Preotii din cimitirele de stat din Capitala, in conferinta

Ieri, 29 februarie, la Centrul social-cultural „Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica”, de lângă Mănăstirea Cernica, s-au întrunit preoţii din cimitirele de stat din Bucureşti. Tema întrunirii lunare a preoţilor a fost determinată atât de anul omagial al educației tinerilor, cât şi de evenimentele din toamna anului 2015.

Întâlnirea a fost deschisă de părintele Sorin Gabriel Anghel, de la Cimitirul Vest din cadrul Administraţiei Cimitirelor Bucureşti, prin prezentarea referatului „Tinere, ţie îţi zic, scoală-te!”, care se treferă la factorii ce influenţează depărtarea tinerilor de Biserică şi de Dumnezeu. Între factorii menţionaţi a fost şi comportamentul celor din biserică, în special al persoanelor mai în vârstă faţă de cei tineri. „Bucuria supremă este a fi cu Hristos, fiindcă El este «Calea, Adevărul şi Viaţa», şi dacă vom crede că aceste cuvinte sunt adevărate încă de tineri, vom avea o viaţă în bucurie. A veni la Hristos şi a veni la Biserică nu înseamnă a fi într-o stare de întoarcere într-o tradiţie care este depăşită, ci înseamnă a pune vieţii noastre, încă din copilărie şi tinereţe, un fundament stabil, Care este Dumnezeu”, a precizat pr. Sorin Gabriel Anghel de la Cimitirul Vest din București.
„Prezenţa tinerilor la slujbele de înmormântare ne cheamă pe noi, preoţii, să-i apropiem mai mult de Hristos. Tinerii caută modele, dar, din păcate, modelele pe care le oferă societatea nu sunt cele care ar trebui să fie. De aceea, noi trebuie să le vorbim despre modelul absolut, perfect, Care este Domnul nostru Iisus Hristos, Cel Care are răspunsul la întrebarea esenţială a tuturor, mai ales a tinerilor, şi anume: «Care este scopul vieţii noastre pe pământ?» Din acest motiv, în cadrul conferinţei au fost evidenţiate aspecte nu doar teoretice, ci şi practice despre modul în care putem să-i apropiem mai mult pe tineri de Biserica Ortodoxă, atât prin şcoală, cât şi prin catehezele pe care le ţinem la biserică”, a explicat pr. Gheorghe Dilirici, coordonatorul preoţilor din cimitirele de stat din Capitală.

La finalul conferinţei, pr. Costinel Ailioaei, consilier eparhial la Sectorul cimitire, monumente şi servicii funerare, a mulţumit preoţilor pentru implicarea şi răbdarea în săvârşirea slujbelor de pomenire a victimelor incendiului din clubul bucureştean Colectiv, în pofida adversităţilor unor membri ai familiilor şi ale unor apropiaţi ai celor trecuţi la Domnul. „Am putut observa foarte uşor că, în urma tragediei de la clubul Colectiv, tinerii au fost cei care s-au aflat în prima linie şi în foarte multe situaţii au acuzat Biserica, fapte ce arată o slabă catehizare a lor. În acest context, s-a luat în discuţie faptul că trebuie să intensificăm catehizarea tinerilor pentru ca aceş¬tia să cunoască mai bine realităţile din Biserică şi să se implice în viaţa acesteia”, a precizat pr. Costinel Ailioaei.

Întrunirea preoţilor din cimitirele de stat din Bucureşti a fost precedată de Sfânta Liturghie, care a fost săvârşită în Biserica „Învierea lui Lazăr” din cimitirul Mănăstirii Cernica din oraşul Pantelimon, județul Ilfov.

Ioan Buşagă
Sursa: ziarullumina.ro

01 Martie 2016

Vizualizari: 681

Voteaza:

Preotii din cimitirele de stat din Capitala, in conferinta 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Ortodoxie si Catolicitate
Ortodoxie si Catolicitate John Meyendorff (1926-1992) s-a născut la Neuilly, din părinți ruși cu rădăcini germano-bal­ti­ce, emigrați în Franța. Din pricina originii și sta­tu­tu­lui său de emigrant, a resimțit pe propria piele carențele și deșertăciunea naționalismelor în 30.00 Lei
Sfaturi pentru familia crestina
Sfaturi pentru familia crestina Această carte cuprinde sfaturi despre problemele familiei ale unor importante personalităţi ale Greciei ortodoxe, cum ar fi arhim. Filothei Faros, arhim. Makarios Griniezakis (­specia­list în ­bioetică şi predicatorul oficial al arhidiocezei Cretei) 25.00 Lei
Sfintii Insulelor Britanice
Sfintii Insulelor Britanice In veacurile de inceput ale crestinismului apusean, pamanturile Britaniei și ale Irlandei au rodit o multime de sfinti, care au aprins cu ravna lor lumina Evangheliei in intreg Apusul Europei. Vietuitori ai pustiei si intemeietori de manastiri, dascali si 48.00 Lei
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala De‑a lungul vieții pământești, oricine s‑a ciocnit de problema bolii, resimțind impactul negativ pe care ea îl are de obicei în viața noastră și a celor apropiați nouă. Medicul, psihologul și teologul Konstantin Zorin, binecunoscut deja cititorilor români 29.60 Lei
Povestiri de sarbatori
Povestiri de sarbatori În lumea noastră adeseori insuportabil de cenuşie, ne izbăveşte lumea de Sus, întrupându‑se în lumină şi frumuseţe. În odăjdii de poveste, tărâmul minunii îşi întinde braţele către cei mai mici cititori, plin de tâlc şi învăţăminte, cu ochii limpezi şi 26.43 Lei
Despre facerea lumii. Cateheze la Cartea Facerii
Despre facerea lumii. Cateheze la Cartea Facerii Comentariul arhimandritului Athanasie Mytilineos la Hexaemeron (cartea Facerii) are deosebita calitate de a te face martor al felului minunat în care Dumnezeu a creat lumea, iar aceasta nu scolastic, ci făcându-te să simți adierile creatoare ale Duhului 31.71 Lei
Mica Filocalie athonita contemporana a Rugaciunii lui Iisus. Rugaciunea lui Iisus potrivit invataturii marilor duhovnici athoniti ai secolului al XX‑lea
Mica Filocalie athonita contemporana a Rugaciunii lui Iisus. Rugaciunea lui Iisus potrivit invataturii marilor duhovnici athoniti ai secolului al XX‑lea Muntele Athos este şi azi „sipetul Rugăciunii lui Iisus”, şi marii duhovnici ale căror învăţături şi mărturii sunt prezentate în acest volum se află printre cei mai desăvârşiţi moştenitori ai tradiţiei care a transmis-o de-a lungul vremii, dar şi printre 31.71 Lei
Neptice. Scara in cer
Neptice. Scara in cer Calea poetului Șerban Moescu e calea firescului, a inocenței, a emoției și autenticității trăirilor spirituale, iar cititorul e prins în lectură de un autor profund, capabil să îndrume, chiar (sau, tocmai) cu simplitatea aceea pe care nu ai cum să nu o 26.43 Lei
Luminile Marilor Sarbatori ale Bisericii. Predici la Praznicele Imparatesti
Luminile Marilor Sarbatori ale Bisericii. Predici la Praznicele Imparatesti Marile Sărbători ale Bisericii sau Praznicele Împărăteşti sunt timp binecuvântat de Dumnezeu, sfinţit şi sfinţitor, pentru omul credincios, în care lumina vieţii veşnice din Împărăţia cerurilor străpunge cotidianul obișnuit. Din punct de vedere teologic, 52.86 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact