Parintele profesor Ioan Ica Senior a trecut la cele vesnice

Părintele Ioan Ică senior a trecut la cele veşnice luni, la vârsta de 89 de ani. Părintele profesor Ioan I. Ică s-a născut la Sibiu, la 9 septembrie 1932, într-o familie credincioasă, tatăl Ioan, ceferist de origine de lângă Mânăstirea Dintr-un lemn, iar mama Susana din Ocna Sibiului. A fost cel mai mic din cei patru fraţi. Cea mai mare dintre surorile sale, intrată de timpuriu în monahism cu numele Fevronia, a avut o influenţă decisivă în decizia sa de a se înscrie la Institutul Teologic de Grad Universitar de la Sibiu pe care l-a absolvit cu rezultate strălucite în 1955. O altă soră a Precucerniciei Sale a intrat de asemenea în monahism cu numele de Cristina. Sub îndrumarea ieromonahului profesor Nicolae Mladin, viitorul mitropolit al Ardealului, a susținut teza de licenţă cu titlul: „Eros şi Agape. O încercare de ontologie şi sinteză morală”, notată cu 10 și calificativul excepţional.

După absolvire, îndrumat printre alții de părintele profesor Dumitru Stăniloae, s-a dedicat studiului limbilor clasice și limbilor moderne: franceză, engleză, germană și neogreacă. Totodată, a urmat timp de un an cursuri la Institutul Teologic Evanghelic din Sibiu, iar apoi cursurile de doctorat la Institutul Teologic Universitar din București (1958-1961), specializarea Teologie Dogmatică și Simbolică.

Tânărul doctorand Ioan Ică a abordat subiecte teologice noi, de mare complexitate teologică, cum ar fi: trăsăturile esenţiale ale teologiei lui Emil Bruner, axate pe concepţia sa despre „punctul de legătură între cuvântul Lui Dumnezeu și omul modern”; specificul creștinismului după școala de teologie comparată de la Lund; teologia protestantă despre har și teologia energiilor necreate; concepţii teologice eronate despre natură și har; triadologia Fericitului Augustin; probleme dogmatice în dialogul Sfântului Maxim Mărturisitorul cu ex-patriarhul monotelit Pyrrus; importanţa dogmatică a dialogului dintre Patriarhului Ecumenic Ieremia al II-lea și teologii protestanți de la Tübingen (1573-1581).

Continuând preocupările legate de primul contact oficial între Ortodoxie și Protestantism, în timpul patriarhului Ieremia al II-lea, a propus ca subiect de teză de doctorat, redactată sub îndrumarea domnului profesor Nicolae Chiţescu: Mărturisirea de credinţă a lui Mitrofan Kritopoulos. Teza a fost susţinută în anul 1974 și a fost notată de toți membri comisiei cu nota 10 și calificativul excepţional.

Datorită pregătirii sale teologice solide, fiind apreciat în mod deosebit și de preotul profesor Isidor Todoran de la Sibiu, în anul 1968 a fost numit prin concurs lector pentru Teologie Dogmatică și Simbolică la Institutul Teologic de Grad Universitar de la Sibiu. În anul 1974 a fost promovat conferențiar iar în 1976 a devenit profesor universitar de Teologie Dogmatică și Simbolică la Sibiu.

În anul 1984 a obținut calitatea de coordonator de doctorat. Sub îndrumarea Preacucerniciei Sale au fost scrise teze de doctorat de o deosebită complexitate, noutate și actualitate. A desfășurat vreme de aproape cinci decenii o prodigioasă activitate didactică, timp în care a format un număr impresionant de licenţiaţi, masteranzi și doctoranzi în Teologie, manifestând mereu exigenţă, dar și sprijin în afirmarea tinerilor merituoși, precum și o nobleţe pedagogică deosebită.

Părintele Profesor a fost căsătorit vreme de 63 de ani cu doamna Irina, născută Soneriu, licențiată în Teologie, avându-i ca nași pe Părintele Profesor Teodor Bodogae și pe preoteasa Silvia. Împreună au avut doi fii: pe părintele Ioan I. Ică jr., strălucit profesor de Spiritualitate la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna”, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, și pe Teodor, inginer.

A fost hirotonit diacon în 1971, preot în anul 1972, hirotesit iconom stavrofor în 1976. În anul 2017 a primit cu „Cruce patriarhală” din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Între 1978 și 1992 a fost redactor responsabil al revistei „Mitropolia Ardealului”, redevenită după 1989 „Revista Teologică.”

În 1994 s-a transferat la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, unde a fost șef de catedră și apoi decan (1996-2000), și a contribuit în mod decisiv la consolidarea și afirmarea învăţământului teologic superior de acolo, precum și la înfiinţarea primei școli doctorale de Teologie Ortodoxă în cadrul Universităţii Babeș-Bolyai din Cluj.

Pe lângă contribuţia sa în domeniul teologiei sistematice și spiritualităţii ortodoxe, părintele profesor s-a implicat activ și în activităţile ecumenice pe plan local, în conferinţele teologice inter-confesionale, dar și ca reprezentat oficial al Patriarhiei Române la diferite dialoguri și conferințe teologice.

Cu prilejul împlinirii a 70 de ani, ca o încununare a întregii sale activităţi de patru decenii în slujba Bisericii și a învăţământului teologic, părintele profesor Ioan Ică a fost decorat de președintele României în 2 aprilie 2002, cu „Ordinul Naţional, Serviciu Credincios în gradul de cavaler”.

În paralel cu activitatea didactică, Părintele Profesor a avut și o bogată activitate de cercetare și publicare concretizată în lucrări originale, editări, traduceri, în volume din țară și străinătate.

A militat constant pentru ancorarea teologiei ortodoxe în tradiţia autentică, pentru întoarcerea la izvoarele biblice și patristice, precum și pentru deschiderea spre actualitate.

Pentru toţi ucenici săi și pentru toţi cei care l-au cunoscut, exemplul său de sobrietate, modestie și dăruire de sine pentru binele Bisericii și a învăţământului teologic românesc, va rămâne mereu viu în conștiinţa noastră.

Dumnezeu să-l odihnească în pace împreună cu cei drepți!

Suntem cu toții alături de familia îndoliată!

PROGRAMUL LITURGIC al funerariilor Părintelui Prof. Univ. Dr. Ioan ICĂ (Senior)
Catedrala mitropolitană Sfânta Treime din Sibiu

Marți, 13 aprilie 2021
12:00 Depunerea în Catedrala mitropolitană a trupului Părintelui Profesor.
16:00 Slujba priveghiului.
Cuvânt rostit de Pr. Prof. Dr. Nicolae CHIFĂR, Facultatea de Teologie Ortodoxă ”Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu.

Miercuri, 14 aprilie 2021
10:30 Slujba prohodului
Mesajul Preafericitului Părinte Patriarh DANIEL
Cuvântarea IPS Sale Prof. Dr. Laurențiu STREZA, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului
Mesaje din partea ierarhilor
Mesajul Rectorului Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu, Prof. Dr. Habil. Sorin RADU.
Cuvânt din partea Facultății de Teologie Ortodoxă din Sibiu, Pr. Conf. Dr. Habil.Daniel BUDA, Decanul Facultății.
13:00 Înhumarea în Cimitirul Muncipal Vechi din Sibiu, (Poarta 2).

Potrivit tradiției, până la slujba înmormântării, se va citi Psaltirea neîncetat la căpătâiul Părintelui nostru Ioan Ică Senior. Preoții, absolvenții și studenții Facultății sunt rugați să participe la această rugăciune pentru sufletul Părintelui Profesor Ioan.

Sursa: mitropolia-ardealului.ro

13 Aprilie 2021

Vizualizari: 924

Voteaza:

Parintele profesor Ioan Ica Senior a trecut la cele vesnice 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

ioan ica senior

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact