Sfantul Cuvios Dimitrie isi asteapta pelerinii

În perioada 24-28 octombrie, mii de credincioşi din Bucureşti şi din ţară sunt aşteptaţi să participe la pelerinajul tradiţional de pe Colina Patriarhiei, la slujbele bisericeşti şi la evenimentele prilejuite de sărbătoarea hramului Catedralei Patriarhale. Pentru a-i îndruma şi ajuta pe credincioşii pelerini în aceste zile, sectoarele din cadrul Arhiepiscopiei Bucureştilor şi Administraţiei Patriarhale, în colaborare cu instituţii publice, şi-au intensificat activitatea oferind gratuit spaţii de cazare, hrană caldă, asistenţă medicală şi un cadru prielnic rugăciunii şi reculegerii sufleteşti.

La fel ca în fiecare an, sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, va aduce în Capitala României mii de credincioşi din ţară.

La Gara de Nord, pelerinii vor fi întâmpinaţi de diaconi din Arhiepiscopia Bucureştilor, care îi vor îndruma spre mijloacele de transport către centrul Bucureştilor şi le vor oferi informaţii despre locurile de cazare puse la dispoziţie de Centrul eparhial.

Cazare gratuită pentru pelerinii veniţi din ţară
„Pelerinii vor fi întâmpinaţi în Gara de Nord de către diaconi din Capitală, împreună cu tineri voluntari din parohii. Aceştia le vor înmâna credincioşilor pliante care conţin informaţii cu privire la locurile de cazare oferite gratuit de către Arhiepiscopia Bucureştilor, în două locaţii din proximitatea Colinei Bucuriei: Colegiul Naţional «Mihai Eminescu» (str. George Georgescu, nr. 2, sector 4); Colegiul Naţional «Ion Creangă» (str. Cuza Vodă, nr. 51, sector 4). Pentru a veni în întâmpinarea pelerinilor, s-a hotărât ca, pe timpul nopţii, bisericile din centrul Capitalei să fie deschise. Acestea sunt: mănăstirile Antim şi Radu-Vodă; Catedrala Mitropolitană «Sfântul Spiridon»-Nou; precum şi bisericile următoare: «Sfântul Mina»-Vergu; «Sfântul Ioan»- Piaţă; «Sfântul Anton»-Curtea Veche; «Sfântul Spiridon»-Vechi; «Sfântul Gheorghe»-Nou; «Sfântul Nicolae»-Ghica; «Sfântul Nicolae»-Vlădica, «Sfântul Ilie»-Rahova. Pelerinii vor găsi aici câte un loc de odihnă şi un ceai cald pentru a petrece mai uşor timpul nopţii“, ne-a declarat pr. Cristian Grama, secretar eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor. În fiecare seară, după slujba Privegherii, pelerinii care nu au unde să se adăpostească peste noapte vor fi îndrumaţi de diaconi către spaţiile de cazare de la cele două colegii bucureştene.

Hrană pentru închinătorii de pe Colina Patriarhiei
Sectorul social-filantropic şi misionar al Arhiepiscopiei Bucureştilor va oferi hrană zilnic pelerinilor care vor sta la rând pentru a cinsti sfintele odoare. „Ca în fiecare an, Sectorul social-filantropic şi misionar al Arhiepiscopiei Bucureştilor va distribui aproximativ 4.000 de porţii de hrană zilnic, începând cu ziua de sâmbătă, 25 octombrie, până în ziua de 27 octombrie, inclusiv. Sâmbătă, 25 octombrie, vor oferi hrană pelerinilor protoieriile Ilfov Sud, Ilfov Nord şi Câmpina; duminică, 26 octombrie, protoieriile Sector1 Capitală, Sector 2 Capitală, Sector 3 Capitală şi Ploieşti, iar luni, 27 octombrie, protoieriile Sector 4 Capitală, Sector 5 Capitală şi Sector 6 Capitală. În timpul celor trei zile, Protoieria Vălenii de Munte va oferi 2 tone de mere. În timpul zilei, pe lângă hrană, va mai fi oferită apă plată, iar în timpul nopţii, reprezentanţi de la Sectorul învăţământ şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Bucureştilor, tineri din cadrul organizaţiilor Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR), Liga Tinerilor Creştini Ortodocşi Români (LTCOR) şi Asociaţia Studenţilor Teologi Ortodocşi (ASTO) vor oferi ceai şi cafea. De asemenea, avem în vedere să asigurăm o asistenţă medicală primară şi o asistenţă medicală de urgenţă cu sprijinul SMURD-ului, al Serviciului de Ambulanţă Bucureşti Ilfov şi al Crucii Roşii, filiala Sector 4, astfel încât să evităm momentele neplăcute şi să fim alături de pelerinii care vor veni pe Colina Patriarhiei“, a precizat arhid. Ionuţ Iordăchescu, consilier eparhial la Sectorul social-filantropic şi misionar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Program liturgic special la Catedrala Patriarhală
Slujbele bisericeşti vor fi săvârşite, în perioada 24-28 octombrie, în Catedrala Patriarhală şi pe podiumul amenajat în vecinătatea acesteia. „Slujbele vor începe de la ora 18:00 în fiecare seară, cu Privegherea Mare, condusă de un ierarh, înconjurat de un sobor de preoţi slujitori. Sfânta Liturghie se va săvârşi dimineaţa, de la ora 9:00. În ziua Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Sfânta Liturghie va fi săvârşită de Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului, şi Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înconjuraţi de ierarhi membri ai Sfântului Sinod, ierarhi invitaţi din străinătate, preoţi şi diaconi“, a spus părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale. Toate slujbele oficiate pe Dealul Patriarhiei vor fi transmise în direct de TRINITAS TV şi Radio TRINITAS.

Lumănâri, obiecte bisericeşti şi cărţi de la Serviciul colportaj
Pe lângă magazinele permanente de obiecte bisericeşti şi cărţi de pe Dealul Patriarhiei şi de pe strada 11 Iunie, Serviciul colportaj al Arhiepiscopiei Bucureştilor va înfiinţa, în această perioadă, mai multe puncte mobile de desfacere şi comercializare a lumânărilor, tămâii, obiectelor bisericeşti şi cărţilor pe Dealul Patriarhiei şi în proximitate. Pentru a răspunde nevoii credincioşilor care vor sta la rând spre a cinsti sfintele odoare, angajaţii Serviciului colportaj vor fi ajutaţi de 40 de studenţi ai Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti care vor oferi spre vânzare obiectele bisericeşti în zona de urcare spre Colina Patriarhiei. În perioada 24-29 octombrie, magazinele Serviciului colportaj şi punctele de desfacere amplasate pe Dealul Patriarhiei vor avea program non-stop. Serviciul colportaj pune la dispoziţia credincioşilor, lumânări, tămâie, obiecte bisericeşti, mici suvenire (brăţări, metanii, cruciuliţe), calendare, icoane, acatiste, candele, dar şi unele dintre cele mai noi apariţii ale Editurilor Patriarhiei Române, precum şi alte obiecte bisericeşti.

Pelerinii sunt sfătuiţi să evite îmbulzeala şi să asculte indicaţiile forţelor de ordine
Pe durata pelerinajului, pe Dealul Patriarhiei se vor afla zilnic aproximativ 200 de jandarmi. Jandarmeria oferă câteva sfaturi persoanelor care vor poposi în aceste zile în centrul Capitalei: „Jandarmeria Capitalei a luat măsuri şi de această dată pentru prevenirea oricăror incidente şi situaţii de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică. Peste 200 de jandarmi vor fi zilnic aici, în zona Dealului Patriarhiei, pentru a se asigura că totul decurge normal. Avem şi câteva recomandări pentru cei care vor participa la această sărbătoare şi le transmitem pe această cale să manifeste răbdare, să evite îmbulzelile, să adopte un comportament civilizat şi, totodată, să respecte indicaţiile forţelor de ordine. Le atragem atenţia să nu lase la vedere bagaje sau obiecte de valoare ce pot atrage atenţia persoanelor care profită de astfel de locuri aglomerate pentru a sustrage bunuri de valoare“, a declarat pentru TRINITAS TV căpitanul Georgian Enache, purtător de cuvânt al Jandarmeriei Bucureşti.


Marius Nedelcu
Ioan Buşagă

Sursa: ziarullumina.ro

.
Pe aceeaşi temă

23 Octombrie 2014

Vizualizari: 525

Voteaza:

Sfantul Cuvios Dimitrie isi asteapta pelerinii 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Ortodoxie si Catolicitate
Ortodoxie si Catolicitate John Meyendorff (1926-1992) s-a născut la Neuilly, din părinți ruși cu rădăcini germano-bal­ti­ce, emigrați în Franța. Din pricina originii și sta­tu­tu­lui său de emigrant, a resimțit pe propria piele carențele și deșertăciunea naționalismelor în 30.00 Lei
Sfaturi pentru familia crestina
Sfaturi pentru familia crestina Această carte cuprinde sfaturi despre problemele familiei ale unor importante personalităţi ale Greciei ortodoxe, cum ar fi arhim. Filothei Faros, arhim. Makarios Griniezakis (­specia­list în ­bioetică şi predicatorul oficial al arhidiocezei Cretei) 25.00 Lei
Sfintii Insulelor Britanice
Sfintii Insulelor Britanice In veacurile de inceput ale crestinismului apusean, pamanturile Britaniei și ale Irlandei au rodit o multime de sfinti, care au aprins cu ravna lor lumina Evangheliei in intreg Apusul Europei. Vietuitori ai pustiei si intemeietori de manastiri, dascali si 48.00 Lei
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala De‑a lungul vieții pământești, oricine s‑a ciocnit de problema bolii, resimțind impactul negativ pe care ea îl are de obicei în viața noastră și a celor apropiați nouă. Medicul, psihologul și teologul Konstantin Zorin, binecunoscut deja cititorilor români 29.60 Lei
Povestiri de sarbatori
Povestiri de sarbatori În lumea noastră adeseori insuportabil de cenuşie, ne izbăveşte lumea de Sus, întrupându‑se în lumină şi frumuseţe. În odăjdii de poveste, tărâmul minunii îşi întinde braţele către cei mai mici cititori, plin de tâlc şi învăţăminte, cu ochii limpezi şi 26.43 Lei
Despre facerea lumii. Cateheze la Cartea Facerii
Despre facerea lumii. Cateheze la Cartea Facerii Comentariul arhimandritului Athanasie Mytilineos la Hexaemeron (cartea Facerii) are deosebita calitate de a te face martor al felului minunat în care Dumnezeu a creat lumea, iar aceasta nu scolastic, ci făcându-te să simți adierile creatoare ale Duhului 31.71 Lei
Mica Filocalie athonita contemporana a Rugaciunii lui Iisus. Rugaciunea lui Iisus potrivit invataturii marilor duhovnici athoniti ai secolului al XX‑lea
Mica Filocalie athonita contemporana a Rugaciunii lui Iisus. Rugaciunea lui Iisus potrivit invataturii marilor duhovnici athoniti ai secolului al XX‑lea Muntele Athos este şi azi „sipetul Rugăciunii lui Iisus”, şi marii duhovnici ale căror învăţături şi mărturii sunt prezentate în acest volum se află printre cei mai desăvârşiţi moştenitori ai tradiţiei care a transmis-o de-a lungul vremii, dar şi printre 31.71 Lei
Neptice. Scara in cer
Neptice. Scara in cer Calea poetului Șerban Moescu e calea firescului, a inocenței, a emoției și autenticității trăirilor spirituale, iar cititorul e prins în lectură de un autor profund, capabil să îndrume, chiar (sau, tocmai) cu simplitatea aceea pe care nu ai cum să nu o 26.43 Lei
Luminile Marilor Sarbatori ale Bisericii. Predici la Praznicele Imparatesti
Luminile Marilor Sarbatori ale Bisericii. Predici la Praznicele Imparatesti Marile Sărbători ale Bisericii sau Praznicele Împărăteşti sunt timp binecuvântat de Dumnezeu, sfinţit şi sfinţitor, pentru omul credincios, în care lumina vieţii veşnice din Împărăţia cerurilor străpunge cotidianul obișnuit. Din punct de vedere teologic, 52.86 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact