Raspuns la un nou atac calomnios

Ca urmare a publicării pe site-ul Recorder a unui material video cu titlul „Clanul Marelui Alb”, Arhiepiscopia Bucureștilor dorește să aducă unele lămuriri cu privire la câteva întrebări ridicate în acest material de presă.

Materialul este construit cu intenția obsesivă de a transfera asupra Bisericii Ortodoxe Române și a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, potențiala vină a unor angajați din administrația bisericească și a unor așa-ziși complici ai instituției Arhiepiscopiei Bucureștilor (politicieni, oameni de afaceri etc.), care ar putea obține beneficii personale prin simpla învecinare cu persoane importante, comițând un rapt de imagine.

Jurnalistul „independent”, lipsit de credibilitate, prin modul în care a construit acest material, folosește tactica inoculării unei mari suspiciuni în rândul persoanelor care nu au nicio idee clară despre activitatea complexă și diversificată a Bisericii Ortodoxe Române și a cultelor religioase în general, activitate cu enorme beneficii sociale pentru comunitate. Se critică, pe fond, buna chivernisire a banilor în Biserică, nevorbindu-se deloc despre întoarcerea acestor bani în ampla sa operă social-filantropică.

Ne putem întreba, în mod deplin justificat, care este înalta și binevoitoarea rațiune morală din perspectiva căreia se apleacă autorul materialului asupra Bisericii? Care este scopul real ultim al materialului? Istoricul raportării Recorder la Biserică indică limpede un masiv anticlericalism, o fobie la adresa Bisericii Ortodoxe Române.
În material este atacată, în esență, finanțarea Bisericii și a cultelor religioase, transmițându-se implicit și perfid că această finanțare constituie o irosire a banilor publici. Menționăm faptul că finanțarea bisericilor oricărui cult religios de către statul român este absolut legală.

Afirmația autorului materialului: „Nimeni nu știe cum administrează Biserica asemenea sume de bani” este una deliberat falsă și otrăvită, în condițiile în care alocările de bani publici sunt verificate anual de instituțiile de stat abilitate și respectă un cadru legal clar (OG. nr. 82/2001 și HG nr. 1470/2002), autorul ignorând în mod deliberat rezultatele administrării bisericești exemplare sub coordonarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.

Solicitarea binecuvântării de la Părintele Patriarh este una firească, așa cum se ia aprobare de la orice șef al unei instituții pentru lucrări care se verifică în prealabil și se aprobă doar dacă sunt corecte din punct de vedere legal.

Teoretic, este desigur posibilă o tentativă de inducere în eroare din partea unor oameni rău intentionați, fie ei și angajați ai Bisericii. Odată dovedită reaua lor voință sau implicarea în ceva reprobabil, aceștia sunt și vor fi oricând sancționați și îndepărtați, întrucât compromit Biserica. Niciun act de corupție nu trebuie tolerat într-o instituție, mai ales în Biserică.

În acest context, afirmațiile domnului Lazăr Neacșu sunt neadevărate şi iresponsabile, recomandându-se, de exemplu, în mod absurd, „deputat de Patriarhie”. Referitor la afirmația acestuia cu privire la apartenența sa politică, precizăm că Preafericitul Părinte Patriarh Daniel nu a îndemnat pe nimeni, niciodată, să se înscrie în vreun partid politic, deoarece Patriarhia este neutră din punct de vedere politic.

Recunoscând exprimările lor neadecvate, începând de astăzi, 13 octombrie 2021, Pr. Aurel Mihai – vicar eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor și dl Lazăr Neacșu – membru în Adunarea Eparhială și în Adunarea Națională Bisericească şi-au prezentat demisia şi, prin urmare, nu mai ocupă niciun post în administrația bisericească.
Pentru clarificarea aspectelor apărute în materialul video menționat mai sus, se va face o cercetare la Arhiepiscopia Bucureștilor de către reprezentanții Administrației Patriarhale.

Cu privire la S.C. Solid System Solution S.R.L., reprezentată de dl Marius Iorga, care afirmă în materialul video că obține fonduri pentru biserici, facem precizarea că, în urma unor cercetări interne făcute din motive rezonabile care țin de documentația depusă pentru licitație și care au condus la concluzia că procesul de licitație a fost viciat, firma a fost descalificată, cu interdicția de a mai participa la licitații organizate de Arhiepiscopia Bucureștilor sau de a mai contracta lucrări noi la vreo unitate de cult, pentru o perioadă de 12 luni, începând cu data de 17 august 2021 (cu aproape două luni înainte de apariția acestui material), aspect comunicat tuturor unităților de cult din eparhie. Aceleași măsuri au fost aplicate, de-a lungul timpului, și altor societăți comerciale care au încercat să intervină ilegal în procedura de licitație.

Totodată, amintim că, pentru a preîntâmpina eventuale nereguli în gestionarea fondurilor, cu ocazia lucrărilor desfășurate la unitățile de cult, Arhiepiscopia Bucureștilor aplică de mai mulți ani un set amplu de proceduri administrative şi tehnice, după cum urmează:

1) Începând cu anul 2013, pentru a obține o transparență ridicată, la nivelul protoieriilor din Arhiepiscopia Bucureștilor s-a implementat un sistem de contabilitate și gestiune (Winmentor), care permite verificarea și controlul modului de folosire a resurselor materiale din teritoriu;

2) Începând cu anul 2014, pentru sporirea transparenței referitoare la folosirea corectă a resurselor materiale, la nivelul tuturor unităților de cult, Arhiepiscopia Bucureștilor a implementat un sistem de supraveghere și control al operațiunilor bancare de la unitățile de cult (proiect unic la nivel de Patriarhia Română);

3) Unitățile de cult din Arhiepiscopia Bucureștilor au obligația ca plata pentru lucrările de construire sau reparații (restaurări) de biserici ori clădiri bisericești de orice tip, precum și pentru lucrările de pictură din nou ori restaurare – conservare să nu se efectueze în avans, ci numai pe bază de situații de lucrări corect întocmite; încălcarea acestei dispoziții este sancționată cu destituirea parohului, respectiv a starețului (stareței), în cazul mănăstirilor. Diriginții de șantier care avizează situațiile de lucrări răspund și ei în fața legii pentru eventuale nereguli din activitatea lor;

4) Sumele de bani primite de către unitățile bisericești din Arhiepiscopia Bucureștilor pentru realizarea de lucrări de construcții și reparații, lucrări de pictură etc., provenite din fonduri publice (de la bugetele locale sau centrale ale instituțiilor publice), sunt cheltuite exclusiv prin utilizarea mijloacelor de plată fără numerar (ordine bancare de plată; plata către comercianții acceptanți, folosind un card bancar anexat contului curent al unității bisericești); folosirea plăților în numerar este interzisă cu desăvârșire, încălcarea hotărârii având ca efect sancționarea cu destituirea din funcție a celui responsabil;

5) Orice solicitare de finanțare din fonduri publice se face exclusiv după obținerea avizului scris de la Centrul Eparhial; reprezentanții unităților bisericești care depun dosare de finanțare din fonduri publice, fără a obține mai întâi avizul Centrului Eparhial, sunt sancționați administrativ, de la avertisment scris, până la destituirea din funcție;

6) Pentru lucrările cu valoare mai mică de 100.000 euro (indiferent dacă există sau nu finanțare din fonduri publice), se organizează selecție de oferte la nivelul unităților de cult;

7) Pentru lucrările cu valoare mai mare de 100.000 euro fără T.V.A. (indiferent dacă există sau nu finanțare din fonduri publice), deși legislația NU ne obligă să organizăm licitații, din motive de transparență și disciplină financiară, totuși sunt organizate licitații la Centrul Eparhial, după o procedură internă, care cuprinde o parte dintre prevederile Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice:

a) aprobarea prealabilă a caietului de sarcini (Sectorul Monumente și Construcții Bisericești - MCB);
b) publicarea anunțului privind intenția unității de cult de a contracta lucrările (în Ziarul Lumina și pe site-ul Arhiepiscopiei Bucureștilor); o simplă căutare pe Google, după expresia „lucrări parohii”, are ca prim rezultat site-ul Arhiepiscopiei Bucureștilor cu link către licitații;
c) anunțarea datei de organizare a licitației la Centrul Eparhial pe site-ul Arhiepiscopiei Bucureştilor și prin e-mail;
d) prezentarea ofertelor în plicuri sigilate la Centrul Eparhial;
e) deschiderea plicurilor în prezența ofertanților și a reprezentanților Centrului Eparhial (Sectoarele Economic, Monumente şi Construcţii Bisericeşti și Juridic);
f) prin asimilare cu legislația privind achizițiile publice, la deschiderea ofertelor din cadrul licitațiilor folosim un proces-verbal standard care respectă prevederile Ordinului nr. 1581/2018 privind aprobarea formularelor standard ale proceselor-verbale intermediare de evaluare aferente procedurilor de atribuire a contractelor de achiziție publică;
g) desemnarea câștigătorului în termen de 15 zile.

8) În anul 2019, prin hotărârea nr. 6332/2019, Sfântul Sinod a aprobat Regulamentul Administrării Bunurilor Bisericești. Regulamentul a fost comunicat gratuit tuturor unităților de cult din Biserica Ortodoxă Română și cuprinde reguli cu privire la modul corect și transparent de folosire a banilor proveniți din fonduri proprii sau din fonduri publice;

9) Arhiepiscopia Bucureștilor nu își însușește atitudinea clericilor corupți. Acolo unde au existat deficiențe privind corectitudinea, au fost luate măsuri de sancționare și îndreptare; de aceea nu trebuie să se creeze o imagine negativă față de toți ceilalți clerici care lucrează corect.

Arhiepiscopia Bucureștilor, prin măsurile implementate de ani de zile, a prevenit și a luat măsuri de sancționare față de clericii care au lucrat incorect.
Avem convingerea că, privind lucrările realizate la multe biserici din cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor, am făcut eforturi să identificăm cele mai transparente, corecte şi eficiente proceduri, care să asigure durabilitatea, termenele de execuție și prețul cel mai mic. Procedurile aprobate de Arhiepiscopie sunt corecte și eficiente, specifice persoanelor juridice de drept privat, întrucât nu există un act normativ sau contract prin care Statul Român să se angajeze că suportă integral sau într-un procent definit cheltuielile acestor obiective. Numai în funcție de disponibilități, unele instituții publice cu atribuții în domeniul sprijinirii cultelor pot oferi sprijin financiar.

Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Bucureştilor
 

15 Octombrie 2021

Vizualizari: 1194

Voteaza:

Raspuns la un nou atac calomnios 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

Clanul Marelui Alb

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Sfantul Vasile al Ostrogului. Viata si minunile. Tamaduitorul celor cu mintile bolnave
Sfantul Vasile al Ostrogului. Viata si minunile. Tamaduitorul celor cu mintile bolnave La adăpostul culmilor nepătrunse ale Muntenegrului, departe de zgomotul şi vâltoarea marilor oraşe şi a staţiunilor turistice, se află Mănăstirea Sfântului Vasile al Ostrogului, un mărgăritar nepreţuit de credinţă vie, ortodoxă, în mijlocul lumii de 28.00 Lei
Elogii. Imnele vietii
Elogii. Imnele vietii „Am numit aceste pagini Elogii nu ca pe o formă de laudă goală, ci ca pe o încercare de a ridica, prin cuvânt, imne către acele realități de dincolo de noi. Elogiul, în forma lui lui originară, nu este o superficială flatațiune, ci este o rară înălțare: 80.00 Lei
Un condamnat la moarte ascet
Un condamnat la moarte ascet Un condamnat la moarte ascet - Corespondența cu Anthony și Sarah Atwood a Mitropolitului Ierotheos al Nafpaktosului. Un criminal în ochii lumii, dar în ochii lui Dumnezeu, fiul care „pierdut era și s-a aflat” și a primit haina cea dintâi 37.00 Lei
Oameni care vor fi mereu cu mine
Oameni care vor fi mereu cu mine Un roman învăluitor și liric care reconstituie destinul unei familii armene de-a lungul mai multor generații. Între trecut și prezent, între durerea pierderii și lumina mereu nouă a speranței, romanul ne amintește că la temelia inimii noastre stau cei 58.14 Lei
Fenomenul erosului
Fenomenul erosului Rezultat al unei reflecții profunde și radicale, redactate într-un stil impecabil, meditațiile asupra fenomenului erosului (amour) ale lui Jean-Luc Marion sunt o amplă analiză și regândire a unei teme fundamentale a culturii europene. La trei veacuri și 42.29 Lei
Omul recent
Omul recent Ilustrații de Mircea Cantor „Omul recent este o meditaţie despre lumea de azi a unui modern nesatisfăcut de propria sa modernitate. Este o critică a modernităţii care nu se mulţumește nici cu proclamaţiile suficiente ale postmodernităţii, nici cu 100.43 Lei
Sa oprim timpul! Pledoarie pentru tinerete
Sa oprim timpul! Pledoarie pentru tinerete Scopul nostru este ca toti oamenii sa-si propuna inversarea procesului de imbatranire. - Autorii A gasi caile de optimizare a propriei noastre biologii inseamna a deveni propriul nostru Demiurg. - Dumitru Constantin-Dulcan Noi zicem ca si longevitatea se 105.71 Lei
Jurnalul unui psihiatru si nu numai (1997-2007)
Jurnalul unui psihiatru si nu numai (1997-2007) Cartea dr. Galina Răduleanu evocă momente din activitatea Spitalului Clinic de Psihiatrie „Profesor Doctor Alexandru Obregia”. Cum, în acea perioadă, am colaborat îndeaproape cu domnia sa, am citit acest jurnal cu atenție și cu o justificată curiozitate. 50.74 Lei
Sfintii Parinti despre Moartea si Invierea Domnului
Sfintii Parinti despre Moartea si Invierea Domnului Vazut‑ai ca de acum moartea se numeste pretutindeni „adormire” si „somn” si ca ceea ce mai‑nainte de aceasta îsi avea fata înfricosata s‑a facut lesne defaimata acum, dupa învierea lui Hristos? Vazut‑ai cît de stralucita este biruinta învierii?! Pentru în 52.86 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact