Preasfintitul Parinte Ambrozie implineste 48 de ani

Astăzi, 20 aprilie 2017, Întâistătătorul eparhiei noastre, Preasfinţitul Părinte Dr. Ambrozie, Episcopul Giurgiului, împlinește patruzeci și opt de ani .

Preasfinţia Sa s-a născut în ziua de 20 aprilie a anului 1969, în localitatea Scorţeni, judeţul Prahova, ca fiu al lui Gabriel şi Aurica Meleacă, primind numele de botez Valentin. A urmat cursurile Liceului nr. 1 din Câmpina (1983-1987) şi a satisfăcut stagiul militar între anii 1987-1989.

În anul 1990 intră în obştea Schitului Crasna, unul dintre cele mai cunoscute vetre monahale prahovene. Aici, în anul 1991, este tuns în monahism, primind numele Ambrozie. Datorită dragostei pentru slujirea Sfântului Altar, este hirotonit ierodiacon apoi ieromonah în anul 1992.

Pentru a-şi desăvârşi formaţia duhovnicească şi teologică, Preasfinţitul Părinte Ambrozie urmează între anii 1992 – 1996 cursurile Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul" din Bucureşti.

În anul 1996, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române de atunci, vrednicul de pomenire Părinte Patriarh Teoctist, îl numeşte prin decizie patriarhală Stareţ al Schitului Darvari, redeschis după o lungă şi tristă perioadă de tăcere.

În tot acest răstimp, Preasfinţia Sa a desfăşurat o intensă activitate duhovnicească şi administrativă, întărind obştea monahilor, creând o comunitate de credincioşi bine închegată, construind un paraclis, stăreţia, arhondaricul, trapeza şi chiliile şi restaurând vechea incintă.

În paralel cu această trudă, Preasfinţia Sa şi-a continuat studiile, urmând cursurile de masterat ale aceleiaşi facultăţi, la secţia „Doctrină şi cultură".

Lucrarea de dizertaţie, Palamism şi secularizare, a fost redactată sub îndrumarea vrednicului de pomenire Pr. Acad. Dumitru Popescu.

Pentru meritele deosebite depuse în slujba Bisericii, Preasfinţia Sa primeşte în anul 1999 rangul de Protosinghel, în acelaşi an fiind admis şi la cursurile de doctorat ale Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Salonic, cu un proiect despre problema uniaţiei transilvănene. Munca de cercetare va fi încununată prin susţinerea lucrării cu titlul Considerarea istorică a cauzelor şi consecinţelor unirii Bisericii Ortodoxe din Transilvania cu Biserica Romano-Catolică, sub îndrumarea ştiinţifică a Prof. Dr. Apostolos Glavinas, susţinută pe 3 martie 2005. Comisia, formată din opt prestigioşi profesori greci va acorda acestei lucrări calificativul Arista (excepţional) propunând publicarea ei.

În ziua de 4 octombrie 2000, la propunerea vrednicului de pomenire Părinte Patriarh Teoctist, a fost ales în funcţia de episcop vicar patriarhal, cu titulatura „Sinaitul", de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, hirotonia având loc la data de 15 octombrie 2000.

În această calitate, a coordonat şi îndrumat, conform deciziei patriarhale, următoarele sectoare: Relaţii Externe Bisericeşti, Comunităţi Externe, Învăţământ, Biserica şi Societatea, Diaconia, Biroul de Presă şi Biroul de Pelerinaje.

Începând din septembrie 2002, a primit spre coordonare Sectorul Comunităţi Externe, Sectorul Patrimoniu Naţional Bisericesc, Asociaţia Diaconia, Aşezământul social „Patriarhul Justinian Marina", Biroul de Pelerinaje al Patriarhiei Române cu Agenţia de turism „Pelerinul", Centrul de Servicii al Patriarhiei, precum şi îndrumarea activităţii Schitului Darvari din Bucureşti.

În ziua de 8 februarie 2006 a fost ales în demnitatea de Episcop al Giurgiului de către Colegiul Electoral Bisericesc, întrunit sub preşedinţia vrednicului de pomenire Părinte Patriarh Teoctist şi întronizat în ziua de 9 aprilie în Catedrala Episcopală „Adormirea Macii Domnului" din Giurgiu.

 

În demnitatea de Episcop al Giurgiului, Preasfinţia Sa desfăşoară o activitate deosebită în plan pastoral, misionar, cultural şi social-filantropic, slujind lui Dumnezeu şi oamenilor, având în minte şi în inimă, bucuria slujirii, bucurie care izvorăşte din iubire pentru Domnul nostru Iisus Hristos, Cel răstignit şi Înviat.

