Parintele Galeriu, preotul tuturor

 

Astazi se implinesc 5 ani de la trecerea la cele vesnice a parintelui profesor Constantin Galeriu. Parintele Galeriu s-a nascut la 21 noiembrie 1918, in comuna Racatau-Razesi din judetul Bacau. A urmat cursurile Seminarului Teologic "Sf. Gheorghe" din Roman, apoi Facultatea de Teologie din Bucuresti. In 1973 a devenit doctor in teologie.

A fost preot paroh in mai multe sate. Intre 1974-1977 a fost lector, iar intre 1977-1991 profesor titular la acelasi institut. Din 1992 era profesor consultant si conducator de doctorat la Universitatea Bucuresti. La 1 ianuarie 1990 a fost numit vicar al Arhiepiscopiei Bucurestilor. A fost profesor la Universitatea din Targoviste, unde a predat Teologie dogmatica si la Facultatea de Drept a Universitatii Ecologice din capitala unde preda istoria si filosofia religiilor. Intre 7 august - 7 septembrie 1950, respectiv 16 august 1952 - 26 octombrie 1953 a fost detinut politic pentru convingeri regilioase si umanitare. In contextul evenimentelor istorice din 1989, in calitate de vicar al Arhiepiscopiei Bucurestilor si de membru in Grupul de reflectie a militat deopotriva pentru innoirea si stabilitatea Bisericii Ortodoxe Romane. Parintele Galeriu a fost presedinte de onoare al Ligii Culturale a Romanilor de Pretutindeni, membru in Comisia Nationala UNESCO, membru fondator si presedinte de onoare al Asociatiei medical-crestine "Christiana", presedinte al Editurii "Harisma", presedinte al Asociatiei "Sf. Stelian - copiii strazii", al Fundatiei "Elena Doamna", membru de onoare al Fundatiei "Memoria", presedinte executiv al Asociatiei "Fratia Ortodoxa Romana".

A fost distins cu numeroase premii, fiind si Doctor Honoris Causa al Universitatii Ecologice din Bucuresti. Parintele Galeriu este autor a numeroase lucrari si carti bisericesti. In ultimii ani de viata, era preot paroh la Biserica "Sfantul Silvestru" din Capitala. Parintele Constantin Galeriu a plecat la Domnul la 10 august 2003 si ramane unul dintre cei mai importanti duhovnici ai Ortodoxiei romanesti.

 

Iata ce marturisea o persoana in ziua inmormantarii parintelui Galeriu: 

 

"Miercuri 13 august 2003 va ramane pentru cei mai multi dintre semenii nostri o zi oarecare, o zi despre care nu vor putea sa-si aminteasca mare lucru. Poate ca au ras, poate ca au iubit, poate ca au plans sau poate ca au plecat pur si simplu undeva, departe. Zorii acelei dimineti de Gustar erau, la urma urmei, ca toti zorii din toate zilele de pana atunci ale lumii. Pentru multi crestini, insa, acea zi va ramane scrilejita in adancuri de suflet, ca fiind ziua cand si-au petrecut duhovnicul pe drumul dintre altarul bisericii si curtea ei, acolo unde, la poalele unui brad, inalt si drept aidoma vietii celui plecat la Domnul, o cruce din lemn poarta catre eternitate numele aceluia ce si-a dus-o demn, arzand ca o flacara in dragostea sa de Hristos si de semeni: Preotul Constantin Galeriu.

 

 Buletine de stiri si Birouri de Presa

 

La stirile diminetii, o duduie voioasa anunta, vorbind profesional pe nas, ca la orele 11, la Biserica Silvestru din Bucuresti, va avea loc inmormantarea Parintelui Galeriu, dupa ce in prealabil sufletul venerabilului duhovnic plecase la cer cu trei zile in urma, la ora 21 fix, de la Spitalul Universitar! Cat de mare insemnatate are astazi exactitatea! ? imi spun. La 10 si jumatate Biserica Silvestru era inconjurata de o multime de oameni, ce asteptau sfarsitul Liturghiei ce precede intotdeauna slujba inmormantarii unei fete bisericesti. Oameni tacuti, imbracati modest, dar curat, cu chipuri desi intristate, scaldate parca de lumina prietenoasa a soarelui. Asteapta. Din cand in cand se inchina si apoi iar asteapta. Ca in zilele de spovedanie, la Parintele lor, cand asteptau cuvant de mangaiere si iertare. De jur imprejurul lor politisti inarmati supravegheaza atent aceasta asteptare rugatoare. Ma-ndrept spre unul dintre ei cu gandul de a afla cate ceva din ceea ce simte in fata acestei adunari tacute ce inconjoara Biserica Silvestru. "Intrebati-l pe sefu' daca am voie sa va raspund!". Ma-ndrept spre "sefu'". "Ii dati voie?" ? ingaim. Ma masoara atat de vigilent, din cap pana in picioare si invers, ca brusc ma simt vinovat, imi vine sa ridic mainile si sa ma predau din proprie initiativa. Da din cap ca nu. "Pai e niste reguli? e birouri de presa". Renunt. In jurul meu oamenii se inchina si asteapta. Ma alatur lor. Ma-nchin si astept. Astept ca pe drumul intortocheat spre Europa, Biroul de presa al Ministerului de Interne sa precizeze clipa cand militienii au voie sa devina oameni.

 

Cand ierarhii plang

 

Intru in biserica. Un culoar lung, parca fara sfarsit, te duce spre catafalcul unde trupul imputinat al Parintelui asteapta, la randu-i. Ma-nchin si ma amestec printre zecile de preoti, calugari si calugarite ce imprejmuiesc sicriul. Sunt atat de multi incat Parintele pare ca sta asezat pe bratele lor. Oameni ce se viseaza printi si cativa politicieni scapatati ocupa locuri strategice. Ceilalti pur si simplu n-au venit. Campania electorala e inca departe si, oricum, sunt siguri ca Parintele nu se supara. N-a facut niciodata discriminari. I-a iubit pe toti, i-a inteles pe toti si i-a iertat pe toti, pentru ca a fost si a ramas preotul tuturor. Oameni simpli si artisti de prestigiu, studenti teologi si cersetori, muncitori si intelectuali rafinati, toti s-au lasat prinsi in "plasa" Parintelui Galeriu, pescarul de oameni. Lumea incepe sa se inghesuie. Intra in biserica Patriarhul Teoctist, urmat de un sir de ierarhi ce parca nu se mai termina: Daniel, Mitropolitul Moldovei, Serafim, Arhiepiscopul Berlinului si Mitropolit pentru romanii din Europa Centrala si de Vest, Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Andrei, Arhiepiscop al Alba Iuliei, Nifon, Arhiepiscop al Targovistei, Casian, Episcop al Dunarii de jos, Ambrozie Episcop-vicar patriarhal, Varsanufie si Sebastian, Episcopi-vicari ai Arhiepiscopiei Bucurestilor. Incepe slujba inmormantarii. O slujba cu 10 ierarhi si peste 100 de preoti. In ochii lor, lacrimi. Acum stiu si pot sa va marturisesc: si ierarhii plang. Patriarhului ii tremura glasul. A fost mereu aproape de Parintele Galeriu. Uneori s-au intalnit in idei, alteori s-au despartit. Dar intotdeauna in dragoste. In dragostea de Biserica. Parca niciodata nu i-am vazut o asemenea paloare in obraji. Fiecare incearca sa evoce in cateva cuvinte personalitatea Parintelui. Dar parca vorbele nu se aduna la locul lor. La urma urmei ce poti sa spui despre o flacara? Fiindca Parintele a fost o flacara ce in cuvantul sau i-a mistuit pe toti, iertand si iubind. Cuvintele se lasa asteptate. Parintele asteapta. Lumea asteapta. Unul langa celalalt, doi preoti cu capetele sprijinite de o icoana, ca doi orfani: Nicolae Bordasiu si Stefan Alexe, cei care au slujit o viata alaturi de Parintele Galeriu. Si ei asteapta. Au lacrimi in pleoape. Slujba s-a terminat.

  

Cerul, cununa si cercul

 

Multimea iese din biserica, urmand sicriul cu trupul Parintelui Galeriu. Garda militara in pozitie de onor. Fanfara. Imn national. Lumea arata cu degetul catre cer. Un nor perfect rotund inconjura soarele, iar norul este cuprins de un curcubeu la fel de rotund! Ca o aureola. Un semn de ramas bun sau cine stie? Poate ca cerul a vrut sa spuna mai mult decat au putut spune in cuvantul lor oamenii. Cand trupul parintelui este coborat in mormant, cercul dispare. Anul bisericesc incepe la 1 septembrie si se sfarseste la 31 august. A inceput cu plecarea la cer a Parintelui Sofian, in septembrie, si se incheie cu plecarea Parintelui Galeriu, in august. Ca o cununa. Cununa Maicii Domnului. Gata. Dar lumea parca nu vrea sa plece. Asteapta. O lume orfana. Cateva sute de metri mai jos, pe strada Armeneasca, o tiganca asezata pe bordura trage cu naduf dintr-o tigara. Ma ia cu privirea de departe si apoi ma intreaba: "L-a ingropat astia pe Parintili?". Dau din cap ca da. "Si-acum?". Trage mai departe din tigara si asteapta. Chiar asa, si-acum? (Razvan IONESCU)

.