Cuvantul Preafericitului Parinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, la slujba Parastasului de 20 ani de la trecerea la Domnul a Parintelui Dumitru Staniloae, Manastirea Cernica, 5 octombrie 2013:
Pomenirea celor adormiti in Domnul este un act de credinta ortodoxa, intrucat ea se bazeaza pe credinta ca, fiind creat dupa chipul lui Dumnezeu Cel nemuritor (Facere 1, 27), sufletul omului este nemuritor (cf. Iov 12, 10; Daniel 5, 23; Ecclesiast 12, 7; Matei 22, 31-32; 17, 3-4; Luca 9, 30-32; 23, 43), chiar daca trupul omului, dupa moartea fizica, se descompune si se risipeste. Mai mult, sufletul nemuritor are, dupa despartirea sa de trup, o viata intensa daca omul este credincios si s-a unit cu Dumnezeu prin rugaciune.
Pomenirea celor adormiti in Domnul este un act de iubire pentru ei. Cand ne rugam pentru cei adormiti in Domnul aratam ca ii iubim si dupa moarte, iar sufletul lor nemuritor simte iubirea noastra! Ei cunosc momentele cand ii pomenim si simt cand impartim milostenii pentru ei. Iubirea din rugaciunea pentru cei adormiti in Domnul este mai tare decat moartea si ea se arata atat prin cinstirea osemintelor lor, cat si prin modul in care ingrijim mormintele lor. Inca din primele veacuri, crestinii care marturiseau credinta lor in invierea lui Hristos si in invierea mortilor se deosebeau de pagani si prin modul in care cinsteau trupurile celor adormiti in Domnul. In antichitatea pagana, locul unde erau inhumați oamenii se numea „necropola”, adica „orasul mortilor”. Crestinismul a schimbat numele locului din „necropola” in „cimitir”, adica „dormitor” unde se odihnesc vremelnic cei adormiti in Domnul pana la invierea cea de obste. Sfantul Ioan Gura de Aur ne invata zicand: „De aceea se si cheama locul acesta cimitir, ca sa stiti ca cei raposati si depusi aici nu sunt morti, ci sunt culcati si dorm” (Omilia despre numele cimitirului si despre cruce, PG 49, col. 393). Deci, mort cu adevarat este numai omul necredincios, intrucat este despartit de Dumnezeu. De aceea, noi nu consideram morti pe cei decedati, ci ii numim mai degraba „adormiti in Domnul”.
Pomenirea celor adormiti in Domnul este un act de speranta. Noi pomenim pe cei care au adormit in Domnul, adica „in nadejdea Invierii si a vietii celei de veci”. Sfantul Apostol Pavel indeamna pe crestinii care plang pe cei morti sa nu se intristeze peste masura, ca paganii cei fara de nadejde, ci sa se mangaie avand credinta ca Hristos Domnul, Cel ce a biruit moartea, va invia pe toti cei decedati (cf. 1 Corinteni 15, 22), iar cei care au crezut in El vor fi pururea impreuna cu El (cf. 1 Tesaloniceni 4, 13-18). In acest sens, lumanarile pe care le aprindem pe morminte sunt lumanarile credintei si ale nadejdii crestine ca sufletul omului este nemuritor, iar trupul sau va invia la cea de a doua venire a Domnului nostru Iisus Hristos. Unita cu rugaciunea, lumanarea aprinsa pe mormant este o floare sau o lumina a iubirii noastre pentru cei adormiti, a credinței si sperantei noastre ca toti vom invia si ne vom reintalni fata catre fata in iubirea nemarginita si datatoare de bucurie a lui Dumnezeu. In simbolismul lor, lumanarile ce se aprind pentru cei adormiti in Domnul semnifica viata omului care, traind pe pamant, a raspandit multa lumina in jurul sau. Incetul cu incetul, asa cum se topeste o lumanare, trece viata fiecarui om, dar, cand arde o lumanare, nu conteaza cat costa in bani ceara si firul de bumbac care ard, ci cata valoare spirituala are lumina pe care aceasta lumanare o raspandeste in jurul ei. Pentru viata omului, conteaza mai ales cata lumina a adunat el in suflet si cata lumina a raspandit in jurul sau prin credinta sa in Hristos - Lumina lumii, prin rugaciune si prin fapte bune. In acest inteles, prin persoana si opera sa Parintele Dumitru Staniloae este o permanenta faclie de Inviere pentru teologia si spiritualitatea Bisericii noastre.
La Parastasul pentru cei adormiti intru Domnul, lumanarile se aprind pe coliva si pe colac, pentru ca atat coliva, cat si colacul sunt facute din boabe de grau, devenite simbol al credintei in inviere si al comuniunii fratesti in Biserica lui Hristos Cel Inviat (cf. Ioan 12, 24; 1 Corinteni 15, 36 s. u.), care se realizeaza prin rugaciunea impreuna cu altii si pentru altii.
Iata ce spune insusi Parintele Dumitru Staniloae in Dogmatica sa despre rugaciunile pentru cei adormiti in Domnul:
„Cand cerem lui Dumnezeu «vesnica pomenire» pentru cineva, cerem sa fie pomenit de Dumnezeu si in prezent, cum va fi pomenit in eternitate, deci sa-l tina neincetat viu. Daca am cere ca Dumnezeu sa-l pomeneasca numai de la judecata din urma mai departe, ar insemna ca Dumnezeu il tine uitat pentru o vreme, iar dupa aceea iarasi isi va aduce aminte de el. Noi nu cerem lui Dumnezeu sa-Si aduca aminte numai cateodata de acela, ci sa-l aiba neintrerupt in amintire, in vecii vecilor. Prin rugaciuni, tinem pe cei ce au fost, vesnic vii. Nimeni nu se pierde definitiv.
Dar dialogul nostru cu Dumnezeu pentru semenul nostru decedat se sustine nu numai prin pomenirea in rugaciuni, ci si prin pomenirea cu faptele, in special cu faptele de milostenie, prin care intercalam si pe alti oameni in acest dialog, facandu-i si pe ei sa-l pomeneasca. Iar aceasta pomenire a celui decedat de catre noi, care savarsim fapte de milostenie in numele lui, si de catre cei care beneficiaza de aceste fapte, e un dialog nu numai intre noi si acela, ci si un raspuns dat apelului celui decedat si, lui Dumnezeu, pentru el. Aceasta largire a dialogului se realizeaza de altfel si prin rugaciuni. Caci rudele care pomenesc pe cel adormit cer aceasta si preotilor si celorlalti, pentru ca sa fie atrasi cat mai multi in acest dialog cu cel adormit si cu Dumnezeu pentru el.” (Preot Profesor Dumitru STANILOAE, Teologia Dogmatica Ortodoxa, vol. III, Editura Institutului Biblic si de Misiune Ortodoxa, Bucuresti, 2010, pp. 347-348)
„Dumnezeu e insetat sa vada darurile Lui transmise de la om la om, spune Sfantul loan Damaschin, adica sa vada bunatatea Sa inmultindu-se intre oameni prin straduinta lor: «Aceasta o doreste si o voieste Milostivul, ca toti sa ne facem bine unii altora, atat in viata cat si dupa moarte»” (Sfantul Ioan Damaschin, De iisquidormierunt in fide, P.G., 95, col. 361 C, la Preot Profesor Dumitru STANILOAE, op. cit., pp. 349-350)
„Cel mai mare ajutor le vine insa celor adormiti de la pomenirea lor in legatura cu jertfa lui Hristos la Sfanta Liturghie.” (Preot Profesor Dumitru STANILOAE, op. cit., pp. 349-350)
„Comunitatea unita cu Hristos are legati de ea in dialogul amintirii si pe cei adormiti ai ei; si-L roaga si prin cuvinte pe Hristos, in dialogul ei cu El, sa-i primeasca si pe ei, prin amintire, in legatura cu El si sa-i ofere Tatalui, sau sa-i uneasca cu Tatal prin predarea Sa Tatalui impreuna cu ei.” (Ibidem)
Pomenirea Parintelui Staniloae in biserica Sfantul Nicolae a Manastirii Cernica, prin rugaciunile Parastasului de astazi, la implinirea a 20 de ani de la trecerea sa la Domnul, este un moment de cinstire a lui si de comuniune cu el in iubirea lui Dumnezeu, deoarece iubirea izvorata din rugaciune este mai tare decat moartea.
Parintele Dumitru Staniloae a pretuit mult evlavia si lucrarea Sfantului ierarh Calinic de la Cernica (†1868), staret al Manastirii Cernica timp de 32 de ani(1818-1850) si episcop la Ramnic 17 ani (1850-1867), pe care l-a elogiat cu prilejul canonizarii lui, in anul 1955, considerandu-l un simbol al monahismului romanesc care imbina spiritualitatea isihasta cu lucrarea filantropica intr-un mod profund si echilibrat.
Mormantul Parintelui Dumitru Staniloae si al sotiei sale Preoteasa Maria de la Manastirea Cernica se afla in apropierea bisericii „Sfantul Lazar”, ctitorita de staretul ardelean Gheorghe (†1806), originar din Salistea Sibiului, canonizat de Biserica noastra in anul 2005.
In cimitirul Manastirii Cernica se afla nu doar morminte ale monahilor, ci si mormintele unor ierarhi, ale unor profesori de teologie, ale unor preoti si ale unor mireni oameni de cultura, dar si ale unor oameni simpli.
Toti acestia odihnesc aici, in pacea si iubirea Preasfintei Treimi si intru nadejdea invierii de obste si a vietii vesnice, despre care a scris mult si frumos Parintele Dumitru Staniloae ca teolog al Crucii si Invierii lui Hristos si al luminii Preasfintei Treimi.
Cu cateva luni inainte de trecerea sa la Domnul, Parintele Dumitru Staniloae a vorbit aici, la Manastirea Cernica, tocmai despre sensul vietii crestine ca existenta indreptata spre Inviere si spre Imparatia iubirii vesnice a Preasfintei Treimi.
Rugator si slujitor al Sfantului Altar in timpul vietii sale pe pamant, Parintele Dumitru Staniloae este acum rugator si in ceruri pentru mantuirea oamenilor, pentru Biserica si popor, iar lumina vietii sale si a teologiei sale ramane pentru noi toti o faclie de Inviere pe cale mantuirii si a vietii vesnice din Imparatia Preasfintei Treimi.
Pacea si bucuria Invierii sunt tainic cuprinse in toate scrierile sale teologice si duhovnicesti.
Cu sfintii odihneste, Doamne, pe slujitorul si marturisitorul Tau Preotul Dumitru Teologul, Parintele nostru!
Vesnica lui pomenire din neam in neam!
† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane
Sursa: basilica.ro
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.