Cu ocazia, împlinirii a 48 de ani de la nașterea Preasfințitului Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, Permanenţa Consiliului Eparhial, alături de clerul şi credincioşii eparhiei noastre, înalţă rugăciuni către Bunul Dumnezeu să dăruiască Preasfinţiei Sale deplină sănătate, ani mulţi şi buni, pentru a sluji cu aceeaşi dragoste, înţelepciune şi dăruire Biserica lui Hristos şi poporul dreptcredincios.

ÎNTRU MULŢI ŞI FERICIŢI ANI, PREASFINŢIA VOASTRĂ!

Sursa: episcopiagiurgiului.ro

20 Aprilie 2017

Vizualizari: 545

Voteaza:

Preasfintitul Parinte Ambrozie implineste 48 de ani 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Predici si Cuvantari
Predici si Cuvantari Cuviosul a slujit și a predicat cu timp și fără timp. Omiliile sale, rostite ori de câte ori avea ocazia, însă cu precădere în duminici și sărbători, precum și în ajunul praznicelor și în serile de vineri și de duminică, au ajutat foarte mult la 80.00 Lei
Cuvinte care vindeca. Despre regasirea sensului intr-o lume haotica
Cuvinte care vindeca. Despre regasirea sensului intr-o lume haotica Cuvinte care vindecă s-a născut din întâlnirea noastră – un preot ortodox și un psiholog, amândoi preocupați de același lucru: cum putem reda cuvintelor greutatea lor firească și cum putem crea spații de viață în care oamenii să se simtă înțeleși, respect 63.32 Lei
Parintele Dumitru Staniloae - o viziune filocalica despre lume
Parintele Dumitru Staniloae - o viziune filocalica despre lume Rezultat a peste jumătate de secol de susținută activitate teologică, opera părintelui Stăniloae continuă încă să intimideze prin vastitatea aproape incredibilă a abordărilor și concretizărilor. Interesul pe care acestea îl suscită în Occident este 33.83 Lei
Sfantul Cuvios Marturisitor Sofian de la Antim. Viata si invataturile
Sfantul Cuvios Marturisitor Sofian de la Antim. Viata si invataturile Părintele arhimandrit Sofian Boghiu, fost stareț al mănăstirilor Antim și Plumbuita din București, a fost una dintre cele mai rodnice personalități ale monahismului românesc din secolul al XX-lea, un trăitor exemplar al Evangheliei Mântuitorului 42.29 Lei
Rugaciunea lui Iisus si experienta Duhului Sfant
Rugaciunea lui Iisus si experienta Duhului Sfant Părintele Dumitru Stăniloae este cu siguranță cel mai mare teolog ortodox al sfârșitului secolului XX. Vastă și profundă, opera sa exprimă în același timp sensibilitatea mistică și rigoarea dogmatică a Ortodoxiei patristice, cât și geniul specific al 21.14 Lei
Indumnezeire si etica in „Spiritualitatea ortodoxa. Ascetica si mistica” a parintelui Dumitru Staniloae
Indumnezeire si etica in „Spiritualitatea ortodoxa. Ascetica si mistica” a parintelui Dumitru Staniloae „Cartea de față - teza de doctorat a teologului german Jürgen Henkel susținută în 2001 la Facultatea de Teologie Evanghelică a Universității din Erlangen - e o excelentă introducere în teologia ascetică și mistică a Bisericii Ortodoxe așa cum a fost 42.29 Lei
Viata, minunile si prorociile Sfantului Serafim de Virita (1866-1949)
Viata, minunile si prorociile Sfantului Serafim de Virita (1866-1949) Într-o epocă marcată de suferință și prigoană, când credința era greu încercată, iar Biserica Ortodoxă părea aproape nimicită, Sfântul Serafim de Vîrița a fost lumină, nădejde și mângâiere pentru multe suflete rănite. Așa cum spunea adesea părintele 28.54 Lei
Stiinta si religia - editia a doua
Stiinta si religia - editia a doua Știința și religia este o lucrare de neegalat atât în literatura de specialitate rusă, cât și în cea străină. Ideea scrierii unui articol dedicat relației dintre știință și religie i-a venit lui Valentin Feliksovici Voino-Iasenețki (numele de mirean al 23.26 Lei
Domnul Duhurilor - lumea nevazuta si razboiul duhovnicesc impotriva falsilor dumnezei
Domnul Duhurilor - lumea nevazuta si razboiul duhovnicesc impotriva falsilor dumnezei Lumea nevăzută şi războiul duhovnicesc împotriva duhurilor care au încercat să uzurpe domnia lui Dumnezeu Cel slăvit în Treime sunt subiectul cărţii Domnul duhurilor. Părintele Andrew S. Damick foloseşte ca instrumente istoria, Scriptura, mitologia, scrie 42.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact