Preafericitul Parinte Patriarh Daniel i-a primit in audienta pe reprezentantii Conferintei Bisericilor Europene

În ziua de 15 martie 2018, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a primit în audiență pe Episcopul Christopher Hill, Președintele Conferinței Bisericilor Europene, pe Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Emmanuel de Franța, Vicepreședinte, și pe Părintele Heikki Huttunen, Secretar General în cadrul aceleiași instituții.

În timpul discuțiilor s-a făcut o scurtă evaluare a colaborării dintre Biserica Ortodoxă Română și Conferința Bisericilor Europene.

În acest context, Patriarhul României a subliniat faptul că Biserica Ortodoxă Română s-a implicat activ în activitățile Conferinței Bisericilor Europene prin reprezentanții Patriarhiei Române care au participat la evenimente organizate de această instituție.

De asemenea, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a amintit buna colaborare a Reprezentanței Patriarhiei Române pe lângă instituțiile Uniunii Europene de la Bruxelles cu Conferința Bisericilor Europene în dialogul dintre Instituțiile Europene și Bisericile din Uniunea Europeană.

Părintele Patriarh Daniel a apreciat bunele relații ecumenice cu celelalte comunităţi creștine care au sprijinit comunitățile ortodoxe românești din diaspora la nivel de parohie, punând la dispoziția acestora numeroase lăcașuri de cult.

În acest context, au fost abordate aspecte ale fenomenului migrației prezent în Europa fie la nivelul refugiaților, fie în cadrul pieței forței de muncă din Uniunea Europeană. În cazul cetățenilor români care lucrează în țări europene, Biserica asigură prin mijloacele sale specifice asistența pastorală necesară în parohiile și eparhiile sale din diaspora.

Totodată, au fost discutate nevoile comunității romilor atât la nivel național, cât și european. Preafericitul Părinte Patriarh a amintit în acest sens diversele programe desfășurate de către Patriarhia Română, programe sociale și de prevenire a abandonului școlar, mai ales proiectul „Alege Școala!”.

Episcopul Christopher Hill a mulțumit pentru primire, accentuând în mod deosebit colaborarea și contribuția Bisericii Ortodoxe Române în cadrul Conferinței Bisericilor Europene.

În același timp, președintele Conferinței a apreciat activitatea Bisericii noastre ca pe un model de bună practică pentru celelalte Biserici în contextul unor probleme sociale presante cu care se confruntă astăzi Europa: fragmentare și alienare identitară, nevoia de sens și de comuniune.

În încheiere, Episcopul Christopher Hill și-a exprimat dorința continuării colaborării cu Biserica Ortodoxă Română în vederea intensificării mărturisirii credinţei creştine, a dreptăţii sociale şi a ospitalităţii, teme majore ale viitoarei Adunări a Conferinţei Bisericilor Europene.

Biroul de presă al Patriarhiei Române

15 Martie 2018

Vizualizari: 555

Voteaza:

Preafericitul Parinte Patriarh Daniel i-a primit in audienta pe reprezentantii Conferintei Bisericilor Europene 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul
Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul Scrierile și tradiția ascetică ne sunt necesare și nouă, celor ce suntem „în lume”. Se poate ca monahii și monahiile să aprofundeze viața duhovnicească în cele mai mici amănunte și să se dedice cu totul acestei lupte, dar și noi, cei „din lume”, avem 20.00 Lei
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine În această culegere veți găsi ­reunite 101 pilde despre ru­gă­ciu­ne, despre țelul și sensul vieții, de­spre dragoste și îndreptarea vieții noastre - un adevărat tezaur de mărturii minunate ce adeveresc puterea adu­că­toare de sfințenie a nevoinței 12.00 Lei
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX Tâlcuirea la Apocalipsă a Sfântului Ermoghen este o neprețuită călăuză către Lumină și Adevăr, căci, prin cuvinte puține și limpezi, ni se deschide fiecăruia drum către noima adâncă și lucrătoare a cuvintelor grăite de 32.00 Lei
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului „Eu sunt gângav și, vai, slab cu mintea când vreau să vorbesc despre Preasfânta Maică a lui Dumnezeu... Dacă fiecare atom al meu ar începe să grăiască în graiul heruvimilor și serafimilor, nici pe de-aproape n-aș putea să o 30.00 Lei
Din vistieria inimii mele
Din vistieria inimii mele Cartea aceasta este pregătită anume pentru tine. Din clipa în care o vei citi, ea nu va mai fi numai a mea, ci va fi și a ta.. Cele din "vistieria inimii mele" vor intra și în "vistieria inimii tale"... 45.00 Lei
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian În cuprinsul acestei cărți, totul este natural, totul este lin și liniștit; totul este în carte cum a fost în realitate. Pe parcursul expunerii mele, am vibrat adeseori, împreună cu cei ce esrau de față, la înregistrare. În cuprinsul acestei cărți, am dat 45.00 Lei
Hristos, doctorul sufletelor si al trupurilor noastre
Hristos, doctorul sufletelor si al trupurilor noastre Domnul Iisus a venit pe pământ ca doctor pentru cei ce au trebuință de vindecare, pentru cei suferinzi, care poartă în pieptul lor o inimă înfrântă și tăiată-împrejur. El a luat asupra Sa firea omenească, cu toate ale sale, în afară de păcat. 22.00 Lei
Arta de a creste copii buni in vremuri noi. Vol. 3 - Calauza intru sanatatea sufleteasca si trupeasca a copiilor
Arta de a creste copii buni in vremuri noi. Vol. 3 - Calauza intru sanatatea sufleteasca si trupeasca a copiilor Trupul este templu al Duhului Sfânt, iar sufletul este mai de preț decât întreaga lume. Volumul al treilea din seria Arta de a crește copii buni în vremuri noi se dorește o smerită călăuză pentru părinții ce doresc a-și crește fiii și fiicele cu 43.00 Lei
Arta de a creste copii buni in vremuri noi. Vol. 2. Calea unei bune educatii: autoritate si iubire
Arta de a creste copii buni in vremuri noi. Vol. 2. Calea unei bune educatii: autoritate si iubire Cum poți fi un părinte ferm, dar iubitor? Cum formezi un copil responsabil, fără să devii prea autoritar sau prea permisiv? Volumul 2 din Arta de a crește copii buni în vremuri noi se dorește a fi un ghid ușor de înțeles, cu multe exemple practice 40.00 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact