnicului, pentru a aduce racla ce adăpostește moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul la Bacău. Aici, la biserica „Sf. Apostoli” din Parcul Cancicov, se va desfășura un program liturgic special, în perioada 25 – 29 iunie, la care sunt așteptați să participe credincioșii băcăuani”, a declarat Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim.

Sfântul Grigorie s-a născut în cetatea Irinopolis din ţinutul Decapole, de unde şi numele de Decapolitul, în anii 780-790, pe vremea împăratului bizantin Leon Armeanul, atunci când Biserica era zguduită de erezia luptătorilor împotriva sfintelor icoane, la care era părtaş însuşi împăratul. Tatăl său se numea Serghie, iar mama sa Maria. Încă de copil a iubit învăţătura şi felul de vieţuire al monahilor. A intrat de timpuriu în monahism şi a vieţuit prin mai multe mânăstiri din împrejurimi. A săvârşit minuni încă din viaţa sa pământească, precum şi după trecerea sa la cele veşnice în anul 842, la Constantinopol. Mai înainte vieţuise într-o mânăstire din Muntele Olimp. Trupul său a fost găsit neputrezit şi izvorând bună mireasmă, fiind păstrat în mânăstirea in care trecuse la Domnul. În ultimii ani ai secolului al XV-lea, Banul Barbu Craioveanu, un descendent al Basarabilor, a adus moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul şi le-a aşezat în biserica Mânăstirii Bistriţa din judeţul Vâlcea, pe care însuşi o rezidise din temelii. Astfel, Mănăstirea Bistriţa a devenit loc de pelerinaj al credincioşilor care îşi aflau şi îşi află în continuare ajutor in suferinţe prin mijlocirea Sfântului Grigorie Decapolitul. Din cauza deselor atacuri şi incursiuni ale ungurilor asupra Ţării Româneşti, călugării din Mănăstirea Bistriţa Olteană au săpat în secolul al XVI-lea o grotă ascunsă în stâncă, la un kilometru de mănăstire, unde ascundeau moaştele Sfântului Grigorie în vremuri de primejdie. Cu timpul, în această peşteră s-a făcut un mic paraclis pictat, numit „Paraclisul Sfântului Grigorie”. Racla de argint, în care se păstrează cinstitele moaşte, datează din anul 1656, fiind lucrată de meşteri din Cetatea Braşovului. Generalizarea cultului Sfântului Grigorie Decapolitul a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1950.

(Pr. Constantin Gherasim)
Sursa: epr.ro

.
Pe aceeaşi temă

20 Iunie 2017

Vizualizari: 734

Voteaza:

Moastele Sfantului Grigorie Decapolitul vor fi aduse la biserica 'Sfintii Apostoli' din Bacau 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Ortodoxie si Catolicitate
Ortodoxie si Catolicitate John Meyendorff (1926-1992) s-a născut la Neuilly, din părinți ruși cu rădăcini germano-bal­ti­ce, emigrați în Franța. Din pricina originii și sta­tu­tu­lui său de emigrant, a resimțit pe propria piele carențele și deșertăciunea naționalismelor în 30.00 Lei
Sfaturi pentru familia crestina
Sfaturi pentru familia crestina Această carte cuprinde sfaturi despre problemele familiei ale unor importante personalităţi ale Greciei ortodoxe, cum ar fi arhim. Filothei Faros, arhim. Makarios Griniezakis (­specia­list în ­bioetică şi predicatorul oficial al arhidiocezei Cretei) 25.00 Lei
Sfintii Insulelor Britanice
Sfintii Insulelor Britanice In veacurile de inceput ale crestinismului apusean, pamanturile Britaniei și ale Irlandei au rodit o multime de sfinti, care au aprins cu ravna lor lumina Evangheliei in intreg Apusul Europei. Vietuitori ai pustiei si intemeietori de manastiri, dascali si 48.00 Lei
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala De‑a lungul vieții pământești, oricine s‑a ciocnit de problema bolii, resimțind impactul negativ pe care ea îl are de obicei în viața noastră și a celor apropiați nouă. Medicul, psihologul și teologul Konstantin Zorin, binecunoscut deja cititorilor români 29.60 Lei
Povestiri de sarbatori
Povestiri de sarbatori În lumea noastră adeseori insuportabil de cenuşie, ne izbăveşte lumea de Sus, întrupându‑se în lumină şi frumuseţe. În odăjdii de poveste, tărâmul minunii îşi întinde braţele către cei mai mici cititori, plin de tâlc şi învăţăminte, cu ochii limpezi şi 26.43 Lei
Despre facerea lumii. Cateheze la Cartea Facerii
Despre facerea lumii. Cateheze la Cartea Facerii Comentariul arhimandritului Athanasie Mytilineos la Hexaemeron (cartea Facerii) are deosebita calitate de a te face martor al felului minunat în care Dumnezeu a creat lumea, iar aceasta nu scolastic, ci făcându-te să simți adierile creatoare ale Duhului 31.71 Lei
Mica Filocalie athonita contemporana a Rugaciunii lui Iisus. Rugaciunea lui Iisus potrivit invataturii marilor duhovnici athoniti ai secolului al XX‑lea
Mica Filocalie athonita contemporana a Rugaciunii lui Iisus. Rugaciunea lui Iisus potrivit invataturii marilor duhovnici athoniti ai secolului al XX‑lea Muntele Athos este şi azi „sipetul Rugăciunii lui Iisus”, şi marii duhovnici ale căror învăţături şi mărturii sunt prezentate în acest volum se află printre cei mai desăvârşiţi moştenitori ai tradiţiei care a transmis-o de-a lungul vremii, dar şi printre 31.71 Lei
Neptice. Scara in cer
Neptice. Scara in cer Calea poetului Șerban Moescu e calea firescului, a inocenței, a emoției și autenticității trăirilor spirituale, iar cititorul e prins în lectură de un autor profund, capabil să îndrume, chiar (sau, tocmai) cu simplitatea aceea pe care nu ai cum să nu o 26.43 Lei
Luminile Marilor Sarbatori ale Bisericii. Predici la Praznicele Imparatesti
Luminile Marilor Sarbatori ale Bisericii. Predici la Praznicele Imparatesti Marile Sărbători ale Bisericii sau Praznicele Împărăteşti sunt timp binecuvântat de Dumnezeu, sfinţit şi sfinţitor, pentru omul credincios, în care lumina vieţii veşnice din Împărăţia cerurilor străpunge cotidianul obișnuit. Din punct de vedere teologic, 52.86 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact