Sfantul Bretanion, Episcopul Tomisului se pare ca a fost ucenic al Sfantului Vasile cel Mare. A fost numit Episcop al Tomisului in jurul anului 360 si a condus Biserica Tomisului pana aproape de anul 381. Mai multe informatii despre viata acestui mare sfant aflam din volumul Pr. Prof. Dr. Mircea Pacurariu, Sfinti daco - romani si romani:
Actele martirice pomenesc cativa episcopi la Tomis, Constanta de azi, inca de la sfarsitul secolului al III-lea si inceputul celui urmator, cum au fost Evangelicus, Efrem si Tit.
Istoricul Eusebiu din Cezareea Palestinei scria ca, la lucrarile primului Sinod ecumenic de la Niceea, din anul 325, "nici schitanul nu lipsea din ceata", adica episcopul din provincia Scitia Mica. Se crede ca numele lui era Marcu. Dupa el se mai cunoaste un alt episcop in cetatea Tomis abia in anul 369, anume Vetranion (sau Betranion, Bretanion). Stiri despre el gasim in Istoria bisericeasca a lui Sozomen, care a trait in veacul al V-lea. El scrie ca in anul acela conducatorul Imperiului roman de Rasarit, Valens (364-378), se intorcea dintr-o campanie militara pe care o purtase impotriva gotilor aflati in nordul Dunarii, incheiata cu pacea de la Noviodunum (azi Isaccea, in jud. Tulcea). In drumul sau spre Constantinopol, capitala imperiului, s-a oprit in Tomis. Aici a intrat in catedrala in care slujea episcopul Vetranion. Fiind un aprig sustinator al invataturii gresite a preotului Arie, cel care tagaduia dumnezeirea Fiului, imparatul a incercat sa-l atraga si pe episcop la aceasta erezie. Dar Vetranion n-a primit, ci dimpotriva, printr-o cuvantare inflacarata rostita in fata imparatului si a credinciosilor care erau prezenti la slujba, a aparat dreapta credinta, asa cum fusese ea stabilita la primul Sinod ecumenic, dupa care a parasit biserica, ducandu-se intr-alta, impreuna cu tot poporul, infruntat in felul acesta de episcop, imparatul a poruncit sa fie prins si trimis in exil. Dar la scurt timp, dupa cum istoriseste acelasi Sozomen, "i-a ingaduit sa se intoarca", pentru ca se temea de vreo rascoala din partea "scitilor", adica a daco-romanilor, "stiind ca sunt viteji, iar prin pozitia locurilor, necesari imperiului roman, fiind asezati ca un zid de aparare in fata navalirilor barbare". Sozomen isi incheia istorisirea aratand ca Vetranion era "un barbat destoinic si renumit prin virtutea vietii sale, dupa cum marturisesc si scitii insisi".
Aceeasi caracterizare i-o facea si istoricul Teodoret, episcop al Cirului (392-458), care scria despre el ca "stralucea prin tot felul de virtuti". Intamplarea descrisa de Sozomen arunca o lumina puternica asupra episcopului Vetranion de la Tomis. Pe langa virtutile care ii impodobeau viata, retinem dragostea si respectul de care se bucura in fata credinciosilor sai, incat ei l-au urmat cu mult curaj, chiar daca prin aceasta l-au infruntat pe propriul lor imparat, inseamna ca el trebuia sa fi fost de mai multa vreme in fruntea eparhiei, din moment ce exista o atat de stransa legatura sufleteasca intre el si pastoriti, pe care nici o putere omeneasca nu o putea desface.
Alte stiri despre viata si activitatea episcopului Vetranion le desprindem din actul martiric al Sfantului Sava, cel inecat in Buzau la 12 aprilie 372. Cei mai multi istorici socotesc ca acea Scrisoare a Bisericii lui Dumnezeu din Gotia catre Biserica din Capadocia si catre toate comunitatile Sfintei Biserici universale, din anul 374, care insotea moastele Sfantului Sava, a fost scrisa de insusi episcopul Vetranion. Inseamna ca tot episcopul tomitan s-a ingrijit si de trimiterea moastelor in Capadocia. Dupa primirea lor, Sfantul Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei, i-a multumit pentru ele, prin doua scrisori. Din prima scrisoare de raspuns desprindem ca insusi Vetranion era un capadocian, caci Sfantul Vasile il socotea ca "un cetatean al patriei sale (Capadocia), care intocmai ca o creanga inflorita din radacina nobila, a umplut cu roadele Duhului o tara indepartata” (Scitia Mica), in aceeasi scrisoare, Vetranion era considerat ca o "mladita cu care patria mama se poate mandri pe drept, intrucat a reusit in luptele pentru credinta, aratandu-se o buna mostenire a parintilor", in cea de a doua scrisoare, Sfantul Vasile multumea din nou lui Vetranion, care i-a Sfinti daco-romani si romani scris cu dragoste "dintr-o tara indepartata" si care i-a trimis moastele unui martir "din tara barbara, de dincolo de Dunare", adica din stanga Dunarii, cotropite pe atunci de "barbarii" goti.
Din pacate, nu mai cunoastem alte laturi ale activitatii ierarhului nostru, care sa puna si mai mult in lumina pregatirea lui teologica si toate darurile cu care era inzestrat de Dumnezeu. Nu se stie cat a mai pastorit turma duhovniceasca din Tomis si Scitia Mica. In orice caz, in anul 381 activa aici un nou ierarh, Gherontie. Inseamna ca Vetranion trecuse intre timp la cele vesnice. Pentru sfintenia vietii lui si mai ales pentru darzenia cu care a aparat credinta ortodoxa, episcopul Vetranion de la Tomis a fost trecut in randul sfintilor, pomenirea lui facandu-se in fiecare an la 25 ianuarie.
Sursa: basilica.ro
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.