Biserica noastra il cinsteste la 21 ianuarie pe Sfantul Maxim Marturisitorul, un cuvios cunoscut in teologia si spiritualitatea ortodoxa pentru densitatea si profunzimea sa greu de egalat. Viata si opera acestui mare sfant si teolog creativ al Bisericii trezesc interes si astazi, fiind un exemplu viu, de adevarata marturisire a dreptei credinte. Lucrarile sale de teologie si spiritualitate au fost scrise intotdeauna impotriva curentului de opinie general, cuviosul autor traind permanent ceea ce invata si teologhisind ceea ce traia. Toate acestea le-a pecetluit cu marturisirea sa de credinta neincetata si cu sangele sau.
S-a nascut in anul 580, intr-un sat din Golan, dintr-o familie nobila, insa la varsta de 9 ani a ramas orfan, fiind incredintat unei manastiri din Palestina. In 614 s-a retras la o manastire din Chrysopolis, de pe tarmul rasaritean al Bosforului, iar dupa zece ani s-a mutat la Manastirea 'Sfantul Gheorghe' din Cyzic. De aici a plecat in anul 626, ca urmare a unei incursiuni a persilor si, trecand prin Grecia si Egipt, s-a asezat pentru mai multa vreme intr-o manastire din Cartagina. In aceasta perioada, Sfantul Maxim a devenit principalul aparator al Ortodoxiei impotriva monotelitilor, care sustineau ca in Hristos nu se afla doua vointe, dumnezeiasca si omeneasca, ci doar una, cea dumnezeiasca. El a fost cel care a pregatit in 649 sinodul de la Roma care, sub papa Martin I, a condamnat erezia monotelita. Pentru opozitia sa fata de monotelismul sustinut de politica imperiala, Sfantul Maxim a fost trimis in doua exiluri, mai intai la Bizya si apoi la Perberis, in Tracia. In anul 662 a fost anatematizat impreuna cu ucenicul lui, Atanasie, si cu un alt Atanasie, apocrisiarul Romei la Constantinopol. Dupa ce li s-au taiat limba si mana dreapta, au fost trimisi in exil, pe coasta orientala a Marii Negre, unde Sfantul Maxim a trecut la Domnul in ziua de 13 august a aceluiasi an.
Opera
Sfantul Maxim este cunoscut in crestinism pentru operele sale teologice, dintre care o parte se gasesc in volumele II si III din Filocalie. Amintim aici: 'Raspunsuri catre Talasie', in care sunt interpretate mai multe texte din Sfanta Scriptura, 'Scholia', un comentariu la scrierile Sfantului Dionisie Pseudo-Areopagitul, precum si 'Mistagogia', o explicare a Sfintei Liturghii. 'Ambigua' este o alta scriere importanta a Sfantului Maxim care, in conceptia parintelui Staniloae, cuprinde intreaga lui teologie ca baza a vietii spirituale. La acestea se adauga si alte lucrari, in care sunt expuse invataturi ascetice, dar si dogmatice: 'Capete despre dragoste', 'Capete gnostice', 'Cuvant ascetic' sau 'Scurta talcuire a rugaciunii Tatal nostru'. Nevointele despatimirii si cunoasterea se afla, dupa Sfantul Maxim, intr-o legatura indisolubila. Astfel, faptuirea se cere indrumata de cunostinta, iar cunostinta trebuie confirmata prin faptuire, deoarece, 'prin porunci, Domnul face nepatimasi pe cei ce le implinesc; iar prin dumnezeiestile dogme le daruieste luminarea cunostintei'.
Iubirea, cale a erminiei
'Raspunsuri catre Talasie' este o lucrare de exegeza propriu-zisa, in care sunt interpretate unele texte biblice dificile, din Vechiul si Noul Testament. Motivatia actului exegetic este determinanta, in cazul Sfantului Maxim, pentru reusita acestuia. El primise o 'lista cu multe locuri obscure din Sfanta Scriptura', alcatuita de presbiterul si egumenul Talasie, care ii cerea 'un raspuns scris cu privire la intelesul lor mai inalt'. La inceput, dupa ce a primit si a citit lista respectiva, a refuzat categoric sa raspunda si l-a rugat pe Talasie 'mult si de multe ori' sa-l scuteasca de aceasta grea incercare, pe motiv ca intelesul textelor il depaseste: 'Aceste locuri de-abia pot fi intelese de cei care au inaintat mult in contemplatie si au ajuns la capatul celor mai inalte si mai neapropiate cunostinte, nu insa de mine, care ma tarasc pe pamant si, asemenea sarpelui celui blestemat de odinioara, nu am alta hrana afara pamantul patimilor, innoroiat ca un vierme de putreziciunea placerilor' (Raspunsuri catre Talasie, p. 26). Singurul motiv care l-a determinat sa raspunda unei asemenea provocari a fost acela ca nu cumva, prin refuzul sau, 'sa sufere in vreun fel iubirea dintre ei'. Modul in care Sfantul Maxim isi expune motivatia demersului sau exegetic este foarte sugestiv: 'Facand deci aceasta mult si de multe ori, cand am vazut ca nu primesti aceasta rugaciune a mea, temandu-ma sa nu sufere ceva iubirea care ne uneste si ne face sa avem un singur suflet, chiar de purtam doua trupuri, putand sa-ti para refuzul meu un semn de neascultare, am cutezat, impotriva voii mele, cele mai presus de puterea mea. Am socotit ca e mai bine sa fiu acuzat de indrazneala si sa fiu luat in ras de cei ce voiesc, decat sa sufere iubirea vreo clatinare si vreo micsorare. Caci dupa Dumnezeu nimic nu e mai de pret ca ea in ochii celor ce au minte. Mai bine zis, nimic nu e mai placut lui Dumnezeu ca ea. Caci ea aduna la un loc pe cei dezbinati si poate crea in cei multi sau in toti o identitate netulburata a voirii'. Desi Sfantul Maxim a fost sceptic in privinta acestui demers al sau, raspunsurile la intrebarile egumenului Talasie si intelesurile date textelor biblice dificile trimise de acesta se vor constitui intr-una dintre cele mai cunoscute si mai importante lucrari patristice din toate timpurile, care, intre lucrarile sale, ocupa, ca importanta, unul dintre primele locuri, daca nu chiar primul (pr. conf. dr. Constantin Coman, Erminia Duhului, Editura Bizantina, Bucuresti, 2002, p. 162).
Conceptia antropologica a Sfantului Maxim
In scrierile sale, Sfantul Maxim acorda o importanta deosebita omului, lumii si lui Dumnezeu. Propriu-zis, el are in vedere urcusul omului spre indumnezeire. Acest urcus, insa, presupune curatirea de patimi si cunoasterea in duh a ratiunilor lumii, adica primele doua trepte care o anticipeaza pe ultima: unirea cu Dumnezeu si contemplarea in lumina Lui directa a ratiunilor tuturor lucrurilor. Trebuie precizat ca 'Dumnezeu nu este in si pentru Sine insusi (cat ne este cu putinta sa stim) nici inceput, nici mijloc, nici sfarsit' (Sfantul Maxim Marturisitorul, 'Capete gnostice', in Filocalia, vol. II, pp. 155-156). Sfantul Maxim adauga faptul ca 'inceputul, mijlocul si sfarsitul existentelor este Dumnezeu ca cel ce le face, dar nu ca cel ce le patimeste. Este inceput ca Facator, mijloc ca Proniator si sfarsit ca Cel ce le circumscrie' ('Capete gnostice', p. 159). -
Sursa: basilica.ro
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.