Pomenirea arhiepiscopului Eftimie Luca la Catedrala din Roman

În ziua de prăznuire a Sfântului Eftimie cel Mare, miercuri, 20 ianuarie, la Catedrala Arhiepiscopală ”Sf. Cuv. Parascheva” din Roman, după Dumnezeiasca Liturghie, un impresionant sobor de preoți a oficiat o slujbă de pomenire pentru vrednicul de pomenire arhiepiscop Eftimie Luca, care și-a înscris numele în rândul celor 76 de ierarhi care au păstorit pe scaunul eparhial al Romanului și Bacăului. După slujba de pomenire, soborul preoților din Protopopiatul Roman, elevii Liceului Teologic „Episcop Melchisedec” din Roman și credincioșii prezenți au mers în procesiune până la mormântul ierarhului, aflat în curtea Centrului eparhial, unde au înălțat rugăciuni pentru odihna și iertarea păcatelor sufletului celui rămăs în conștiința acestei eparhii ca fiind ”Eftimie cel Bun”. În cuvântul rostit cu acest prilej, părintele arhimandrit Serafim Huzdup, consilier eparhial, e evocat personalitatea ierarhului care a marcat timpul său prin activitatea derulată în anii de slujire.

De asemenea, arhimandritul Serafim a amintit și faptul că astăzi este ziua hramului schitului ”Sf. Cuv. Eftimie cel Mare” din Poieni, schit a cărui piatră de temelie a fost pusă de arhiepiscopul Eftimie Luca în anul 2000, fiind singurul așezământ monahal din Moldova cu acest patron spiritual.


Sursa: epr.ro

.

21 Ianuarie 2016

Vizualizari: 550

Voteaza:

Pomenirea arhiepiscopului Eftimie Luca la Catedrala din Roman 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Calatoria mea prin lumea de dincolo
Calatoria mea prin lumea de dincolo Cartea pe care o țineți acum în mâini este o mărturie scrisă cu dorința de a-i aduce cititorului vestea cea bună: nu suntem zidiți pentru moarte, ci pentru viață veșnică. Viața noastră are sens, iar niciunii dintre oamenii care au trăit vreodată pe acest 36.00 Lei
Sfantul Paisie Aghioritul isi face autobiografia
Sfantul Paisie Aghioritul isi face autobiografia Cine nu-l cunoaște pe Sfântul Paisie Aghioritul? Încă mai trăiesc cei care l-au cunoscut personal și care, povestind despre sfântul, varsă o lacrimă de recunoștință și de dor pentru acela care le-a umplut inima de dragoste pentru Dumnezeu, le-a dat 35.00 Lei
Ultima vanzare a pacatului
Ultima vanzare a pacatului Dacă iei în mână acest text, nu ai cum să-l mai lași decât atunci când ai terminat lectura. Subiectul în sine, împreună cu harul autorului, fac din acest roman o excepțională pagină de literatură.Luș Ursu este un om profund, care are în el acel dar de la 35.00 Lei
Biserica, Lume si Imparatie
Biserica, Lume si Imparatie Părintele Alexander Schmemann este unul din cei mai importanți teologi contemporani, ale cărui preocupări teologice s-au centrat pe rolul Euharistiei în viața Bisericii. Firește, studiile sale au atins și alte teme, toate având relevanță pastorală. 43.00 Lei
Ai grija!
Ai grija! Limitele se pun atunci când din centru al lumii devenim observatori ai istoriei celuilalt. Şi dacă n-o judecăm, ci o înţelegem şi o percepem, în afara hărţilor noastre, noi vom alege dacă ne vom muta, dacă vom pleca, dacă vom rămâne sau dacă ne vom 14.00 Lei
Rugaciunea lui Iisus: calauza inimii catre Dumnezeu - Editia a II-a
Rugaciunea lui Iisus: calauza inimii catre Dumnezeu - Editia a II-a Nu sunt o expertă în Rugăciunea lui Iisus, dar m-aș bucura să vă pot ajuta să o înțelegeți măcar atât cât o înțeleg eu. Prea mulți dintre noi își petrec zilele având sentimentul că Dumnezeu este departe, ocupat cu lucruri mult mai importante. Însă Domnul 25.00 Lei
„Ramaneti intemeiati in credinta”. Persoana si comuniune in teologia Sfantului Dumitru Staniloae
„Ramaneti intemeiati in credinta”. Persoana si comuniune in teologia Sfantului Dumitru Staniloae În ultimele decenii, teologia creștinã s-a aplecat cu mult interes asupra tainei persoanei. Aceasta s-ar putea datora atât actului necesar de deslușire, predare și receptare a Revelației dumnezeiești, cât și provocãrilor pe care le întâmpinã ființa umanã 55.00 Lei
Parintii Bisericii despre teologie (Patristica 36)
Parintii Bisericii despre teologie (Patristica 36) Părinții Bisericii Primare au fost mari teologi - deși nu se considerau ca atare - și păstori iscusiți, implicați în viața de zi cu zi a cetății și în conducerea propriilor congregații. Părinții au răspuns la marile întrebări formative ale credinței 66.00 Lei
Metafizica energiilor divine si schisma bisericii (Patristica 37)
Metafizica energiilor divine si schisma bisericii (Patristica 37) În această călătorie în istoria filosofiei și a teologiei creștine, David Bradshaw (Universitatea din Kentucky, Catedra de Filosofie) demonstrează că unul dintre motivele principale ale Marii Schisme (1054) a fost înțelegerea greșită de către apuseni 75.00 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact