Roata de foc de la Sinca Noua

 

Roata de foc de la Sinca Noua


De Lasata Secului, tinerii sincaneni s-au intors in sat ca sa rostogoleasca rotile aprinse, dupa datina strabuna

"Fata laudata, ce se tine-ncoconata, O ramas nemaritata!" "De ce, maaa?" Grupul de flacai raspunde cu alte strigaturi, explicand ca fata s-a tinut prea mandra, a refuzat si baiatul "in pantaloni nemtesti", si pe cel cu cioareci. Dialogul intre cetele suite in varful dealului inceteaza cand roata cu paie e pregatita sa fie trimisa la vale. Un cerc de foc se rostogoleste pe panta in chiuiturile baietilor si ale satenilor ramasi in vale sa priveasca spectacolul. Un obicei vechi de sute de ani, reinviat in secolul XXI la Sinca Noua, de tinerii care nu vor sa-si paraseasca vatra, nici sa renunte la costumele traditionale, nici sa-si uite obiceiurile din strabuni.

Strigaturi pentru fetele mofturoase

Toata suflarea din Sinca Noua s-a adunat in centrul comunei la "Roata de foc", eveniment care, de sapte ani incoace, e sarbatorit cu fast, asa cum faceau sincanenii odinioara.

De Lasata Secului, se incheie perioada tocmirii de casatorii si incep muncile agricole. Fetele care s-au maritat n-au de ce sa-si faca griji. In schimb, cele care nu s-au lasat cu una cu doua, sunt criticate. Strigarea peste sat este ceremonialul prin care flacaii numesc fetele care nu s-au maritat si care a fost motivul. Cele care au fost prea pretentioase, n-au zestre sau au anumite defecte, toate sunt criticate cu cuvinte usturatoare. Astazi, sincanenii au renuntat sa mai strige numele fetelor mofturoase, ca sa nu se supere, nici ele, nici familiile lor. Dar strigaturile ironice sunt cele originale, de sute de ani. Asa ca fiecare domnisoara nemaritata stie ca e vorba de ea. "In zilele noastre, comunitatea a acceptat ca fetele se pot marita si mai tarziu, merg la scoli, isi pregatesc o profesie, asa ca nu le mai strigam numele. Am transformat "Roata de foc" intr-o sarbatoare a bucuriei", explica Dumitru Flucus, primarul comunei.

Gatiti de sarbatoare

Alaiul de feciori si fete porneste de la Scoala Generala, cu primarul in frunte, gatit si el, ca toti participantii, in costum popular specific zonei. Pe drum, cele doua grupuri striga si chiuie, adunand satenii pe la porti. Pe ulitele noroiate, au grija ca hainele sa ramana curate: baietii in cioareci albi, cheptare, caciuli de miel, haine negre de postav, iar fetele, cu poale albe si sort intors. "Noi suntem contra valului, tinerii din Sinca Noua se imbraca cu drag in costume traditionale, tesute in razboi de femeile din sat. Si nu-i deloc ieftina o astfel de tinuta, 5-7 milioane de lei. Dar fiecare tine sa aiba asemenea haine. Si eu, si parintele Suciu, le explicam ce importanta are traditia, ce sfant e costumul nostru, indiferent ce studii ai, ce tari ai vizitat, cate limbi vorbesti sau ce profesie ai. Acasa, toti suntem sincaneni", spune, emotionat, primarul.

Studenti in port traditional

Renasterea in Sinca nu e numai una folclorica. Astazi, mai toate satele Tarii Fagarasului au fost depopulate. Localnicii au emigrat sau au plecat spre orase sau tari in care se gaseste de lucru. In Sinca, tineretul se intoarce in sat, astfel ca media de varsta a celor 2.000 de locuitori este de 38 de ani. Se vede si in gospodariile ingrijite, campurile cultivate si animalele sanatoase. Iar "Roata de foc" a reusit sa-i adune pe toti. "Ba vin si cu colegi de la facultate si-i imbraca si pe ei in costumele noastre. La noi, se respecta costumul. Cu tot modernismul, batranii tot in port national se ingroapa", spune viceprimarul Gheorghe Nanau. Tinerii din Sinca au format si un cor, iar pana la anul, vor sa puna la punct si o formatie de dansuri populare.

Dansul rotilor de foc

Inainte de lasarea serii, ceata poposeste la Gheorghe Ciocan. Aici se pregateste roata de foc, o roata de lemn de car, invelita in paie. Intre timp, tinerii incing o invartita si o sarba. Gazda ofera tuica participantilor, sa se mai incalzeasca. Apoi, toata lumea se indreapta spre buza dealului de pe care se vor rostogoli rotile de foc. In varf, ajung doar flacaii, care calari, care pe jos, purtind pe umeri roata trecuta printr-un drug de lemn. Sus, incep strigaturile care se aud in toata valea. Ascultatorii chicotesc, se distreaza pe seama versurilor. Cand intunericul s-a lasat peste sat, baietii dau foc rotilor infasurate in paie si le rostogolesc de pe deal. Privitorii urmaresc cum cercurile in flacari vin cu viteza, lasand in urma pete de foc pe pamantul inmuiat de zapada topita. Acesta este momentul cel mai atractiv. Dealul se umple de dire de foc, iar spectatorii comenteaza iscusinta feciorilor care le trimit dupa o traiectorie indelung exersata. Sarbatoarea se incheie cu un bal la Caminul Cultural, proaspat renovat, unde toata lumea canta, rade si danseaza. Asa petrec sincanenii de Lasata Secului, ingropand iarna si intampinand venirea primaverii cu bucurie.

"Orice sarbatoare e un factor de coeziune sociala, un prilej de bucurie si cinstire a traditiilor. Manifestarea de la Sinca Noua nu e singulara. In preajma Lasatei Secului, au loc carnavaluri si evenimente traditionale in tot mai multe comune din judet: Prejmer, Apata, Ormenis. Acestea au devenit un punct de interes nu numai pentru localnici, ci si pentru turisti sau cei stabiliti in Anglia, Ungaria, Germania, care se intorc acasa, tocmai pentru a participa la sarbatoare. Consiliul Judetean sprijina aceste evenimente, dar primariile locale si satenii sunt cei care organizeaza tot, dupa datina. Noua ne cer doar coregrafi, sa indrume formatiile de dansuri populare.

 

Adrian Valusescu - directorul Centrului Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Brasov

Calendarul rugurilor aprinse

"Roata de foc" se inscrie in randul traditiilor populare legate de fertilitate si puterea magica, purificatoare a focului. Focul simbolizeaza pasiunea, dar si distrugerea. Roata reprezinta inceputul si reinnoirea. Rotile de foc purifica pamantul, inaintea lucrarilor de primavara si parjoleste iarna, in asteptarea renasterii naturii. Rugurile de foc mai sunt aprinse si cu alte ocazii:
- Focurile de Macinici - la 9 martie, inceputul anului agrar
- Focul viu - Singiorz (23 aprilie)
- Focurile de Joimari - in Joia Mare, in curtea bisericii sau cimitir
- Focul Invierii - in noaptea de Paste
- Focurile de Sinziene - 24 iunie
- Focul lui Sumedru - 25/26 octombrie
- Focul lui Sintandrei - 29 spre 30 noiembrie, alungarea strigoilor.

 

Sursa: monitorulexpres.ro

 

 

 

.

13 Februarie 2007

Vizualizari: 4799

Voteaza:

Roata de foc de la Sinca Noua 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Despre Maica Domnului si sfinti
Despre Maica Domnului si sfinti Cuvintele Sfântului Nectarie sunt ­descoperire a învățăturii celei adevărate și ­drept‑slăvitoare și, totodată, izvod de rugăciune necontenită, înăl­țân­du‑ne inimile și cugetele la Dumnezeu spre a primi vindecare, luminare și întărire.  15.00 Lei
File de Pateric din imparatia monahilor, Sfantul Munte Athos
File de Pateric din imparatia monahilor, Sfantul Munte Athos Sfântul Munte se aseamănă unui stup. Așa cum în acesta există cuiburi de albine, tot astfel şi în Athos – multe chilii monahale. Şi, precum în stup fără încetare zumzăie albinele, tot la fel şi în Athos monahii, ziua şi noaptea, rostesc psalmi şi imnuri 45.00 Lei
Sfanta Iuliana - mireasa lui Hristos
Sfanta Iuliana - mireasa lui Hristos Cu adevărat, Iuliana a dobândit puteri suprafirești prin harul lui Dumnezeu. A biruit legile firii, a rămas nevătămată de foc și de plumbul topit, a fost tămăduită în chip minunat după ce chinuri înfricoșătoare i‑au mutilat trupul. A cucerit inimile 15.86 Lei
Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul
Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul Scrierile și tradiția ascetică ne sunt necesare și nouă, celor ce suntem „în lume”. Se poate ca monahii și monahiile să aprofundeze viața duhovnicească în cele mai mici amănunte și să se dedice cu totul acestei lupte, dar și noi, cei „din lume”, avem 22.00 Lei
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine În această culegere veți găsi ­reunite 101 pilde despre ru­gă­ciu­ne, despre țelul și sensul vieții, de­spre dragoste și îndreptarea vieții noastre - un adevărat tezaur de mărturii minunate ce adeveresc puterea adu­că­toare de sfințenie a nevoinței 13.00 Lei
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX Tâlcuirea la Apocalipsă a Sfântului Ermoghen este o neprețuită călăuză către Lumină și Adevăr, căci, prin cuvinte puține și limpezi, ni se deschide fiecăruia drum către noima adâncă și lucrătoare a cuvintelor grăite de 34.00 Lei
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului „Eu sunt gângav și, vai, slab cu mintea când vreau să vorbesc despre Preasfânta Maică a lui Dumnezeu... Dacă fiecare atom al meu ar începe să grăiască în graiul heruvimilor și serafimilor, nici pe de-aproape n-aș putea să o 33.83 Lei
Din vistieria inimii mele
Din vistieria inimii mele Cartea aceasta este pregătită anume pentru tine. Din clipa în care o vei citi, ea nu va mai fi numai a mea, ci va fi și a ta.. Cele din "vistieria inimii mele" vor intra și în "vistieria inimii tale"... 50.74 Lei
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian În cuprinsul acestei cărți, totul este natural, totul este lin și liniștit; totul este în carte cum a fost în realitate. Pe parcursul expunerii mele, am vibrat adeseori, împreună cu cei ce esrau de față, la înregistrare. În cuprinsul acestei cărți, am dat 50.74 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact