Programul IPS Teodosie in perioada 14-15 septembrie

Sambata, 14 septembrie, incepand cu ora 9.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va savarsi Sfanta Liturghie la manastirea Dervent. Dupa Sfanta Liturghie va avea loc procesiunea spre Izvorul Tamaduitor, unde va fi oficiata slujba de sfintire a apei.

Inaltarea Sfintei Cruci este zi de post deoarece ne aminteste de patimile si moartea Mantuitorului.

Crucile de la manastirea Dervent

Dintre cele patru Sfinte Cruci care au existat la Dervent - una mare si trei mai mici - dupa cum spune traditia "crescute din pamant”, in prezent se mai afla doua: cea mare, care are puteri tamaduitoare, este adapostita in paraclisul din stanga bisericii, iar crucea mica se afla in afara bisericii, in stanga altarului. Celelalte doua cruci mici au fost scoase din pamant, in timpul stapanirii otomane.

Sfintele Cruci de la Dervent, in jurul carora de doua mii de ani se revarsa mila si minunile lui Dumnezeu, sunt din piatra masiva si au marimi diferite. Cea din afara bisericii are bratele rupte, in jurul ei exista obiceiul de a se aseza pungi cu graunte pentru animale.

Inaltarea Sfintei Cruci este cea mai veche sarbatoare inchinata Crucii pe care a fost rastignit Mantuitorul Iisus Hristos si evoca doua evenimente deosebite din istoria ei.

Primul este legat de aflarea lemnului Sfintei Cruci, in secolul al IV-lea, de catre Sfanta Imparateasa Elena, mama Sfantului Imparat Constantin cel Mare si inaltarea sa solemna, in fata poporului, de catre episcopul Macarie al Ierusalimului, la data de 14 septembrie 335.

Cel de-al doilea este legat de readucerea lemnului Sfintei Cruci de la poporul persan, in anul 629, si depunerea in biserica Sfantului Mormant din Ierusalim.

Tot sambata, la ora 18.00, Ierarhul Tomisului va sfinti trei troite in localitatea Nuntasi (com. Istria), iar duminica, 15 septembrie, incepand cu ora 7.45 va sfinti biserica "Sfantul Mare Mucenic Dimitrie, Izvoratorul de mir” din aceeasi localitate, slujba urmata de savarsirea Sfintei Liturghii. Constructia locasului de cult a inceput in anul 2008.

Biroul de Informare al Arhiepiscopiei Tomisului

Pe aceeaşi temă

13 Septembrie 2013

Vizualizari: 955

Voteaza:

Programul IPS Teodosie in perioada 14-15 septembrie 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact