Liturghia Sfantului Iacob

Liturghia Sfantului Iacob

Liturghia Sfantului Iacob, ruda Domnului, este cea mai veche Liturghie. Cele trei Liturghii care se oficiaza in Biserica Ortodoxa in timpul anului bisericesc, a Sfantului Vasile cel Mare, a Sfantului Ioan Gura de Aur si a Sfantului Grigorie Dialogul, au avut ca punct de plecare Liturghia Sfantului Iacob.

Sfantul Apostol Iacob este cinstit pe 23 octombrie. Daca ne intrebam de ce este cunoscut si sub numele de ruda Domnului, trebuie sa mentionam ca Sfantul Iosif a fost casatorit cu Salomeea inainte de a se logodi cu Maica Domnului si a avut patru baieti: Iacov, Simeon, Iuda si Iosi si trei fiice: Estera, Maria si Salomeea. Deci, Iacov este primul baiat al dreptului Iosif. Insa este indicat sa-l numim var al lui Hristos si nu frate, pentru ca Hristos S-a nascut pe cale supranaturala, deci nu a fost rodul legaturii dintre Iosif si Fecioara Maria. Mai este numit si "fratele Domnului", pentru ca la evrei, gradele de rudenie erau cuprinse intr-un singur cuvant: frate. Astfel, cuvantul "ah" are intelesurile de frati, veri primari si secundari, cumnati, nepoti. Evreii numeau frati pe toti care faceau parte din poporul lui Israel.

Mentionam ca Sfantul Iacob a fost primul Episcop al Ierusalimului si a condus lucrarile Sinodului Apostolic din anii 48-50. Sfantul Iacob a scris si o epistola prezenta in Noul Testament. Potrivit Traditiei, Sfantul Iacob a murit de moarte martirica, fiind aruncat de pe aripa templului din Ierusalim si apoi ucis cu pietre, in anul 62 dupa Hristos.
Descrieri ale Liturghiei SfantuluI Iacob sunt prezente in cartea a VIII-a a lucrarii „Constitutiile Apostolice“, in „Testamentum Domini“, sau in Cateheza a V-a mistagogica a Sfantului Chiril al Ierusalimului. Aceasta Liturghie era oficiata in limba greaca in orase, iar la sate in limba siriaca.

In vederea stabilirii originii Liturghiei Sfantului Apostol Iacob, afirmam ca ea este cunoscuta si sub denumirea de Liturghia Bisericii din Ierusalim, caci de acolo a plecat prima ei forma, pe care dupa aceea au luat-o ca model toate Bisericile locale de mai tarziu. Liturghia Sfantului Iacob a fost cea mai raspandita dintre Liturghiile vechi. In secolele IV si V era folosita aproape in tot Rasaritul (Siria, Palestina, Asia Mica) si apoi in Grecia. La sfarsitul sec. al VII-lea, Parintii sinodului quini-sext (can. 32) o amintesc ca pe Liturghia normala a Rasaritului crestin.

Amintim ca Sfanta Liturghie este cea mai veche slujba a cultului crestin si a fost intemeiata de Hristos la Cina cea de Taina, atunci cand binecuvantand painea si vinul, a zis: "Luati, mancati, Acesta este Trupul Meu care se frange pentru voi spre iertarea pacatelor... Beti dintru acesta toti, Acesta este Sangele Meu al Legii celei noi, care pentru voi si pentru multi se varsa spre iertarea pacatelor" (Matei 26, 26-28). Domnul a poruncit Sfintilor Apostoli "sa faca aceasta intru pomenirea Sa" (Luca 22, 19, I Corinteni 11, 24-25). Caci, spune Apostolul, "ori de cate ori veti manca painea aceasta si veti bea paharul acesta vestiti moartea Domnului pana va veni El" (I Corinteni 11, 26). Astfel Sfintii Apostoli, impreuna cu toti cei care in fiecare zi se adunau spre "frangerea painii", se impartaseau cu "Trupul si Sangele Domnului" (Fapte 2, 46).

In cadrul Sfintei Liturghii il primim pe Hristos in chip real, sub forma painii si a vinului sfintite.

Iulian Predescu

Pe aceeaşi temă

23 Octombrie 2020

Vizualizari: 1751

Voteaza:

Liturghia Sfantului Iacob 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Predici si Cuvantari
Predici si Cuvantari Cuviosul a slujit și a predicat cu timp și fără timp. Omiliile sale, rostite ori de câte ori avea ocazia, însă cu precădere în duminici și sărbători, precum și în ajunul praznicelor și în serile de vineri și de duminică, au ajutat foarte mult la 80.00 Lei
Cuvinte care vindeca. Despre regasirea sensului intr-o lume haotica
Cuvinte care vindeca. Despre regasirea sensului intr-o lume haotica Cuvinte care vindecă s-a născut din întâlnirea noastră – un preot ortodox și un psiholog, amândoi preocupați de același lucru: cum putem reda cuvintelor greutatea lor firească și cum putem crea spații de viață în care oamenii să se simtă înțeleși, respect 63.32 Lei
Parintele Dumitru Staniloae - o viziune filocalica despre lume
Parintele Dumitru Staniloae - o viziune filocalica despre lume Rezultat a peste jumătate de secol de susținută activitate teologică, opera părintelui Stăniloae continuă încă să intimideze prin vastitatea aproape incredibilă a abordărilor și concretizărilor. Interesul pe care acestea îl suscită în Occident este 33.83 Lei
Sfantul Cuvios Marturisitor Sofian de la Antim. Viata si invataturile
Sfantul Cuvios Marturisitor Sofian de la Antim. Viata si invataturile Părintele arhimandrit Sofian Boghiu, fost stareț al mănăstirilor Antim și Plumbuita din București, a fost una dintre cele mai rodnice personalități ale monahismului românesc din secolul al XX-lea, un trăitor exemplar al Evangheliei Mântuitorului 42.29 Lei
Rugaciunea lui Iisus si experienta Duhului Sfant
Rugaciunea lui Iisus si experienta Duhului Sfant Părintele Dumitru Stăniloae este cu siguranță cel mai mare teolog ortodox al sfârșitului secolului XX. Vastă și profundă, opera sa exprimă în același timp sensibilitatea mistică și rigoarea dogmatică a Ortodoxiei patristice, cât și geniul specific al 21.14 Lei
Indumnezeire si etica in „Spiritualitatea ortodoxa. Ascetica si mistica” a parintelui Dumitru Staniloae
Indumnezeire si etica in „Spiritualitatea ortodoxa. Ascetica si mistica” a parintelui Dumitru Staniloae „Cartea de față - teza de doctorat a teologului german Jürgen Henkel susținută în 2001 la Facultatea de Teologie Evanghelică a Universității din Erlangen - e o excelentă introducere în teologia ascetică și mistică a Bisericii Ortodoxe așa cum a fost 42.29 Lei
Viata, minunile si prorociile Sfantului Serafim de Virita (1866-1949)
Viata, minunile si prorociile Sfantului Serafim de Virita (1866-1949) Într-o epocă marcată de suferință și prigoană, când credința era greu încercată, iar Biserica Ortodoxă părea aproape nimicită, Sfântul Serafim de Vîrița a fost lumină, nădejde și mângâiere pentru multe suflete rănite. Așa cum spunea adesea părintele 28.54 Lei
Stiinta si religia - editia a doua
Stiinta si religia - editia a doua Știința și religia este o lucrare de neegalat atât în literatura de specialitate rusă, cât și în cea străină. Ideea scrierii unui articol dedicat relației dintre știință și religie i-a venit lui Valentin Feliksovici Voino-Iasenețki (numele de mirean al 23.26 Lei
Domnul Duhurilor - lumea nevazuta si razboiul duhovnicesc impotriva falsilor dumnezei
Domnul Duhurilor - lumea nevazuta si razboiul duhovnicesc impotriva falsilor dumnezei Lumea nevăzută şi războiul duhovnicesc împotriva duhurilor care au încercat să uzurpe domnia lui Dumnezeu Cel slăvit în Treime sunt subiectul cărţii Domnul duhurilor. Părintele Andrew S. Damick foloseşte ca instrumente istoria, Scriptura, mitologia, scrie 42.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact