Parintele Neonil Stefan a trecut la cele vesnice

Părintele Neonil Ștefan, starețul Sfintei Manastiri Frasinei, a trecut la cele veșnice

 

Duminică, 13 martie 2016, Părintele Arhimandrit Neonil Ștefan, starețul Sfintei Manastiri Frasinei din județul Vâlcea, a trecut la cele veșnice, la vârsta de 94 de ani. Slujba de înmormântare va avea loc miercuri, 16 martie 2016, de la ora 11:00, la Sfânta Mănăstire Frăsinei.

Model de statornicie și viață cuvioasă

Părintele Neonil Ștefan s-a născut la 21 octombrie 1922, în satul Valea Babei, din comuna Runcu, județul Vâlcea. Părinții săi, Dumitru și Maria, l-au crescut din mic în dreapta credință.

După ce a absolvit școala primară în satul natal (1929-1936) și stagiul militar la Alba Iulia (1943-1946), a rămas în sânul familiei până la 15 aprilie 1948, când a fost primit ca frate în obștea Sfintei Mănăstiri Frăsinei din județul Vâlcea, unde, la 15 august 1949, a fost tuns în călugărie, primind chipul îngeresc.

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Iosif Gafton al Râmnicului, s-a format duhovnicește la Seminarul Teologic Monahal de la Sfânta Mănăstire Neamț (1950-1953), apoi la Sfânta Mănăstire Curtea de Argeș (1953-1955), unde a deprins meșteșugul olăritului, și, în cele din urmă, la Institutul Teologic din București (1955-1959).

Părintele Neonil Ștefan a fost hirotonit ierodiacon la 13 noiembrie 1949 și ieromonah la 21 noiembrie 1952. Cu harul lui Dumnezeu, la 1 octombrie 1959, la vârsta de 37 de ani, dintre care 11 ani de călugărie, a fost ales stareț al Sfintei Sfintei Mănăstiri Frăsinei, pe care a îndrumat-o duhovnicește vreme de alți 57 de ani.

Om de rugăciune și de aspră nevoință călugărească, păstrător al sfintelor canoane ale Bisericii Ortodoxe, dar și iscusit administrator, părintele arhimandrit Neonil Ștefan a rânduit cu smerenie, cu multă răbdare și cu fermitate nevoile mănăstirii, vreme de peste o jumătate de secol.

Prin osteneala părintelui stareț Neonil Ștefan, ansamblul monahal de la Frăsinei și rânduiala slujbelor dintru început au rămas neschimbate, duhul athonit putând fi simțit și astăzi în mănăstirea Sfântului Calinic. Rânduiala statornicită aici de Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, de a nu se mânca niciodată carne în mănăstire și de a se face slujbă de la miezul nopții și până spre dimineață, ca la Sfântul Munte Athos, a fost păstrată cu multă strictețe de părintele Neonil, vrednic urmaș al stareților din vechime.

A trecut la cele veșnice duminică seara, după slujba Vecerniei Iertării, în chilia sa, în stare de trezvie și rugăciune, pregătit pentru a trece hotarul cel de taină, spre întâlnirea cu Domnul Hristos. La dorința sa, va fi înmormântat în cimitirul sfintei mănăstiri, în mormântul din vreme rânduit lângă ceilalți stareți și părinți care au sfințit locul.

Îl rugăm pe Domnul nostru Iisus Hristos, Calea, Adevărul și Viața, să așeze sufletul său în ceata cuvioșilor și în lumina Preasfintei Treimi.

Veșnica lui pomenire, din neam în neam!

Cu părintești binecuvântări pentru toți cei îndurerați de plecarea părintelui,

† Varsanufie,

Arhiepiscopul Râmnicului.

Sursa: arhiram.ro
 

Pe aceeaşi temă

14 Martie 2016

Vizualizari: 940

Voteaza:

Parintele Neonil Stefan a trecut la cele vesnice 0 / 5 din 0 voturi. 1 review utilizatori.

Comentarii (1)

  • Nicolae StefanPostat la 2016-03-17 23:13

    Duminica 13 martie,orele 14 am trecut spre Ramnicul Valcea si-am privit prelung drumul ce duce spre Frasinei.Eram cu gandul la cel ce se numeste NEONIL STEFAN, unchiul meu.Nu l-am mai vazut din mai 2001.Binenteles, mi-am promis c-o sa-l vad la vara.Prea tarziu.Am aflat de moartea lui miercuri 16 martie.Dumnezeu sa-l odihneasca iar pe noi sa ne lumineze. STEFAN NICOLAE

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Predici si Cuvantari
Predici si Cuvantari Cuviosul a slujit și a predicat cu timp și fără timp. Omiliile sale, rostite ori de câte ori avea ocazia, însă cu precădere în duminici și sărbători, precum și în ajunul praznicelor și în serile de vineri și de duminică, au ajutat foarte mult la 80.00 Lei
Cuvinte care vindeca. Despre regasirea sensului intr-o lume haotica
Cuvinte care vindeca. Despre regasirea sensului intr-o lume haotica Cuvinte care vindecă s-a născut din întâlnirea noastră – un preot ortodox și un psiholog, amândoi preocupați de același lucru: cum putem reda cuvintelor greutatea lor firească și cum putem crea spații de viață în care oamenii să se simtă înțeleși, respect 63.32 Lei
Parintele Dumitru Staniloae - o viziune filocalica despre lume
Parintele Dumitru Staniloae - o viziune filocalica despre lume Rezultat a peste jumătate de secol de susținută activitate teologică, opera părintelui Stăniloae continuă încă să intimideze prin vastitatea aproape incredibilă a abordărilor și concretizărilor. Interesul pe care acestea îl suscită în Occident este 33.83 Lei
Sfantul Cuvios Marturisitor Sofian de la Antim. Viata si invataturile
Sfantul Cuvios Marturisitor Sofian de la Antim. Viata si invataturile Părintele arhimandrit Sofian Boghiu, fost stareț al mănăstirilor Antim și Plumbuita din București, a fost una dintre cele mai rodnice personalități ale monahismului românesc din secolul al XX-lea, un trăitor exemplar al Evangheliei Mântuitorului 42.29 Lei
Rugaciunea lui Iisus si experienta Duhului Sfant
Rugaciunea lui Iisus si experienta Duhului Sfant Părintele Dumitru Stăniloae este cu siguranță cel mai mare teolog ortodox al sfârșitului secolului XX. Vastă și profundă, opera sa exprimă în același timp sensibilitatea mistică și rigoarea dogmatică a Ortodoxiei patristice, cât și geniul specific al 21.14 Lei
Indumnezeire si etica in „Spiritualitatea ortodoxa. Ascetica si mistica” a parintelui Dumitru Staniloae
Indumnezeire si etica in „Spiritualitatea ortodoxa. Ascetica si mistica” a parintelui Dumitru Staniloae „Cartea de față - teza de doctorat a teologului german Jürgen Henkel susținută în 2001 la Facultatea de Teologie Evanghelică a Universității din Erlangen - e o excelentă introducere în teologia ascetică și mistică a Bisericii Ortodoxe așa cum a fost 42.29 Lei
Viata, minunile si prorociile Sfantului Serafim de Virita (1866-1949)
Viata, minunile si prorociile Sfantului Serafim de Virita (1866-1949) Într-o epocă marcată de suferință și prigoană, când credința era greu încercată, iar Biserica Ortodoxă părea aproape nimicită, Sfântul Serafim de Vîrița a fost lumină, nădejde și mângâiere pentru multe suflete rănite. Așa cum spunea adesea părintele 28.54 Lei
Stiinta si religia - editia a doua
Stiinta si religia - editia a doua Știința și religia este o lucrare de neegalat atât în literatura de specialitate rusă, cât și în cea străină. Ideea scrierii unui articol dedicat relației dintre știință și religie i-a venit lui Valentin Feliksovici Voino-Iasenețki (numele de mirean al 23.26 Lei
Domnul Duhurilor - lumea nevazuta si razboiul duhovnicesc impotriva falsilor dumnezei
Domnul Duhurilor - lumea nevazuta si razboiul duhovnicesc impotriva falsilor dumnezei Lumea nevăzută şi războiul duhovnicesc împotriva duhurilor care au încercat să uzurpe domnia lui Dumnezeu Cel slăvit în Treime sunt subiectul cărţii Domnul duhurilor. Părintele Andrew S. Damick foloseşte ca instrumente istoria, Scriptura, mitologia, scrie 42.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact