Parintele Arhimandrit Rafael Ghita a trecut la Domnul

Parintele Arhimandrit Rafael Ghita, fost eclesiarh al Catedralei Patriarhale, a trecut la Domnul

În această dimineaţă, la 3 iunie 2015, a trecut la cele veşnice părintele arhimandrit Rafael Ghiţă, fost eclesiarh al Catedralei Patriarhale.

Mai multe informaţii despre personalitatea părintelui arhimandrit Rafael Ghiţă a oferit pentru Radio TRINITAS Preasfințitul Timotei Prahoveanul Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor: “Părintele Arhimandrit Rafael a fost un bun slujitor, a avut şi preocupări cărturăreşti, a semnat mai multe articole în reviste de specialitate ale Bisericii Ortodoxe Române, mai ales în perioada anilor ’80. A călătorit la Ierusalim, la Sfântul Munte Athos şi, de asemenea, a beneficiat de o bursă de studii în Grecia. În perioada slujirii sale la Catedrala Patriarhală s-a îngrijit de organizarea marilor sărbători, a hramurilor închinate sfântului Cuvios Dimitrie, dar şi numeroasele slujbe arhiereşti pe care Patriarhii României din această perioadă sau alţi arhierei le-au săvârşit în Catedrala Patriarhală. A cunoscut perioada schimbărilor dinainte şi după anul 1990 şi a slujit în toată această perioadă, cu timp şi fără timp, fiind martor la numeroase evenimente speciale, pe care le-am putea numi istorice, ale Patriarhiei Române din această perioadă”.



Trupul neînsufleţit al părintelui arhimandrit Rafael Ghiţă va fi depus astăzi la Catedrala Mitropolitană Sfântul Spiridon Nou din Capitală, unde a slujit ca preot slujitor în ultima parte a vieţii sale, iar mâine după Sfânta Liturghie va fi dus la Mănăstirea Cernica. Aici se va oficia vineri dimineaţă slujba înmormântării.

***
Arhimandritul Rafael Ghiţă s-a născut în comuna Negraşi, judeţul Argeş, la 2 septembrie 1956. A urmat cursurile primare în satul natal, iar între anii 1971-1976 Seminarul Teologic din Craiova. A fost admis la Institutul Teologic de Grad Universitar din Bucureşti în anul 1976, după care a urmat stagiul militar. A absolvit studiile universitare în 1981, cu teza de licenţă Făgăduinţele monahale, mijloc al desăvârşirii morale, sub îndrumarea preotului profesor Dumitru Radu. În acelaşi an a fost închinoviat în obştea Mănăstirii Sinaia, primind ascultarea de ghid. A fost propus de către comisia de învăţământ a Cancelariei Sf. Sinod pentru obţinerea unei burse de studii peste hotare, a susţinut examenul şi a obţinut o bursă de studiu a limbii greceşti, dar nu a putut pleca. A fost tuns în monahism la 12 iunie 1983, avându-l naş de călugărie pe lerod. dr. Irineu Pop, actualul Arhiepiscop al Albei lulia. în acelaşi an, în ziua de 28 august, a fost hirotonit ierodiacon, iar în ziua de 29 august, ieromonah, de către episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Roman lalomiţeanul. În toamna anului 1983 a fost transferat ca preot slujitor la Catedrala Patriarhală din Bucureşti, iar în anul 1989 numit mare eclesiarh, până în anul 1990. Din luna august 1994 a fost numit, pentru a doua oară, mare eclesiarh, ascultare împlinită până în anul 1996. A fost hirotesit protosinghel în anul 1985 şi arhimandrit în 1999. În anul 1994, Patriarhul Teoctist i-a acordat Crucea Patriarhală pentru clerici.

A publicat câteva articole şi recenzii şi a fost martor la numeroase evenimente bisericeşti din acei ani. A urmat un stagiu de studii în Grecia, între anii 1999-2000. În luna mai 2009 a fost transferat la Catedrala Mitropolitană Sf. Spiridon Nou, Paraclis Patriarhal.


Sursa:basilica.ro

.

03 Iunie 2015

Vizualizari: 805

Voteaza:

Parintele Arhimandrit Rafael Ghita a trecut la Domnul 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact