PS Galaction implineste 64 ani

Preasfinţitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, împlineşte astăzi 64 ani. Cu acest prilej, Patriarhul României i-a adresat Preasfinţiei Sale un mesaj de felicitare.

Preasfinţia Părinte Galaction s-a născut la 17 mai 1953, în comuna Constantin Brâncoveanu, jud. Ialomiţa, din părinţii Nicolae şi Elena Stângă, la botez primind numele Gheorghe.

A urmat şcoala din localitatea natală, Liceul Teoretic din Slobozia şi Seminarul Teolo­gic din Bucureşti (1971-1976); Institutul Teologic Universitar din Bucureşti (1977- 1981).

În perioada octombrie 1985 – martie 1986 a urmat studii post­universitare la Institutul Ecumenic din Bossey (Elveţia). Între timp, a fost tuns în monahism la schitul Crasna, jud. Prahova, cu numele Galaction (1977); a fost hirotonit ierodiacon la 28 octombrie 1978 şi ieromonah la 2 noiembrie 1978; în data de 1 aprilie 1981 a fost numit stareţ al schi­tului Crasna; la 15 decembrie 1990 a fost numit exarh al mănăstirilor din Arhie­piscopia Bucureştilor, iar în 1994 a fost hirotesit arhimandrit.

În 4 iulie 1996 a fost ales Episcop al nou-înfiinţatei Epar­hii a Alexandriei şi Teleormanului, iar în data de 1 septembrie 1996 a fost hirotonit arhi­ereu şi instalat în aceeaşi zi la Alexandria.

17 Mai 2017

Vizualizari: 592

Voteaza:

PS Galaction implineste 64 ani 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Despre incercarea duhurilor. Clarificari
Despre incercarea duhurilor. Clarificari Volumul de față reuneşte o serie de intervenții teologice concentrate, orientate spre clarificarea unor teme esențiale ale credinţei creştine într-un context marcat de fragmentare conceptuală şi de tendința de a reduce conținutul revelației la cadre 49.00 Lei
Parintele Ioan Kulighin - Insotitorul duhovnicesc al Rugului Aprins
Parintele Ioan Kulighin - Insotitorul duhovnicesc al Rugului Aprins Volumul de față reunește singurele documente ajunse până la noi, prin nestatornicia vremurilor, de la și despre Părintele Ioan cel Străin, îndrumătorul spiritual în jurul căruia s-a închegat faimoasa grupare a Rugului Aprins de la Mănăstirea Antim din 27.00 Lei
Piercing si tatuaj: „noile” vechi idolatrii
Piercing si tatuaj: „noile” vechi idolatrii „Imprimarea” trupului cu tatuaje și perforarea lui pentru punerea de cercei și belciuge (așa - numitele piercing) reprezintă, în ultimii ani, unul dintre cele mai puternice curente ale modei, cu victime în principal în rândul tinerilor. 20.00 Lei
Un staret sfant. Fericitul Parinte Iacov
Un staret sfant. Fericitul Parinte Iacov Fericitul Stareț, cu înfățișarea sa luminoasă, i se potrivesc cuvintele pe care le-a scris Sfântul Ioan Gura de Aur despre Sfântul Meletie Antiohianul: Nu trebuia numaidecât să învețe prin cuvinte, ci era de ajuns să-l privești și întreaga lui ființă te 16.00 Lei
Iubirea nebuna a lui Dumnezeu
Iubirea nebuna a lui Dumnezeu În mentalitatea modernă, într‑o lume post‑creş­tină, desacralizată şi secularizată, Dum­­nezeu nu mai are loc, iar Evanghelia nu mai este auzită. Spec­tacolul credinţei nu mai încântă pe nimeni, iar în lumea aceasta nu există nici o urmă de miracol. 35.00 Lei
Despre facerea omului. Cateheze la Cartea Facerii
Despre facerea omului. Cateheze la Cartea Facerii Problematica abordată în acest volum de părintele arhimandrit Athanasie Mytilineos este extrem de interesantă și actuală: omul, trupul său, sufletul, chipul lui Dumnezeu. La baza înțelegerii textului biblic se află gândirea insuflată de Dumnezeu a 30.00 Lei
Sfantul Serafim, facatorul de minuni din Sofia: viata, minuni, invataturi. Sa traim pentru mantuirea noastra
Sfantul Serafim, facatorul de minuni din Sofia: viata, minuni, invataturi. Sa traim pentru mantuirea noastra „Când vlădica intra în altar – își amintește o fiică duhovnicească a Sfântului Serafim Sobolev –, parcă ne uneam cu toții și ne înălțam la Dumnezeu”. Se întâmpla chiar ca unii credincioși să-l vadă în timpul slujbelor înconjurat de o lumină, ce-l făcea 20.00 Lei
Ultimul vagon. Povesti de trait frumos
Ultimul vagon. Povesti de trait frumos „Dac-ar fi să ne închipuim viața ca pe un tren – copii frumoși, care-mi citiți povestea –, un tren care ne poartă pe drumuri lungi și uneori foarte întortocheate, un tren care ne trece prin tuneluri întunecoase sau pe margine de prăpăstii, un tren în care 20.00 Lei
Viata de familie
Viata de familie Dacă copilul nu învaţă să iubească în familie, de la părinţii săi, unde va învăţa să iubească? Dacă nu s‑a deprins din copilărie să caute fericirea în fericirea reciprocă, în ce porniri rele şi vicioase o va căuta când va ajunge la vârsta adultă? 17.00 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact